Solidaritate preventivă

Tragedia de vinerea trecută ne-a îngrozit şi a readus oarecum cu picioarele pe pământ, pe cei mai mulţi dintre noi: suntem oameni şi suferinţa semenilor noştri ne îndurerează, ne indignează şi ne mobilizează.

Într-o societate din ce în ce mai atomizată, durerea celor de lângă noi, ne face să ne dăm seama că, deşi fiecare îşi are propria individualitate şi propriile planuri de viitor, suntem fiinţe umane, care trăiesc inevitabil în compania altor fiinţe umane, soarta celor din proximitatea noastră afectându-ne şi chiar influenţându-ne propriul destin. Sunt mişcat de faptul că românii şi nu numai, oameni din mediul politic, precum şi cei din cel economic, Papa şi alţi prelaţi, oficialităţi sau simpli cetăţeni, au dat dovadă de umanitate şi de empatie. Izul pleonastic al ultimei exprimări este pentru a întări imaginea suferindă şi solidară a ultimelor zile.

Da, românii, cu mic, cu mare, au dat dovadă de o solidaritate excepţională. Din păcate, remarcabilul gest de mobilizare solidară nu poate avea decât efect retroactiv, de tratare şi de combatere. În primul rând, mă gândesc la salvarea celor răniţi, prin sângele donat şi asistenţa medicală promptă; apoi, alinare sufletească, atât cât este posibil, pentru rudele celor implicaţi în accident. În faţa morţii, ajutorul material pentru rudele celor decedaţi sau răniţi, vine mai la urmă în acestă enumerare, însă, este important să ştim că egoismul încă nu a învins. Primii menţionaţi, cu siguranţă, ar fi trebuit să fie eroii care şi-au sacrificat şi chiar pierdut viaţa, pentru a-i salva pe cei aflaţi în pericol de moarte.

Ce ar fi fost dacă solidaritatea noastră s-ar fi manifestat, înaintea serii de vineri, zilnic în ultimii 25 de ani (pentru cei mai tineri, ca mine, ar fi fost de ajuns să fim solidari în ultimii 5, 10 sau 15 ani)?

Poate nu am mai fi avut parte de o tragedie dacă solidaritatea noastră ar fi (fost) una preventivă.

Românii sunt indignaţi de lipsa de scrupule a proprietarilor clubului „Colectiv” şi, îndeosebi, de cea a birocraţilor care au acordat autorizaţii false sau au închis ochii la lipsa acestora. Sunt de acord, lăcomia şi corupţia indignează, iar, în cazul de faţă, când au murit oameni, instigă la frondă. După identificarea vinovaţilor, nu reglementările excesive ar trebui să fie soluţia, ci fluidizarea şi aplicarea legilor. Corupţia face casă bună cu birocraţia, şi, cu cât există mai multe legi, cu atât statul este predispus corupţiei (corruptissima re publica plurimae leges – P.C. Tacitus). Deci, să fim solidari cu statul de drept şi cu judecătorii/procurorii/magistraţii, şi să ne indignăm când aceştia nu îşi fac datoria, atunci când sunt obstrucţionaţi de politicieni sau „presaţi” de magnaţi. Interesul constant pentru „binele comun”, civismul şi bunul simţ sunt exemple de solidaritate preventivă, care ar putea domoli tentaţia de speculă birocratică sau politică pe seama cetăţenilor.

În plus, nici o lege din lume nu poate să ne înveţe să fim raţionali şi moderaţi, sau să avem caracter şi principii. Aici intervin modelele pe care le admirăm şi pe care încercăm să le urmăm în viaţă. Atât timp cât  prin vizionare suntem solidari cu falsele modele propuse de lumea divertismentului şi de mass-media, atunci înseamnă că nu legislaţia este veriga slabă, ci chiar noi. Fără repere morale solide, vom avea parte doar de dublă măsură în aplicarea legii, de „unii mai egali decât alţii” şi de solidaritate retroactivă.

Să redescoperim plăcerea de a învăţa de la cei de lângă noi şi de la experineţa trecutului, de la dascăli şi din lecţiile istoriei, de la părinţi şi de la efortul lor de „a ne face oameni”. Asta implică muncă, meditare şi ascultare.

Solidaritatea preventivă ne-ar ajuta să restrângem sfera riscurilor cu care o societatea s-ar putea confrunta. Neprevăzutul nu poate fi înlăturat, însă iresponsabilitatea ar putea fi exclusă într-o măsură mai ridicată dacă ne-am strădui mai mult să fim solidari în aplicarea pactului asociativ de la baza societăţii, imperfect şlefuit, însă mereu perfectibil.

Am putea da dovadă de solidaritate preventivă chiar din acest moment. Indignarea de după tragedie a început să fie speculată de unii politicieni şi ziarişti, primii pentru a câştiga capital de imagine, iar cei din urmă pentru rating. Jacqueria modernă judecă şi despică firu-n patru, grăbindu-se a indica ţapi ispăşitori direcţi sau indirecţi: satanişti vs credincioşi, rockeri vs melomani, biserici vs spitale, politicieni/birocraţi vs cetăţeni oneşti.

Haideţi să ne arătăm solidaritatea prin cumpătare, indignare fără resentimente şi onestitate empatică. În felul acesta prevenim faliile sociale false, dezbinarea artificială şi dezertarea morală.