Victor Ponta, despre Băsescu: „Singurul lucru bun este că mai sunt 500 de zile şi merge pe mare “
0Premierul Victor Ponta a comentat duminică seara, într-o emisiune difuzată de Antena 3, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora şeful Guvernului avea nevoie de un mandat pentru a efectua recentul turneu în Asia.
Premierul a subliniat că nu a avut nevoie de mandat pentru a călători în Asia şi nici nu va cere mandat pentru a efectua alte vizite oficiale.
„Nici nu îi cer, o să merg peste două săptămâni în Spania, o să merg în alte ţări europene. Domnul Băsescu nu mergea, nu ştiu cine îl primea. Am avut ocazia să discut cu lideri europeni, să merg în Asia. Suntem o ţară care s-a eliberat de un stăpân. Acest lucru înseamnă că România are o şansă – poate asta e supărarea domnului Băsescu – pentru noi investiţii. Am ajuns cu Oltchim în situaţia în care s-au pierdut locuri de muncă şi încercăm, după trei ani de căpuşat, de Videanu, Roibu, să o salvăm.“, a explicat Ponta, care a ţinut să precizeze că, în ce îl priveşte pe Traian Băsescu, „singurul lucru bun este că mai sunt 500 de zile şi merge pe mare “
„În China, sigur că s-a supărat preşedintele, că pe el nu îl primeşte nimeni.“, a mai spus Victor Ponta, adăugând că astfel de vizite „dau o şansă României de a se deschide către alte ţări din Asia“.
Întrebat dacă ţara noastră ar putea fi atât partenera Asiei, cât şi a Statelor Unite, şeful Guvernului a replicat: „Cu cine credeţi că s-a văzut în primul rând preşedintele Chinei? Cu Obama.“
„Nu aţi văzut câtă supărare a fost că am deblocat toate fondurile europene? Vin bani în ţară, anul trecut am găsit bani, am dat fermierilor. Anul acesta va fi probabil una dintre cele mai mari recolte. Faptul că deschidem ţara pentru investiţii străine din Europa, din Asia, e un lucru bun. Că nu vrea Traian Băsescu? Şi ce dacă?“, a mai spus premierul, care a ţinut să adauge că, în ciuda acestor declaraţii susţinute în contradictoriu, „acordul de colaborare instituţională nu e încălcat“.
„Vorbele sale nu au nicio valoare“, a încheiat Ponta.