Zgonea: Voi propune înfiinţarea unei subcomisii pe tema MCV în Comisia Juridică a Camerei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea Foto: Mediafax
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea Foto: Mediafax

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anuţat, luni, în întâlnirea cu preşedintele Adunării Naţionale a Bulgariei, Mihail Raykov Mikov, intenţia înfinţării unei subcomisii, la Camera Deputaţilor, pe tema MCV.

„Am decis împreună ca prietenia dintre cele două ţări să devină operaţională şi la nivelul celor două Parlamente“, a declarat Valeriu Zgonea, precizând că în proiectul de cooperare dintre cele două foruri legislative vor fi incluse mai multe obiective, printre care şi proiectul Schengen, atât România cât şi Bulgaria fiind capabile, astăzi, să intre în spaţiul Schengen, întrucât îndeplinesc toate condiţiile tehnice.

Zgonea a anunţat că ambele comisii, comisia Schengen din Parlamentul bulgar şi din cel român îşi vor întări colaborarea în perioada următoare, astfel încât să existe poziţii comune. Un alt proiect despre care a vorbit preşedintele Camerei Deputaţilor este Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Potrivit lui Zgonea, Camera Deputaţilor va propune liderilor grupurilor parlamentare crearea unei subcomisii în cadrul Comisiei Juridice, pe această temă.

„De prea multe ori, în ultimii ani, politicieni din România au criticat Bulgaria pentru că nu putem elimina Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi politicienii bulgari au spus că, din cauza României, nu pot să elimine acest mecanism de verificare“, a arătat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai arătat că, aşa cum la nivelul Guvernului are loc o cooperare în acest sens, acelaşi lucru se poate face şi la nivelul Parlamentelor celor două ţări. „Numai împreună putem să demonstrăm că putem să fim în Spaţiul Schengen şi să demonstrăm că îndeplinim toate condiţionaliţătile pentru MCV“, a afirmat Zgonea.

Alte articole pe aceeaşi temă:

Cine şi de ce nu ne vrea în Europa

Ministrul Justiţiei la Cluj: „Nu facem justiţie fiindcă ne spune MCV-ul, ci pentru că avem tradiţie“

Traian Băsescu: „Vom avea probleme la raportul MCV cu Guvernul şi cu Parlamentul”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite