
România, singura ţară din lumea civilizată cu Procurorul General aflat într-o anchetă penală!
0
România a trecut prin multe aberaţii juridice şi politice, dar ultima le intrece pe toate! Suntem singura ţară din lumea civilizată cu Procurorul General într-o anchetă penală! Aşa o ruşine s-ar putea întâmpla prin Africa sau America de Sud, dar nu într-o ţară a Uniunii Europene, care are pretenţia că este stat de drept.
În Comunicatul DNA se spune:
„În condiţiile în care procurorul general nu era îndreptăţit să beneficieze de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime şi un prejudiciu material Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, precum şi un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”
Cetăţeanul cu cea mai înaltă funcţie în procuratură, numit acolo să vegheze la respectarea legilor din România este primul care încalcă legea şi obţine foloase necuvenite!
Aşa ceva este intolerabil într-o ţară civilizată.
Dacă Procurorul General, Tiberiu Niţu, mai are o urmă de onoare şi demnitate, trebuie să demisioneze imediat!
Milioanele de români cinstiţi nu merită să fie făcuţi de râs, pentru că acceptă în fruntea Procuraturii un cetăţean care în loc să impună respectarea legilor le încălca!
Preşedintele României, CSM, Ministrul Justiţiei, ce au de spus relativ la situaţia apărută?
Dacă Tiberiu Nitu nu are onoare şi nu demisionează, nu avem alte instituţii ale statului care să-l oblige să plece?
Acceptăm cu toţii ruşinea de a avea în fruntea Parchetului General un cetăţean aflat în anchetă penală?