"Colecţionar, cumpăr maşini de cusut Singer. Ofer 20.000 de euro", "Vând maşină cusut Singer, veche de peste 100 de ani, seria...". Rubricile de mica publicitate abundă în astfel de anunţuri. Nimeni însă n-a reuşit să obţină o sumă considerabilă în schimbul moştenirii de la bunica. Secretul, spune Corneliu Julan, colecţionar de antichităţi şi administratorul Societăţii Numismatice Timişoara, constă într-o singură consoană, care face diferenţa.
Vânătorii de comori caută, de fapt, maşinile de cusut Zinger, confecţionate la comandă de evreii şi nemţii care au părăsit în masă România la sfârşitul anilor '40. Aceştia le-au comandat pentru a-şi ascunde în ele bijuteriile, având în vedere că în acea vreme nu exista aparatură de detectat metale preţioase. "Maşinile de cusut Zinger valorează 30.000-40.000 de euro. În schimb, Singer nu valorează mai mult de 50-100 de euro. E adevărat, mulţi dintre nemţi, mai ales, le achiziţionează pe acestea din urmă ca obiecte decorative. Dar sunt nonvalori", spune colecţionarul. "Maşinile de cusut Zinger au fost fabricate pe trei mărimi, în funcţie de cantitatea de bijuterii pe care trebuiau să o ascundă. Erau un fel de bibelouri. Nu era însă nici o diferenţă între Singer şi Zinger, ca design", explică acesta. Vânătorii de comori vin "înarmaţi" cu aparatură de detectat metale preţioase, pentru a fi siguri în privinţa achiziţionării maşinii de cusut potrivite.
Ambiguitatea, ocazie pentru hoţi
"Vin la mine oameni care mă întreabă cât valorează maşinile lor de cusut Singer. Îi sfătuiesc nici să nu-i accepte pe cei care spun că vor să le cumpere. 80% sunt neserioşi. Eu le spun tâlhari! Sunt sute de oferte de cumpărare la mica publicitate. Nici n-ar trebui să se permită publicarea lor", spune colecţionarul timişorean. Ambiguitatea dintre cele două tipuri de maşini de cusut a lăsat loc dezvoltării unei adevărate afaceri înfloritoare pentru hoţi şi deosebit de păbugoasă pentru posesorii unei maşini de cusut marca Singer, care cred că se află în posesia unui bun extrem de valoros. De obicei, vizitele la domiciliul celor care au ales să-şi vândă Singerul la mica publicitate nu sunt altceva decât ocazii pentru hoţi de a-şi stabili următoarea victimă. În cele mai multe cazuri, proprietarii se aleg doar cu casa jefuită.
Istoria spune că maşinile de cusut Singer au fost create de un american care purta acelaşi nume. Departe de a valora mii de euro, acestea sunt însă deosebit de apreciate de croitorii profesionişti. Maşinile de cusul Zinger, cele căutate de vânătorii de comori, există însă într-un număr mult mai restrâns, iar unii dintre posesorii lor nici măcar nu sunt conştienţi de valoarea acestora.