Ca un dictator. Nu poate înţelege democraţia.

Ca şi Grindeanu, premierul Tudose nu este de acord să scoată din foc castanele în locul lui Dragnea, iar la o adică să fie făcut ţap ispăşitor pentru nereuşita programului de guvernare.

Dincolo de declaraţii de dragoste în spaţiul public, disputa dintre Dragnea şi Tudose este acerbă şi toată lumea interesată de politică se aşteaptă ca bătălia să se tranşeze, cumva, luni, la şedinţa CEx.

Iată câteva fapte şi declaraţii care susţin teoria că Dragnea şi Tudose ar fi la cuţite.

  • Conform unei surse, în urma unei discuţii aprinse din biroul lui Tudose, de la guvern, acesta i-ar fi spus lui Dragnea: „ieşi tu din birou, sau plec eu”.

  • În decembrie, Dragnea a avut o întâlnire cu lideri apropiaţi din PSD, cărora le-a explicat că nu se mai înţelege deloc cu Tudose, şi că vrea să-l schimbe de la conducerea guvernului.

  • În lupta acerbă a celor doi şefi de coaliţie, Dragnea şi Tariceanu, cu inamicul nr. 1,  statul paralel, Tudose a declarat candid: „nu înţeleg conceptul, sincer”. Cu alte cuvinte nici gând să se implice în lupta cu statul paralel. Este momentul când şi-a dat foc la fotoliul de premier.

  • Premierul Tudose s-a spălat pe mâini, ca Pilat din Pont, atât de legile justiţiei, cât şi de „revoluţia” fiscală. Le-a trimis la parlament, să se spele cu ele pe cap. Aşa a deturnat demonstraţiile, mai degrabă spre parlament.

  • La remanierea celor două dne ministru, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, deşi a invocat că Bruxelles-ul nu acceptă miniştri penali, a acceptat ministrul penal provenind din ALDE. Motivaţia este cu totul alta. Cele două dne nu acceptau cerinţele premierului, înainte de a-l consulta pe Dragnea. Până când premierului i s-a urcat sângele la cap. În scandalul monstru de la şedinţa conducerii PSD, deşi s-a votat aproape în unanimitate rămânerea celor două dne în guvern, a câştigat Tudose. Dragnea nu-şi putea permite o nouă criză guvernamentală.

  •  Când Dragnea se laudă că programul de guvernare este o reuşită magnifică, şi nu înţelege de ce premierul este nervos, a venit replica: ” Dacă vrem să fim calmi că nu avem autostrăzi după 27 de ani de democraţie, le urez succes celor care vor să fie calmi. Eu nu pot să fiu calm. N-avem spitale şi vrem să fim calmi. Dacă anumiţi miniştri s-au plâns liderului PSD de temperamentul meu, nu au decât să-şi scrie demisia”.

  • Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu, s-a constituit parte civilă în dosarul Tel Drum, ceea ce ridică semn de întrebare asupra taberei în care se plasează Stănescu: în tabăra lui Dragnea sau a lui Tudose?

 

Sunt multe alte exemple care demonstrează că cei doi lideri, Dragnea şi Tudose, se pândesc unul pe altul pentru a-şi administra lovitura finală.

Care este obiectivul şedinţei CEx de luni?

Declarativ, găsirea unui înlocuitor dnei Pană, care a demisionat din motive de sănătate. Sunt însă declaraţii ale liderilor PSD care vorbesc de o restructurare a guvernului, de comasarea unor ministere, astfel încât să se ajungă la 15-16 ministere. Lucru de înţeles, având în vedere penuria de fonduri bugetare în care se zbate guvernarea.

Abia acum încep problemele

Dragnea vrea să scape de miniştrii care nu-i mai răspund la comenzi, în frunte cu vicepremierul Ciolacu, iar Tudose de miniştrii care nu-l ascultă, şi se duc la Dragnea pentru  aprobarea acţiunilor guvernului. Aşa că listele de miniştri alcătuite de cei doi sunt disjuncte. Să vezi certuri pe acest motiv. Dragnea şi apropiaţii săi vor susţine că guvernul este eminamente politic, emanaţia PSD, ca atare trebuie să asculte orbeşte de ce spune Dragnea, iar Tudose va spune că responsabilităţile sale de premier îl obligă la măsuri dure şi la o selecţie de miniştri care să performeze în îndeplinirea programului de guvernare.

De fapt, obiectivul lui Dragnea ar fi să scape şi de Tudose, dar nu ştie cum, mai ales în contextul în care preşedintele Iohannis a declarat că nu mai are încredere în actuala guvernare. Iar   partidul, care stă  hipnotizat cu ochii pe banii din buget, nu vrea  să rişte totul,  doar că aşa vrea Dragnea.

ALDE ţine morţiş la cei patru miniştri ai săi, deşi una era 4 din 24, şi alta 4 din 15-16. Altă sămânţă de scandal. La o restructurare a guvernului este necesar un nou vot de învestitură în parlament, vot care ar întări autoritatea şi legitimitatea lui Tudose.

Pe ce mizează Tudose?

Pe faptul că o demitere a sa, şi chiar o demisie, ar plasa cărţile în mâna preşedintelui Iohannis, care a şi declarat că nu mai consideră PSD-ALDE ca find apte să continue guvernarea. Mai speră Tudose că, spre deosebire de Grindeanu, a devenit agreat de mulţi dintre baronii PSD, acum că s-au văzut cu bugetul în căruţă şi şi-au negociat felia care le revine din bugetul de stat. Baroni care sunt obişnuiţi să joace la două sau mai multe capete, nefiind siguri cine va fi câştigătorul bătăliei.

În plus, Dragnea a devenit persona non-grata pentru partenerii României, inclusiv pentru socialiştii europeni, astfel că PSD se vede complet izolat pe scena europeană. Faptul că Tudose s-a menţinut departe de manevrele lui Dragnea, îi dă oarecare libertate de mişcare şi în relaţia cu demonstranţii, pe care i-a şi primit la palatul Victoria.

Pe ce mizează Dragnea?

Pe faptul că resubordonarea justiţiei este şi ţinta baronilor care se ştiu cu gândaci pe căciulă, şi ar dori să se revină la epoca Nastase-Stănoiu, când partidul decidea cine şi cum să fie anchetat. „Am câştigat alegerile, dar nu avem toată puterea”, zice Dragnea. Şi ce le lipseşte? Justiţia, restul puterii este la ei. Dragnea s-a angajat cu toate resursele în această luptă, mai ales că se apropie scadenţa procesului pe care îl are în justiţie. Dar nu sunt banii bugetului la el, ci la Tudose. Şi cine are banii  are şi trecere mai mare în ochii baronilor. În plus, nu se mai ştie pe câţi susţinători siguri se bazează Dragnea, dacă nu cumva a devenit o carte necâştigătoare. PSD s-a obişnuit să-şi devoreze liderii, dacă se formează o masă critică în direcţia aceasta.

La schimb, dacă nu-i iese pasenţa, Dragnea are în plan convocarea unui Congres al partidului, care să-l relegitimeze.

Dragnea mai are un as în mânecă. O restructurare de guvern care la vot să „pice” în parlament. Iar Tudose nu mai are ce face şi demisionează. Doar că nu se ştie pe cine vor prefera parlamentarii PSD: pe Dragnea sau pe Tudose? Ruletă rusească.

În concluzie

Apele sunt extrem de tulburi acum, nu se ştie cine,  ce cărţi câştigătoare are în mânecă. Abia luni, la şedinţa CEx, vom afla câştigătorul. Dar Tudose are  acum sprijin mai mare, comparativ cu şedinţa în care le-a eliminat pe Shhaideh şi Plumb. Are bugetul aprobat, pe care-l împarte cum vrea. Iar Dragnea se află cu un pas mai aproape de decizia instanţei în procesul Bombonica. Normal ar fi să câştige Tudose, dar PSD a fost şi este imprevizibil. Iar Dragnea nu acceptă să nu fie ”el lider maximo”, nu poate trăi  fără acest atribut dictatorial.