Eu sunt directorul de HR al oraşului Hanoi...

Zilele trecute am primit poate cel mai surprinzător mesaj din cariera mea de „head-hunter”. După ce recrutările cu „managementul privat” au apărut în presa internaţională, am fost contactat din Croaţia, spunându-mi-se că şi ei vor să înceapa un proiect similar acolo şi cerându-mi diverse detalii, şi din alte câteva locuri. Saptămâna trecută m-au sunat tocmai din Vietnam, pentru acelaşi lucru, adică pentru „managementul privat”.

Dar nu obiectul discuţiei a fost surpriza cea mai mare, ci identitatea persoanei de la celălalt capăt al firului, care s-a recomandat ca fiind Directorul de HR al oraşului, „the city HR Director". „Directorul de HR al primăriei (city hall), vreţi să spuneţi...” - adaug eu dintr-un reflex de perfecţionism. „Nu, nu, - răspunde el, aproape vexat - acela e altul, se ocupa cu HR-ul instituţiei, eu sunt HR-ul oraşului!”

Da, în ultima vreme am văzut din ce în ce mai des vorbindu-se despre modele politice care spun că o societate nu numai că poate, ci şi că ar fi chiar indicat să fie condusă exact la fel cum sunt administrate marile corporaţii, după aceleaşi principii de eficienţă, de cultură organizaţională, de business development şi de altă natură. În fond, şi unii şi alţii urmăresc acelaşi lucru, obiectivele mari sunt identice. SC România e în concurenţă cu Ungaria SRL şi cu Rusia SA, la urma urmei. Şi, coborând pe firul argumentaţiei, şi un judeţ ar putea să fie condus ca o societate comercială, şi un oraş, şi un partid. Când, de pildă, un partid îşi va angaja cei mai buni specialişti de HR, de marketing, de logistica şi de vânzări de pe piaţă - şi nu consultanţi, ci angajaţi în toată regula, cu departamente, cu obiective, cu cheipiaiuri şi cu lefuri bune -, când va avea şi un supervisory, non-executive board serios, atunci s-ar putea să avem o surpriză de proporţii.

Şi încă ceva: prin natura meseriei mele, de douăzeci de ani şi mai bine sunt aproape de politicieni, de birourile şi de treburile lor, văd ce au de făcut şi cum fac, cine sunt, cum şi de ce iau deciziile, am învăţat ce şi cum ar trebui să facă. Am ajuns să cunosc multe dintre instituţiile statului de sus până jos, şi să le înţeleg mai bine decât mulţi dintre cei care au lucrat o viaţă acolo, pentru că eu ochiul format pentru aşa ceva, am reflexul analizei şi al comparaţiei mai dezvoltat decât al lor. Am crezut că un minister, o agenţie guvernamentală, un partid, un guvern sunt nişte mistere pe care le poţi pătrunde numai după un lung purgatoriu, şi asta numai de către cei aleşi. Administrarea şi conducerea unor astfel de instituţii sunt, însă, mult mai apropiate de managementul unei mari corporaţii decât de orice altă activitate. Mi-a luat douăzeci de ani până să îndrăznesc să spun asta în public. Orice firmă de recrutare ai pune să recruteze parlamentării, miniştrii, judecătorii, poliţiştii, şefii şi funcţionării de regii, de agenţii şi de tot felul de alte asemenea, ar face o treabă de zece ori mai bună decât ce vedem azi. Oricare!

Bine, bine, mă întreabă cineva, dar dacă oamenii aceştia de afaceri ai tăi pot să facă atâtea lucruri minunate, de ce nu le-au făcut până acum? Bună întrebare...