Cine este Ioana Ursu, noul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii cu atribuţii în politica medicamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii are un nou secretar de stat, Ioana Ursu, o tânără de 33 de ani, care va coordona, printre altele, politica medicamentului.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Ursu are o experienţă de peste 10 ani în formularea de politici farmaceutice şi în elaborarea mecanismelor de finanţare a medicamente, având studii la universităţi din străinătate şi fiind absolventă de Farmacie, la UMF Cluj.

„De-a lungul carierei, desfășurată în Marea Britanie şi Germania, a fost asociat extern al National Institute for Clinical Excellence (NICE) din Londra, consultant senior la Evidera Inc. din Londra şi fondator al Mapping Health Ltd, companie care a lucrat, printre alţii, cu Agenţia de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

La capitolul politici de sănătate, Ioana Ursu a realizat design de pachete de beneficii farmaceutice în cadrul sistemelor de asigurări de sănătate, a formulat recomandări de management şi eficientizare a costurilor din sisteme de sănătate şi a dezvoltat sisteme de decontare bazate pe evidenţe clinice şi economice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite