Victor Ponta vorbeşte din nou despre taxa de solidaritate pentru bugetari, dar avansează un cuantum de 10%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta şi-a prezentat din nou intenţia de a introduce o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 euro lunar, avansând însă de această dată un cuantum al taxei de 10%, nu de 16% ca în declaraţiile publice din ultimul an.

„În continuare cred - şi am avut discuţii în acest sens şi un acord - pentru cei din zona bugetară care câştigă peste 1.000 euro pe lună, pentru o perioadă de timp limitată, un an-un an şi jumătate, ţin foarte mult să avem acea taxă, de 10%, de solidaritate“, a spus Ponta la RTV.

El a apreciat că sumele colectate din această taxă ar urma să fie folosite pentru tariful social la energie sau pensiile recalculate ale militarilor.

Începând cu luna iunie a anului trecut, premierul Ponta a declarat în repetate rânduri că Guvernul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei /lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu 2013 şi numai pentru sectorul bugetar.

El declara şi că Guvernul USL intenţionează să aplice din 2013 cote diferenţiate de impozit, în funcţie de nivelul salariilor.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a transmis atunci că taxa de solidaritate pentru bugetarii cu salarii mai mari de 4.500 de lei este o iniţiativă guvernamentală discriminatorie şi că demersul va fi dezbătut, în vederea blocării, prin orice mijloace legale de luptă sindicală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite