Dă din coate să fii şef!

Cel mai bun şef este cel care se pricepe la toate. Tu te pricepi la ceva. De obicei, este pus şef pe criterii politice (la toate instituţiile publice) şi pe interese clientelare (la multe companii private). El vorbeşte mult, tu ciuleşti urechile, el îşi dă cu părerea despre orice, tu n-ai curajul să-l contrazici. El este şeful.

N-a deschis niciodată computerul, dar este în stare să spună programatorului ce trebuie să facă. Îi atrage atenţia juristului că textul redactat e prost, deşi juristul îi spune (cu teamă) că textul face parte dintr-o lege apărută în Monitorul Oficial. Legea trebuie modificată! – conchide ofuscat şeful. Îi arată farmacistului avantajele unui medicament, cerându-i să-l vândă fără scrupule. Nu are studii de farmacologie, dar e şef de marketing! N-a scris în viaţa lui un articol memorabil, dar le dă lecţii ziariştilor cum trebuie să scrie. Pentru că e omul patronului. N-a dat niciodată cu mătura, dar le reproşează măturătorilor că n-au dat bine cu mătura. Habar n-are de televiziune, dar restructurează o televiziune. Nu are nicio idee, dar le reproşează amploaiaţilor că n-au idei. N-a construit cu mintea lui ceva, dar se lamentează că nimeni nu-i înţelege construcţia pe care o are în minte. (Are o minte goală.)

Asta e de când lumea, bun sau prost, bădăran sau afemeiat: trebui să te pui bine cu şefu’!

Una dintre pasiunile şefului care se pricepe la toate este promovarea „muncii“ şi „rezultatelor“ sale. (Inexistente.) Atât pe „verticală“, către cei care l-au pus, cât şi pe „orizontală“, către presă şi public (dar pe public nu dă doi bani!). Promovarea „realizărilor“ este o prioritate şi o obsesie. Printr-o campanie de PR bine ţintită, şeful care se pricepe la toate îşi creează imaginea de profesionist, om capabil, de neînlocuit, îşi creşte „cota“, astfel că este oricând gata să preia alt post de şef şi mai bun. PR-ul creează mituri (de carton). Tu n-ai PR şi nici nu ştii ce-i asta.

Cu un astfel de şef care se pricepe la toate trebuie să te pui bine. Asta e de când lumea, bun sau prost, beţivan sau paranoic, bădăran sau afemeiat: trebui să te pui bine cu şefu’! Mai ales în aceste vremuri în care e greu să-ţi găseşti un loc de muncă. Taci la sarcinile primite de la şeful care se pricepe la toate şi înghiţi. Îi faci treaba şi înghiţi. Râzi la glumele lui şi înghiţi. Dai din cap atent la „experienţa“ sa de viaţă şi înghiţi. Înghiţi ca să trăieşti. Să trăieşti de pe urma lui, din evaluările pe care ţi le face şi din leafa pe care ţi-o dă. Îi eşti dator.

Şi cu acest şef, care te bagă în depresie, poţi să trăieşti până la pensie. Aşa crezi tu! Pentru că şeful care se pricepe la toate nu se pricepe la nimic. Tu te pricepi la ceva. Dar el va fi transferat undeva mai sus şi va trăi din promovare în promovare. Iar tu n-ai să mai prinzi nicio pensie întreg la minte pentru că, spre deosebire de impostorii şi mediocrităţile care se pricep la toate, tu eşti competent, ştii meserie. Dar asta nu-ţi foloseşte la nimic, în România.