Oh, muică...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eram studentă în anul I la Timişoara, mă duceam la facultate cu o colegă. Treceam printr-un parc, în apropiere de clădirea universităţii, când vedem în faţa noastră o fată care scoate din geantă o conservă, probabil goală (ştiu că pare greu de crezut, dar tipa chiar avea o conservă goală în geantă), şi o aruncă pe jos.

Recunosc că nu prea mi-a trecut prin cap ce era cazul să facem noi atunci, ba din contră nici nu cred că mi-a păsat prea tare. Ce mi s-a părut însă uluitor a fost felul în care a reacţionat colega mea. A luat conserva aia de jos în două secunde şi a fugit după tipa care o aruncase. A prins-o din urmă şi a rugat-o frumos să-şi ia conserva cu ea sau să o arunce undeva, dacă s-ar putea nu tot pe jos. Cred că am rămas cu gura căscată, nu-mi trecuse prin minte până atunci că se poate şi aşa.

Nişte ani buni mai târziu şi nişte kilometri mai departe, mă găsesc destul de des în preajma unor oameni care aruncă gunoiul pe unde apucă. Nu-mi plac generalizările, dar de data asta chiar cred că pot să afirm: oamenii sunt ciudaţi şi, când au impresia că nu-i vede nimeni, se poartă tare egoist. Uneori, se poartă ca cimpanzeii, dar apoi nici asta nu-i corect de zis, pentru că ce vină au ei, bieţii cimpanzei? De fiecare dată când văd un om care aruncă ceva pe jos, în mine se dă o luptă. Vreau să mă duc şi să-i atrag atenţia, dar pe de altă parte am experimentat atâtea situaţii încât mi-e frică să n-o iau în freză.

Mulţi oameni reacţionează destul de rău dacă îi rogi frumos să-şi ia de jos chiştocul de ţigară, şerveţelul cu muci, hârtiile, pungile, restul de sandviş, bonurile, cotoarele sau ce alte minunăţii or mai fi. Oamenii tind să fie agresivi verbal şi, în cazul în care sunt mai sensibili din fire, tind să sară chiar şi la bătaie. Trebuie totuşi să te gândeşti de două ori înainte de a atrage atenţia cuiva că şi-a scuipat guma pe jos atunci când a tras o flegmă.

Să luăm tramvaiul 36 de pildă. Ştiu că mă repet, dar uneori e bine să spui lucrurile de mai multe ori: am văzut oameni aruncând acolo o gamă largă de obiecte şi deşeuri mai mult sau mai puţin biodegradabile. Sticle de bere. Pahare de cafea. Cotoare de măr. Pachete de ţigări. Chestii scurse din sticle. Doze. Plase, hârtiuţe, punguliţe, jumătăţi de sanvişuri moarte, obiecte vestimentare nefolositoare. Seminţe, nu mai vorbesc… Într-o zi am admirat o bătrână mâncând o plasă cu vişine şi apoi, la final, aruncând toţi sâmburii sub scaun. Tot ce cade în tramvai rămâne în tramvai. Nimeni, niciodată, nimic.

Acum să luăm scara blocului meu. Toate pliantele pe care oamenii le găsesc în cutiile poştale sunt aruncate pe jos. Există o cutie improvizată pentru ele, chipurile, dar nimeni nu se chinuie să facă doi paşi până la ea. Seara, când ajungi acasă, descoperi pur şi simplu o simfonie de kauflanduri, firme de înmormântare, pizze, saloane cosmetice moderne (sanchi!) sau firme dubioase care oferă împrumuturi mari pensionarilor. Bun, trecând peste asta, să luăm câinele vecinilor, care se răhăţeşte pe toate palierele, fără să strângă nimeni în urma lui. Sau nu, să nu luăm câinele vecinilor, să luăm oamenii care îşi aruncă gunoiul pe geam, pe ăia care se pişă în lift, să îi luăm pe cei care îşi taie unghiile în tren şi pe cei care îşi suflă mucii pe jos.

Sau mai bine nu. Să luăm imposibilitatea de a convinge un om că ceea ce face el nu este bine. Să luăm asta, să disecăm binele, răul, să vedem cât de greu e să construieşti un pas atât de mic, minuscul de-a dreptul, apoi să ne mirăm de ce, domne, de ce, de ce oare, vorba cântecului din strămoşi, „nimic nu merge bine în ţara asta, muică“. 

Citiţi şi:

Cum am confundat un gât de lebădă cu sfârşitul lumii

Nea Gicu a avut un vis

Lecţii de somn pentru începători

Aşteptându-i pe elefanţi

Un bruiaj în creier

Cărţi de trecut anul

Uită-te la ei, sunt puşi pe crime

Criminalul pe scena lui

Un drum la spital

Dragă domnule Trecut

Călătorie cu un om invizibil

Lecţie de tranşat o găină oarbă

Un cutremur pentru fiecare

Vă omor pe toţi

După ce îmblânzeşti Dunărea

Blues pentru o fată mută

Cum arată sfârşitul unui miracol: adio, Băile Herculane

Toamna la Terasa Fericirii

Adio, ţară!

N-o să te mint: o să murim

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite