Tăriceanu vrea ca Dacian Cioloş să meargă la Consiliul European doar dacă are mandatul Parlamentului
0
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a declarat, luni, nemulţumit de decizia Birourilor Permanente reunite ale legislativului ca premierul Dacian Cioloş să nu fie audiat de comisiile de specialitate ale Parlamentului înainte de a merge la viitorul Consiliu European, unde va reprezenta România.
Birourile Permanente ale Parlamentului au decis că nu e necesară audierea premierului Cioloş de comisiile de specialitate în înainte de a merge la Consiliul European, unde va reprezenta România, după ce a fost împuternicit de Klaus Iohannis să-i ia locul de această dată.
„BP a refuzat punctul de vedere al meu privind susţinerea în plen a agendei cu care merge la Consiliul Europen premierul Dacian Cioloş. .Cred că e o practică greşită care încalcă şi legea, încalcă şi ceea ce spune CCR. O sa vă citesc şi ce spune decizia Curţii. În ţările democrate, înainte de Consiliul European au loc dezbateri în Parlament, se stabileşte agenda“, susţine Tăriceanu
„Prim-ministrul e dator să se prezinte cu un proiect de mandat în faţa Parlamentului, care să fie aprobat., adică o hotărâre“, adaugă preşedintele Senatului, unul dintre contestatarii lui Cioloş şi i Guvernului tehnocrat.
De asemenea, Tăriceanu a punctat faptul că viitorul Consiliu sunt discutate probleme importante, aceesta fiind motivul pentru care Cioloş ar trebui să meargă cu un mandat de la Parlament.
„Se vor discuta subiecte de importanţă: valul de migraţie, terorismul, controlul frontierelor. Cred că e nevoie şi în România de o asemenea dezbatere“, a conchis preşedintele Senatului.