Cine şi în ce măsură profită de ieftinirea medicamentelor. Efectele constatate după două săptămâni de când s-au ieftinit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reducerea de preţuri, o sabie cu două tăişuri FOTO Adevărul
Reducerea de preţuri, o sabie cu două tăişuri FOTO Adevărul

Anunţată cu surle şi trâmbiţe, ieftinirea medicamentelor, care a intrat în vigoare la 1 iulie, nu se resimte în buzunarul pacienţilor. În schimb, la două săptămâni de la implementarea măsurii, piaţa farmaceutică se reaşază, iar problemele de aprovizionare cu medicamente nu mai sunt la fel de acute ca lunile trecute, când bolnavii se plimbau de la farmacie la farmacie în speranţa că vor reuşi să intre în posesia tratamentului prescris de doctori.

Însă, în aceste două săptămâni, farmaciile au fost luate „la puricat” de autorităţi, care au făcut controale inopinate şi au somat lanţurile farmaceutice care nu intraseră în legalitate. Farmaciştii se plâng că sunt pe pierdere, pentru că sunt nevoiţi să-şi vândă produsele de pe stoc la noile preţuri, reduse. 

„Omul de rând nu face economii mari“

Dacă pentru pacienţii cu boli incurabile statul face economii prin reducerea preţurilor la medicamente, românii care ajung la farmacie cu reţete compensate află cu surprindere că, în cazul lor, ieftinirea este de câţiva lei. 

„Omul de rând nu face economii mari. Dă cu un leu, doi sau trei mai puţin decât dădea în mod normal. Economiile reale se fac la terapiile foarte scumpe, care sunt gratuite şi care sunt asigurate de autorităţi – leucemii, diabet, cancere. Vom putea avea o imagine reală a reducerii preţurilor la medicamente în şase luni”, susţin oficiali din Ministerul Sănătăţii. 

De pildă, conform noilor cataloage de preţuri, pacienţii care au nevoie de medicamente pentru tensiune scoteau înainte de ieftinire din buzunar 14,7 lei, iar acum 13,3 lei, în timp ce în cazul unor medicamente destinate afecţiunilor gastrice ieftinirea a fost de la 16 la 15 lei. Radu Gănescu, reprezentant al pacienţilor cu boli cronice, spune că nu a primit sesizări de la bolnavi cum că nu găsesc anumite produse în farmacii. 

„Piaţa stagnează. Problema este că dacă vor ieşi din piaţă medicamentele ieftine, cele care acum costă doi sau trei lei, atunci pacientul va simţi la portofel o scumpire. Asta pentru că întotdeauna alternativa terapeutică este mai scumpă”, explică pacientul, adăugând că sunt medicamente în depozitele distribuitorilor. 

Distribuitorii primesc comezi de la farmacii 

În urmă cu două luni, distribuitorii se plângeau că nu fac operaţiuni pe motiv că nu primesc comenzi de la farmacii. Acum, la două săptămâni de la intrarea în vigoare a noilor preţuri, situaţia s-a mai remediat. Nu complet, arată oficiali din rândul Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR). 

„Operăm sub limita supravieţuirii, cu nişte marje extrem de mici. La multe produse suntem clar pe pierdere, asta deşi nouă nu ni s-a micşorat preţul la combustibil. Cert este că piaţa şi-a revenit din punct de vedere al prezenţei medicamentelor, dar rămâne de văzut cât timp poate industria să livreze medicamente la noile preţuri, cele mai mici pe plan european”, arată reprezentanţii distribuitorilor de medicamente. 

700 de medicamente costă sub 5 lei 

Dacă reprezentanţii autorităţilor dau asigurări că pentru toate produsele delistate de producătorii de medicamente odată cu revizuirea preţurilor există şi alternative terapeutice, producătorii de medicamente generice atrag atenţia că din 5.000 de medicamente, câte se comercializează în România, 1.200 au preţul sub 10 lei. Dintre acestea, 700 costă sub 5 lei, afirmă şi Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). 

„La nivel de farmacie şi de distribuitori e perioada de rearanjare a preţurilor. Sunt nişte medicamente la care preţul a scăzut foarte mult, dar sunt şi medicamente care, odată cu reactualizarea cursului valutar, au preţul majorat. După două trimestre vom afla dacă se fac, cu adevărat, economii la bugetul sănătăţii sau la coplata pacienţilor”, a conchis Damian. 

Cel mai mic preţ din UE

Companiile farmaceutice au fost obligate să reactualizeze preţul medicamentelor, după ce autorităţile au decis să pună în aplicare o ordonanţă veche de şase ani, prin care s-au ieftinit medicamentele care, spun oficialii, le-ar da posibilitatea românilor să beneficieze de terapii noi, cum sunt tripla terapie sau terapia fără interferon. 

Mai exact, preţul medicamentelor de la noi este mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări, respectiv Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite