Răspunsul halucinant al lui Mircea Dogaru: „Uniunea Europeană este un spanac de expresie germană manipulat de ruşi"

Răspunsul halucinant al lui Mircea Dogaru: „Uniunea Europeană este un spanac de expresie germană manipulat de ruşi

Dogaru, în fruntea unui protest al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), a recunoscut cu nonşalanţă acordul încheiat cu USL şi “obiectivele imediate” pe care Puterea s-a angajat să le îndeplinească: “Da, susţinem desfiinţarea Curţii Constituţionale, DNA, ANI şi a celorlalte instituţii inutile care fac şantaj politic"

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), a recunoscut cu nonşalanţă acordul încheiat cu USL şi “obiectivele imediate” pe care Puterea s-a angajat să le îndeplinească: “Da, susţinem desfiinţarea Curţii Constituţionale, DNA, ANI şi a celorlalte instituţii inutile care fac şantaj politic. Curtea Constituţională dublează Înalta Curte, DNA-ul dublează Parchetul General, sunt inutile, sunt nişte false instrumente ale democraţiei. Curtea Constituţională nu este decât un instrument politic şi este o aberaţie să fie deasupra preşedintelui şi a Executivului. Dacă vom continua aşa, ne întoarcem în anii 50, la cea mai pură esenţă stalinistă”

Dovada că USL vrea să desfiinţeze DNA, CNSAS, ANI şi Curtea Constituţională

Dogaru susţine că USL-ul a început déjà să pună în practică o parte din obiectivele menţionate în acord: “Suntem peste 50 de asociaţii şi organizaţii care am semnat acest acord. USL şi-a dat acordul de principiu pentru toate punctele şi urmează ca fiecare sindicat şi organizaţie să aibă un dialog separat pentru implementarea punctelor pe care le-a propus fiecare. Unele au început deja să fie puse în practică”
Întrebat ce crede despre reacţia pe care oficialii de la Bruxelles o vor avea faţă de aceste obiective, preşedintele SCMD s-a dezlănţuit la adresa occidentalilor. „Uniunea Europeană este moartă, un spanac de expresie germană manipulat de ruşi. Ea s-a îndepărtat definitiv de obiectivele iniţiale, cea mai rămas acum din UE nu este decât o adunătură de gangsteri. Noi nu trebuie să fim slugile lor, pentru că avem resurse şi fără noi nu se poate. De unde atâta preocupare? Te pomeneşti că nu mai poate căuta baba Dochia găina de ou, de atâta grijă faţă de Uniunea Europeană”, ne-a declarat Mircea Dogaru.

citeste totul despre: