Victor Ponta momeşte Opoziţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga şi Victor Ponta au evitat să-şi mai strângă mâna în ultima vreme      Foto: Mediafax
Vasile Blaga şi Victor Ponta au evitat să-şi mai strângă mâna în ultima vreme      Foto: Mediafax

Premierul Victor Ponta a invitat partidele de opoziţie la negocieri pe teme economice. PDL şi PPDD nu au spus un „da“ hotărât, însă au lăsat uşa deschisă spre o colaborare cu Palatul Victoria.

Victor Ponta a dat primele semne de coabitare cu Opziţia târziu în noapte, duminică, într-o emisiune la Antena 3.. „Este bine să ai opoziţie. Problema este dacă ai o opoziţie cu scandal, cu înjurături sau cu pielea goală. Dacă există idei bune, sunt gata să le primesc. PDL a lansat nişte măsuri economice, iar dacă se dovedesc serioase, îmi doresc să le pun în practică“, a spus premierul.

Apoi, chiar la conferinţa de presă în care a discutat despre cazul Silaghi, Ponta a lansat o invitaţie clară către PDL de a veni cu propuneri pe teme economice „Am constatat că şi PDL a formulat nişte propuneri pe zona economică, pe care le-am tratat serios. Ori de câte ori va fi vorba despre propuneri cu caracter economic, reiterez dorinţa de dialog, nu pretindem că ştim tot. Am luat act de propunerea privind reducerea cotei unice şi creşterea salariului la 1.000 de RON. Nu le respingem, dacă există măsuri concrete suntem dispuşi să discutăm pe această temă cu Predoiu, Blaga“, a afirmat premeirul.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a răspuns promt şi s-a arătat dispus să dialogheze cu premierul. „Vom răspunde invitaţiei primului ministru de a discuta pe măsuri economice pentru sprijinirea mediului privat din România şi dezvoltarea clasei de mijloc“, a precizat, scurt, Vasile Blaga.

De partea cealaltă, Elena Udrea, vede în oferta premierului doar o strategie politică, însă admite că este o soluţie câştigătoare pentru români. „Este un exerciţiu de imagine al lui Victor Ponta. Este ultimul om care poate să vorbească de atacuri la persoană pentru că de la întoarcerea din vacanţă numai asta a făcut. Propunerile de care a vorbit le-am făcut de acum un an de zile. Specialiştii i-au atras atenţia că nu mai poate continua aşa. Este doar o strategie de comunicare a premierului, dar nu avem decât de câştigat cu toţii“, a fost reacţia la cald a Elenei Udrea, invitată la RTV.

„Noi colaborăm cu oricine“
Al doilea mare partid al Opoziţiei, PPDD, nu crede în ofertele verbale şi aşteaptă invitaţia oficială , scrisă, din partea premierului. „Noi ne-am dori să ne exprimăm punctele de vedere, dar, aşa cum ne-a obişnuit premierul, nimic de la Opoziţie nu e luat în considerare“, s-a plâns Simona Man, preşedintele formaţiunii. Totuşi, liderul PPDD nu le-a trântit uşa în nas celor de la USL. „Avem proiecte viabile, dar vrem ca actuala Guvernare să şi le asume ca fiind ale noastre. Noi suntem deschişi spre a colabora cu oricine“, a spus, deschis, Simona Man.

De la Palatul Cotroceni lucrurile se văd altfel. Consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, a catalogat invitaţia lui Ponta drept un mişto la adresa PDL-ului.

„Iar PDL a fost luat la mişto azi de Ponta. Şi asta pentru că PDL încearcă să fie la fel de populist cum era Ponta când era în opoziţie. Adică povestea cu scăderea cotei unice, scuze... dar Ponta avea dreptate. Nu se poate face acum. Dacă PDL vrea să facă opoziţie reală şi să nu fie tras în capcană de Ponta ar trebui sa spună adevarul. Dar, mă rog, i-a luat la mişto şi pentru că îi invită la discuţii pe măsuri economice după ce guvernul deja a negociat scrisoarea cu FMI“, a fost reacţia lui Sebastian Lăzăroiu.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite