Smart Politics
Comunicare şi analiză politică
Smart Politics este un blog de comunicare și de analiză politică, o fabrică de împachetat și despachetat sensuri în politica românească și internațională.
Simplu spus, țintim către dezvrăjirea politicii prin magia comunicării. Noi am crezut de la început, iar realitatea ne-a confirmat, faptul că politica este ca o mare sală cu oglinzi, în care este ușor să te rătăcești. Noi nu doar că nu ne rătăcim, dar putem să-i călăuzim și pe alții prin acest labirint. Pentru că suntem specialiști în construirea de mesaje politice, putem să facem ceea ce foarte puțini știu sau vor să facă: să deconstruiască mesajele politice, pentru a releva realități sau intenții.
*
Smart Politics înseamnă Costin Ciobanu și Alexandru Macoveiciuc.
Costin Ciobanu este consultant politic, cu o experiență de peste șase ani în campanii electorale (prezidențiale, parlamentare, europarlamentare și locale) și în gestiunea de imagine pentru politicieni sau organizații politice. În trecut, a fost consilier al Președintelui Senatului și asistent de programe la Institutul pentru Politici Publice. Este licențiat în filosofie al Universității București și în științele comunicării la SNSPA, precum și titularul masteratului în comunicare politică și socială al Universității Paris 1 Panthéon – Sorbonne. Îl puteți găsi pe Facebook, pe LinkedIn sau pe e-mail la costin.ciobanu@smartpolitics.ro.
Alexandru Macoveiciuc este consultant politic cu o experiență de 5 ani în campanii electorale. A desfășurat în principal activități de consultanță în comunicare, marketing politic și relații cu mass-media, dar pasiunea sa adevărată este managementul campaniilor electorale, domeniu în care are o experiență importantă. Activitatea sa se împarte în egală măsură între presa politică și consultanța politică. În presa politică a fost, pe rând, reporter, apoi reporter parlamentar, apoi șef al secției Politic la unul dintre cele mai importante cotidiene din România. A fost consilier al Președintelui Senatului României, precum și manager în diverse campanii electorale. Este licențiat al SNSPA. Îl puteți găsi pe e-mail la alexandru.macoveiciuc@smartpolitics.ro.
Articole scrise de Smart Politics
Ceea ce vedem astăzi nu e nou în PSD. S-a întâmplat în 2006 (Geoană vs. Năstase), în 2011 (Ponta vs. Geoană) şi în 2016 (Dragnea vs. Zgonea). Liderul partidului îşi încordează muşchii şi caută să îşi confirme autoritatea executându-l pe cel perceput ...
Opinii
15 iun. 2017
Totul porneşte de la neînţelegerea votului din decembrie 2016. USR este, în primul rând, un partid-protest. Nu este un partid anticorupţie decât în măsura în care, într-un anumit context public şi mediatic, atenţia publicului este preponderent concen...
Opinii
05 iun. 2017
Planurile PSD pentru alegerile parlamentare, dincolo de obiectivul clasic al câştigării scrutinului, pot fi cel mai bine înţelese privind atât la trecutele alegeri locale, cât şi la cele prezidenţiale din 2019.
Opinii
21 iul. 2016
„Este nevoie de un nou proiect de ţară, un proiect de ţară pentru România, pentru România viitorului în Uniunea Europeană”, a spus Preşedintele Iohannis după o întâlnire pe care avut-o luni cu premierul, guvernatorul BNR şi liderii partidelor parlame...
Opinii
08 iul. 2016
Informaţiile neoficiale arată că PNL şi UNPR se pregătesc de fuziune sau alianţă, la mijlocul lunii iulie. Miza pe termen scurt?
Opinii
28 iun. 2016
Se întâmplă ca în aceste zile să citesc Herbert Marcuse. Citesc despre cum programele marilor partide devin aproape identice, „chiar şi în gradul de ipocrizie şi odorul clişeelor“. Citesc despre cum această unificarea a contrariilor are impact negati...
Opinii
18 apr. 2016
Acum există probabilitatea, consecinţă şi a potenţialei dezordini şi „demilitarizări” a UNPR, ca PSD să fie singurul partid care să se opună alegerilor în două tururi, ceea ce va izola social-democraţii pe scena politică şi-i va obliga fie să cedeze,...
Opinii
27 ian. 2016
În ultimii patru ani, mişcările de stradă au influenţat decisiv, cel puţin pe termen scurt, distribuţia puterii în România. Publicul protestatar este astăzi contraputerea şi sediul firesc, cu bine şi rele, al schimbării sociale şi politice din Români...
Opinii
04 ian. 2016
Una peste alta, primul interviu televizat al lui Dacian Cioloş din postura de prim-ministru ne face să credem că metafora cea mai potrivită este cea legată de pisica lui Schrödinger. Dacian Cioloş este în acelaşi timp şi mulţumit şi nemulţumit să fie...
Opinii
23 nov. 2015
Cazul Oprea deschide total bătălia pentru un al treilea partid, proptind definitiv UNPR în uşa PSD. Iar Traian Băsescu jubilează. Măcar politic, căci justiţia îi creează palpitaţii prin ricoşeu.
Opinii
29 oct. 2015
Există în mod cert o contradicţie între ideea democraţiei votului fiecărui membru şi filtrul preşedinţilor de organizaţii: cum ar spune unii, ori eşti inclusiv ori nu mai eşti. Conducerea PSD a ratat o oportunitate. Contrar a ceea ce încearcă să tran...
Opinii
05 oct. 2015
Cel mai utilizat clişeu despre români este că suntem un popor cu ghinion care, însă, într-o profundă înţelegere creştină a termenului, este darnic şi primitor. Nimic nu a contrazis acest clişeu mai mult decât realitatea publică a ultimelor săptămâni,...
Opinii
14 sept. 2015
Codul Fiscal a fost adoptat şi va fi trimis spre promulgare. Cu alte cuvinte, lupta s-a terminat. Şi, ca după orice luptă, sunt mereu câştigători şi pierzători. Smart Politics vă propune un scurt inventar al acestora, din perspectivă politică şi comu...
Opinii
03 sept. 2015
Din punct de vedere politic, toată lumea a câştigat câte ceva săptămâna asta, mai puţin Klaus Iohannis. Victor Ponta a câştigat Codul Fiscal, PNL a câştigat consultările (doar din punct de vedere procedural, însă), UNPR a câştigat că a fost menţionat...
Opinii
23 aug. 2015
Cel mai târziu în 2016, PNL va veni la putere. Responsabilitatea lui Iohannis pentru acea guvernare, din perspectiva publicului, nu va putea fi negată. Depinde însă, în funcţie de jocul politic al acestui an şi de rezultatul alegerilor locale şi par...
Opinii
20 iul. 2015
Validarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE reprezintă transpunerea în realitate a celei mai negre temeri ale lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea: o majoritate fără PSD. Este a doua oară când o altă majoritate apare în plenul Par...
Opinii
01 iul. 2015
Pentru PNL depunerea moţiunii de cenzură a fost total umbrită de DNA, dar, strategic, a avut loc validarea, din partea uneia dintre cele mai credibile instituţii a mesajului liberal: „Ponta trebuie să plece”. PSD va căuta să se concentreze pe guvern...
Opinii
08 iun. 2015
Fără a greşi, putem spune că fostul Preşedinte îşi tratează cu neglijenţă moştenirea politică, iar cartea Adrianei Săftoiu este doar un simptom. Cheia sub care trebuie citită cartea, din perspectivă politică, nu este „Cât de senzaţionale sunt dezvălu...
Opinii
27 mai 2015
O agendă publică construită în jurul economiei ar putea face din bătălia parlamentarelor de anul viitor un joc foarte strâns. Alegerile din 2014 au fost despre justiţie şi stat de drept, din perspectiva celor care au înclinat balanţa. Dar, în 2016, v...
Opinii
11 mai 2015
Problema nu este una de cercetare a necesităţii, ci una de identificare a celui mai bun mod de formulare a normelor şi metodologiilor de implementare. Lipsa de transparenţă în formularea drafturilor legislative este în România unul dintre principalel...
Opinii
09 mai 2015
Ceea ce nu înţelege Traian Băsescu este că din istorie se poate şi ieşi. Sau chiar se poate cădea. Ce urmează în procesul de Schimbare La Faţă? De ce îşi sabotează singur capitalul de încredere şi moştenirea? Cu ce legitimitate publică rămâne? Ce se ...
Opinii
07 apr. 2015
Klaus Iohannis în cele 100 de zile a părut nervos. Sau obosit. Doar e prins între cele două lumi sugerate în titlu: monarh ales sau muncitor temeinic la demolarea mitului Preşedintelui-jucător. Toate acestea n-ar trebuie să-l împiedice totuşi să se h...
Opinii
02 apr. 2015
Eliberaţi de presiunea răspunderii individuale în faţa alegătorilor din colegiul pe care-l reprezintă, parlamentarii sunt acum liberi să-şi asume, în momente cu miză, poziţii nepopulare, pentru că ştiu că la alegerile de peste un an şi jumătate pot s...
Opinii
26 mart. 2015
PSD nu are astăzi un plan B legat de ce se întâmplă dacă pierde în acest an guvernarea. Implozia nu e tocmai o variantă de ignorat, în lipsa unei pregătiri serioase. Eşecurile electorale, tensiunea dintre centru şi teritoriu, asumarea social-liberali...
Opinii
22 mart. 2015
DNA a depus practic moţiunea de cenzură împotriva lui Victor Ponta, în urma dosarului lui Darius Vâlcov, autorul Codului Fiscal pe care se aşteaptă angajarea răspunderii Guvernului şi, implicit, moţiunea de cenzură a PNL. Românii nu sunt deloc de aco...
Opinii
16 mart. 2015
Dacă ar fi să enumerăm evenimentele într-o înlănţuire de propoziţii scurte, atunci ar arăta cam aşa: Intră Dan, iese Gigi, rămâne Elena. George pleacă. Mama lui Victor este chemată. Victor vorbeşte mult, dar scade. Klaus tace, la fel de mult, dar cre...
Opinii
09 mart. 2015
Gestul lui Iohannis este un semnal şi pentru Ponta, şi pentru Predoiu. Pentru Ponta înseamnă că Iohannis îi numără zilele, chiar dacă o face ardeleneşte. Pentru Predoiu înseamnă că, de va fi să ajungă prim-ministru, va fi un premier-tolerat. Este cla...
Opinii
22 feb. 2015
Votul pe liste înseamnă să ajungem din nou să votăm ceea ce ne vor impune mai-marii partidelor şi nimic mai mult. Nu ei trebuie să aibă ultimul cuvânt în alegerea candidaţilor pentru Parlament. Noi trebuie să facem acest lucru. Iar asta înseamnă să p...
Opinii
16 feb. 2015
Strategia lui Iohannis de a conduce cu un pumn învelit în catifea (de discutat cât de puternic este acest pumn; momentan doar George Maior ne poate spune) îşi arată limitele: şoriceii au început să danseze pe masă.
Opinii
15 feb. 2015
Elena Udrea a promis mult prin dezvăluirile sale, dar a livrat mult prea puţin faţă de aşteptări. Traian Băsescu şi-a făcut apariţia publică, a vorbit despre aproape toate temele, mai puţin despre tema despre care vorbesc şi se interesează toţi româ...
Opinii
08 feb. 2015
Interviul Elenei Udrea este un game changer: oferă o nouă cheie de citire a realităţilor româneşti din ultimii ani, prin acuzaţiile pe care le aduce SRI. Practic, d-na Udrea spune că SRI se comportă, într-un fel, ca vechea Securitate. Însă prin inter...
Opinii
01 feb. 2015
Preşedintele Klaus Iohannis are o tactică puternică, dar strategia sa este neclară. Victor Ponta are o strategie vizibilă, însă poartă un război pe două fronturi şi tactica sa este all over the place. Miza reală este percepţia publică, ce narativ va...
Opinii
30 ian. 2015