Nu mi-e frică de Brexit, ci de Roxit. Despre duşmanii Occidentului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România e populată de inamici ai „Vestului”, aidoma tuturor societăţilor anti-moderne. Unii sunt deghizaţi în pseudo-filosofi cu predispoziţii mistice, alţii sunt doar conspiraţionişti primitivi. Cu toţii, însă, de la autohtoniştii nostalgici după mămăliga pe care o fierbeau dacii înainte de aducerea porumbului pe continentul european, până la anti-europenii din mahalalele fără canalizare, cu toţii colportează prostii.

Acum când Marea Britanie ţine Europa sub ameninţarea Brexitului şi anti-occidentalismul se răspândeşte cu mare viteză prin ţările „noii Europe”, vedem cât de apropiate sunt cele două extreme. Nu e nicio diferenţă între Nigel Farage care strigă în gura mare că Uniunea Europeană a adus milioane de migranţi la porţile Regatului Unit şi guvernul maghiar, care a plătit o serie de anunţuri publice prin care le cere cetăţenilor săi să voteze împotriva cotelor de imigranţi, folosind acelaşi tipuri de mesaje radicale împotriva politicilor Uniunii Europene. Spaimele faţă de ameninţările la adresa „valorilor naţionale” sunt la fel de absurde în Polonia, unde Ministrul de Externe a luat atitudine împotriva vegetarienilor şi a bicicliştilor, care i se păreau că pun în pericol „esenţei naţiunii”, şi campania „Britain first”.

Din păcate vedem cum şi în România acest tip de discurs anti-european şi anti-occidental dobândeşte tot mai multă forţă. Când nou-alesul primar al Craiovei, Olguţa Vasilescu, a publicat pe pagina sa de Facebook un text (scris de către Paul Hitter) în care sunt atacate „occidentalismele goale”, imaginea liderilor anti-occidentali ai PSD-ului a redevenit şic. Aceştia nu se mai sfiesc să îi atace pe ambasadorul Klemm sau pe cancelarul Merkel, lansând în spaţiul public ideea că toţi cei care nu sunt cu PSD sunt plătiţi de Soros sau de către „ambasade”.

Victor Ponta, fostul şef al partidului condus cândva de Iliescu, duşmanul declarat al vânzării de ţară, este acum printre cei mai vehemenţi colportori de idei anti-occidentale. Etichetându-l mereu pe actualul preşedinte drept „stăpân de iobagi” sau „guvernator de colonie de babuini”, el promovează un stereotip negativ al duşmanilor Occidentului. România este controlată din umbră de către forţe oculte aflate la Bruxelles, iar sărmanii români sunt victimele unei exploatări nemiloase pusă la cale de o conspiraţie globală. Ponta nu e singurul care împărtăşeşte aceste idei. Adrian Severin, fostul europarlamentar acuzat de lobby ilegal, susţine că interesele „franco-germane pe teritoriul României” au dus la instalarea guvernului Cioloş, sugerând chiar că investitorii străini sunt nişte „colonişti”.

Rădăcinile acestor idei simplificatoare pot fi găsite în discursul anti-occidentalist din perioada anilor 50, când Gheorghiu Dej recita mantra malignă despre regimurile semi-coloniale impuse de către „anglo-americani” în Europa. E impardonabil, însă, când foşti demnitari ai statului român perpetuează asemenea idei desuete, dar periculoase pentru destinul european al României.

Un astfel de anti-Occidental este fostul ministru Ilie Şerbănescu, ale cărui „analize” despre tirania economică a Occidentului fac deliciul gospodinelor speriate de ambalajele străine achiziţionate la preţuri mici. Fost ministru al Economiei în guvernarea Ciorbea, Şerbănescu s-a specializat în diatribe pseudo-ştiinţifice, ale căror resurse se găsesc în studiile sale realizate în România comunistă. În acea perioadă putea să critice în voie „corporaţiile transnaţionale”, dar când un fost ministru al Economiei descrie România drept o „colonie la marginea Europei”, popularizând idei pe care le-ar fi abandonat chiar şi propandiştii stalinişti, este regretabil. Şerbănescu vede peste tot pericolul „capitalului străin”, care este venit aici numai pentru a „secătui” poporul român şi evident că viziunea sa are ceva din mesajele apocaliptic-prăpăstioase ale trecutului. Puterile coloniale urmează să ne dezmembreze, suntem o „anexă bananieră a Europei” sau asistăm la „înmormântarea României” de către băncile străine.

Ar trebui să ne dea de gândit faptul că aceleaşi idei sunt împărtăşite de un alt profet al „pericolului Occidentului”, cetăţeanul panseistic Dan Puric. Acesta enunţă oricând este solicitat avertismentul profetic că suntem de-creştinaţi şi dez-românizaţi, ca parte a unui proiect malefic pus la cale de către diverse instituţii vestice. Puric propagă o altă prostie propagandistică, principalul argument fiind acela că suntem „schilodiţi sufleteşte” ca popor şi că cineva „lucrează la distrugerea structurii sufleteşti” a nobilei naţii române. Iarăşi, aceşti duşmani nevăzuţi sunt „prădătorii internaţionali”, un fel de vampiri financiari care abia aşteptau să ne transforme în sursa lor de hrană.

În această categorie intră şi o liotă întreagă de jurnalişti, mai mult sau mai puţin calificaţi ori oneşti. Printre aceştia este fostul mogul Sorin Roşca Stănescu, ex-senator liberal, ale cărui panseuri includ ideea că prin intermediul guvernului Cioloş, România este condusă „din exterior”, pentru prima oară după ocupaţia sovietică. Această legătură între imperialismul european şi cel sovietic este continuată şi de către alţii care stabilesc o conexiune între comisarii europeni şi comisarii sovietici, emisiunea lui Victor Ciutacu fiind notorie pentru propagarea unor asemenea aberaţii.

O mare parte din discursul anti-europenist există nestingherit, tot din păcate, pe nenumărate site-uri care cultivă tot felul de aiureli, care stimulează anxietăţile autohtoniste. „Noi românii” suntem în pericol, există o conspiraţie împotriva noastră. Aşa este pagina intitulată „Cuvântul Ortodox” unde se pot găsi tot felul elucubraţii care mai de care mai halucinante, de la colonizarea României prin vânzarea terenurilor agricole la „distrugerea psiho-spirituală” a populaţiei.

La fel este Fluierul.ro, un al loc unde colcăie alte monstruozităţi anti-occidentale. Aceste pagini amestecă grupul Bilderberg, care are în plan subminarea „omogenităţii naţionale” şi planul sinistru prin care are loc promovarea homosexualilor, a lesbienelor şi transsexualilor, ce vor distruge fundamentele etice ale românilor verzi. Există şi publicaţii de limba română, mai ales basarabene, care se fac ecoul unor gugumănii. Glasul.info de exemplu titrează că „România devine Republica Soros”, sugerând că premierul Cioloş nu ar fi altceva decât un instrument al intereselor „marilor puteri ale lumii”, iar cetăţenii români nefiind altceva decât sclavii străinilor. Desigur că şi Cioloş este parte dintr-o conspiraţie masonico-bilderbergiană.

Astfel de pseudo-ştiri din categoria „Comisia Europeană îi vrea pe românii care muncesc muritori de foame şi sclavii băncilor” sau falsele informaţii de pe meritocratia.ro care expune „planul iudaic diabolic” prin care omul autentic alb este pe cale de dispariţie prin amestecul raselor, sau alte poveşti cu peşti în care românii sunt avertizaţi că urmează să le fie furată ţara au un sigur scop. Acela de a cultiva un sentiment anti-occidental, anti-european.

Iată alte câteva spaime stupide: România nu mai are armată să ne apere de duşmani. Prostia este enormă pentru că România nu a fost niciodată în istoria ei mai bine protejată de o alianţă militară mai puternică decât este NATO.

Sau mesajele idioate, trasmise chiar de către unii boieri ai minţii, conform cărora suntem în pericol pentru că am fi ameninţaţi cu dispariţia prin presiunea multiculturalismului. Nimic mai fals. Chiar şi copiii celor care răspândesc astăzi aceste idei beneficiază de posibilitatea de a studia în străinătate. Azi tinerii noştri pot să îşi facă importante cariere internaţionale şi să îşi împlinească visele dincolo de limitele graniţelor naţionale.

O altă tâmpenie este aceea că România cea bogată în resurse naturale a fost secătuită de către marile companii multinaţionale, iar industria noastră glorioasă a fost vândută „pe nimica”. De fapt economia României este propulsată în ultimele decenii de către exporturile masive către ţările occidentale, dar şi de veniturile încasate de românii care muncesc peste graniţe.

De aceea nu de Brexit mi-e frică, ci de Roxit!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite