USL vrea ca Băsescu să-şi scurteze mandatul cu şapte luni. Băsescu s-a întâlnit cu Ponta şi Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta vrea cuplarea prezidenţialelor cu europarlamentarelor FOTO ADEVARUL
Premierul Victor Ponta vrea cuplarea prezidenţialelor cu europarlamentarelor FOTO ADEVARUL

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu,  s-au întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu pentru a discuta despre devansarea alegerilor prezidenţiale din 2014.

UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, miercuri, dacă crede că se va ajunge la un acord cu preşedintele Băsescu privind devansarea prezidenţialelor, el răspunzând: "Nu ştiu dacă e necesar un acord, dacă se găsesc pârghiile constituţionale, lucrurile pot fi impuse".

UPDATE Preşedintele Senatului, Crin Antonescu,a confirmat existenţa negocierilor. El a declarat că marţi seară a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu la Senat, pe tema MCV, la solicitarea şefului statului, ideea comasării alegerilor, susţinută de USL, fiind evocată de către premier.

UPDATE Preşedintele Traian Băsescu "nu are o poziţie oficială" referitoare la propunerea avansată de premierul Victor Ponta privind devansarea alegerilor prezidenţiale din 2014 în mai-iunie şi cuplarea cu alegerile europarlamentare, a precizat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posiblitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile auroparlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.

Potrivit unor surse parlamentare, întâlnirea s-ar fi desfăşurat în biroul lui Crin Antonescu de la Senat. La discuţii au participat Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu.

El a explicat că organizarea alegerilor prezidenţiale în acelaşi timp cu cele europarlamentare ar asigura o campanie electorală de doar 1-2 luni şi ar evita situaţia în care România s-ar afla în perioadă electorală pe parcursul unui an întreg.

"Este o idee, nu e nimic ascuns aici. Preşedintele nu mi-a dat un răspuns, nici nu avea cum aşa, imediat. Examinează ideea", a spus Ponta.

Alegerile prezidenţiale ar trebui organizate la sfârşitul anului 2014.

Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu a declarat că USL ia în considerare varianta în care alegerile prezidenţiale din 2014 să fie organizate concomitent cu cele europarlamentare, existând ideea la nivelul USL ca preşedintele să-şi preia mandatul mai târziu.

Întrebat, marţi seară, într-o emisiune la Realitatea TV dacă au fost discuţii la nivelul USL şi dacă se ia în considerare cuplarea alegerilor europarlamentare de anul viitor cu cele prezidenţiale, Chiţoiu a răspuns: "Da, luăm în considerare, au fost discuţii la nivelul USL".

El a explicat că numai în momentul în care încep discuţiile pentru modificarea Constituţiei va fi abordată concret posibilitatea unificării celor două tipuri de alegeri.

"Bineînţeles că vor avea loc ulterior negocieri cu preşedintele României, dacă este dispus să-şi întrerupă mandatul în luna mai – când vor fi alegerile europarlamentare, pentru că s-au decalat cu o lună la nivel european şi inclusiv în România – sau se va merge pe o formulă să se facă alegerile (prezidenţiale, n.r.) în luna mai şi să se preia mandatul la expirarea mandatului actualului preşedinte", a explicat Chiţoiu.

Preşedintele Traian Băsescu a invocat de mai multe ori ideea renunţării la o parte din mandat, ultima dată în mai anul trecut,  însă condiţia era revizuirea Constituţiei în sensul trecerii la parlament unicameral cu 300 de membri. În mai anul trecut, Băsescu i-a înmânat lui Ponta, la depunerea jurământului de către premier, de către Guvernul Ponta I un document cu propunerea scrisă.

De asemenea, şeful statului susţinea revenirea mandatului prezidenţil la 4 ani, astfel încât alegerile parlamentare să se suprapună cu cele pentru Cotroceni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite