Reacţii după a doua dezbatere. „O confruntare mai echilibrată. Iohannis, mai combativ. Ponta, defensiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii la preşedinţia României, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, s-au întâlnit, miercuri seară, în cea de-a doua confruntare electorală, găzduită de B1TV. După ce dezbaterea de la Realitatae TV l-ar fi scos câştigător pe Victor Ponta, seara de miercuri a egalat balanţa între cei doi prezidenţiabili, spun analiştii politici şi bloggerii adevarul.ro.

„Victor Ponta a venit la B1TV cu un scop bine ţintit: să îl umilească şi să îl intimideze pe Klaus Iohannis. Tehnica folosită de Ponta a fost o comparaţie permanentă a acestuia cu Traian Băsescu şi o reamintire ritmică a eşecului lui Iohannis de la întâlnirea precedentă“, spune Dan Ionescu, consultant politic şi blogger adevarul.ro.  

Dan Ionescu afirmă că Iohannis a arătat că poate mai mult decât în dezbaterea precedentă, de marţi seara, de la Realitatea TV.  „Comparativ cu ce a făcut până acum, dezbaterea din seara asta este de departe cea mai bună. Totuşi, cu o dezbatere nu se salvează o întreagă campanie. Greşeala fundamentală a lui Klaus Iohannis a fost că a refuzat să apară mai des în public. Victor Ponta poate fi foarte uşor înfrânt dacă îţi dai seama pe ce butoane să apeşi. Nu e nevoie să te iei cu el la trântă ci mai degrabă să îl atragi în dialoguri care îl irită“.

Dacă dezbaterea de la Antena 3 nu va avea loc, vom rămâne pe post de punct cuminant cu întrebarea retorică a lui Klaus Iohannis despre care dintre ei doi e mai băsist: cel refuzat ca prim-ministru sau cel numit? 

Iohannis ar trebui să se prezinte şi la dezbaterea de la Antena 3, crede Dan Ionescu, având în vedere că întâlnirea de la B1TV nu a fost una decisivă. „Klaus Iohannis ar avea imperios nevoia să se prezinte şi la dezbaterea de la Antena 3 Eventuale greşeli ale lui Klaus Iohannis nu vor mai dezamăgi pe nimeni. În schimb agresivitatea şi eventualele gafe ale lui Victor Ponta pot să atragă nehotărâţi de partea lui Klaus Iohannis“. 

Analiştii de la SmartPolitics, Alex Macoveiciuc şi Costin Ciobanu, se întreabă dacă „este suficientă o seară bună pentru ca Iohannis să recupereze ecartul de 10% din primul tur?“, însă şi ei consideră că prezenţa lui Iohannis „în cuşca cu lei“ de la Antena 3 ar fi un semn de curaj pentru candidatul ACL, „dar şi o recunoaştere a avantajului electoral clar al lui Ponta“. 

Ce au reuşit Iohannis şi Ponta

Iohannis a fost mai agresiv şi mai combativ, a fost cel care a luat iniţiativa, cred cei de la Smartpolitics. „Peste noapte, candidatul ACL a devenit mult mai bine pregătit şi a învăţat să livreze mesaje. L-a învins totuşi pe Iohannis din seara precedentă, nu pe Victor Ponta“. Pe de altă parte Victor Ponta nu a reuşit să-şi egaleze performanţa de la Realitatea TV. „Candidatul PSD a reuşit rar să dea mesaje clare, căutând mai mult eschiva prin explicaţii procedurale pe teme punctuale“, afirmă analiştii. 

Klaus Iohannis le-a oferit votanţilor ACL, dar mai important activului ACL, argumentele să continue lupta şi să aştepte un moment de tipul „acum ori niciodată“ pentru care nu mai e timp.

Câştiguri şi pierderi 

Mihaela Apetrei, specialist în comunicare publică (public speaking), a găsit mai multe câştiguri, dar şi pierderi în dezbaterea de astăzi, care a fost, în opinia sa, una mult mai echilibrată. 

Câştig, pentru că Iohannis a demonstrat că îşi doreşte cu adevărat să fie preşedinte, recuperând, de azi pe mâine, toate golurile exploatate din plin de Ponta cu o seară înainte. Pierdere, pentru că Ponta nu a reuşit, la rândul său, să repare propriile lipsuri: exagerările în cazul corupţiei aruncate doar în tabăra vecinului, dezinformarea în chestiunile economice (recesiunea tehnică este un fapt pe care premierul continuă să îl conteste, în ciuda realităţii), pititul pe după decizia instanţei în cazul plagiatului, toate acestea arată carenţe grave de caracter“, a afirmat Apetrei. 

Câştig, pentru că discursul candidatului ACL a fost mai legat, mai plin, mai ritmat. Pierdere, pentru că „a câştigat“ în agresivitate, ceea ce nu ştiu dacă îi va aduce noi susţinători, dar ar putea să-i rărească pe cei nehotărâţi. 

Nu a existat niciun învingător clar

Dezbaterea de la B1TV a avut cu siguranţă un alt ecou asupra analiştilor politici. Jurnalistul Ovidiu Nahoi spune că „spre deosebire de seara de marţi, de data aceasta, surpriza confruntării prezidenţiale a fost însuşi Klaus Iohannis. Trezit din pumni după o primă rundă pierdută lamentabil, candidatul ACL a recuperat spectaculos şi a reuşit să şteargă în bună parte imaginea lăsată cu o seară în urmă“. Însă tot el afirmă că această confruntare nu a avut un câştigător clar, deşi Klaus Iohannis a avut o revenire spectaculoasă, comparativ cu prestaţia de la Realitatea TV. 

Nahoi a identificat două momente vizibil mai slabe pentru cei doi candidaţi, ambele referitoare la justiţie şi la statul de drept.  Victor Ponta a abordat o atitudine defensivă când Iohannis i-a arătat fotografia unde apărea alături de fruntaşii PSD care-l apărau pe baronul Nicolescu. La rândul său, „candidatul ACL a avut probleme atunci când i s-a reamintit de procesul cu ANI şi nu a lăsat deloc impresia că ar avea vreo putere asupra unor colegi de partid condamnaţi deja prin decizii definitive şi irevocabile“, scrie Ovidiu Nahoi pe blogul său de pe adevarul.ro. 

Din păcate, dezbaterile de până acum nu au atins principalele domenii de iniţiativă ale preşedintelui – politica externă şi afacerile europene.  

 Reacţii pe Facebook 

Pe reţeaua socială Facebook utilizatorii au comentat cea de-a doua dezbatere dintre Iohannis şi Ponta, candidaţi care aspiră la prima funcţie în stat. Părerile au fost împărţite.

„Cred că Iohannis are şanse să-l bată pe Ponta. Va fi la limită şi va depinde de capacitatea dreptei şi a observatorilor societăţii civile de a împiedica frauda. Şi, fireşte, în primul rând de mobilizarea noastră”, a scris pe profilul său de Facebook Adrian Papahagi, membru fondator al Mişcării Populare şi susţinător al Monicăi Macovei în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Fostul consilier al preşedintelui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, s-a pronunţat, la rândul său, despre modul cum s-a desfăşurat dezbaterea de miercuri seară: „Ce a dovedit Ponta în seara asta? Nimic nou. A pus din nou tunul cu minciuni pe electorat. De data asta,spre deosebire de ieri, Iohannis a pus mai bine în evidenţa minciunile lui Ponta, faptul că e prizonier al corupţilor şi se teme şi să pronunţe «amnistie şi graţiere», dar să mai fie de acord şi cu convocarea Parlamentului. Iohannis i-a dat câteva lovituri subtile lui Ponta. Când a început să recite poezia cu  „voi fi un preşedinte bun”, a râs cu poftă şi a reusit sa-l destabilizeze pe demagog. L-a facut sa se repeadă să raspunda la o întrebare pe care nici nu o auzise, aruncându-i dispreţuitor că renunţa ca sa nu mai auda o noua minciună.”, a scris Lăzăroiu pe pagina personală de Facebook. 

O altă părere a avut analistul politic Dan Sultănescu, blogger adevarul.ro: „Aşadar, glonţul de argint l-a dat şi azi tot Ponta. Azi, despre retrocedarile din Sibiu, la care dom' primar n-a avut nici o replică! Pe bune? A retrocedat tot? Şi cui, Bisericii Evanghelice si Forumului Democratic German. Come on?!”.

Un scurt comentariu asupra dezbaterii de miercuri seară a fost postat pe Facebook, dar şi pe blogul personal, de jurnalistul Ion Cristoiu, blogger adevarul.ro: „În fine, negociat de cele două echipe, formatul confruntării de la B1Tv l-a avantajat pe Klaus Iohannis, care, spre deosebire de marţi seara, la Realitatea Tv, s-a putut desfăşura în voie. Totuşi, formatul rigid, adăugat spaimei moderatoarei că i-ar putea scăpa emisiunea din mînă, au făcut ca această confruntare să fie o excelentă dezbatere academică şi o dezastruoasă emisiune de televiziune.”

Unii comentatori de pe pagina de Facebook a cotidianului „Adevărul” i-au luat apărarea lui Ponta şi în cazul plagiatului: „Oare sa fie singurul care plagiază? Cred că toţi cei care pregătesc lucrări de licenţă, teze de doctorat, plagiază, mai mult sau mai puţin. Dar, când e să nu-ţi placă un om, e normal să-l împroşti cu noroi. E la îndemâna oricui. E mai simplu, e mult mai uşor să priveşti în grădina altuia.” 

„E si normal să-l deranjeze plagiatul (n.r. - pe Iohannis)...din moment ce are aprox 80 de pagini plagiate”, răspunde un alt comentator. 

Au fost persoane care s-au pronunţat împotriva ambilor candidaţi, fiind făcut un apel la un proiect viabil care să aducă locuri de muncă. „Vrem locuri de munca ca traim in mizerie scadeti taxele. Ruşine”. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite