Tudose, ironic cu scandalul de la Târgu Mureş: „Ditamai problema naţională“. Liviu Pop: „Este o problemă locală“
0Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a afirmat, joi, că problema de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş nu este a instituţiei pe care o reprezintă, ci este o "problemă locală", existând o soluţie, pe care nu a prezentat-o însă public. Premierul Mihai Tudose a comentat, ironic, că situaţia din Târgu Mureş este "ditamai problema naţională", pe când adevărata criză este în Ucraina, unde sunt închise toate şcolile româneşti.
"Avem o situaţie specială la Tg Mureş. Nu este atributul Ministerului Educaţiei. După şedinţa de guvern aş vrea să vă prezint câteva soluţii, care sunt locale. Noi avem în momentul de faţă tratament egal faţă de toate minorităţile din România. Nu avem o problemă la nivelul ministerului, este o problemă locală. E şi un dosar DNA în lucru. Cred că avem o soluţie prin care elevii să nu sufere acolo", a spus Pop.
Premierul Mihai Tudose a comentat ironic situaţie, afirmând că eforturile trebuie depuse în Ucraina, unde există probleme mai mari.
"Chiar este o situaţie deosebită (în Ucraina - n.r.). Noi avem ditamai problema naţională cu o şcoală şi acolo ni s-au închis toate", a spus el.