PNL şi PSD au început jocurile de culise pentru majoritatea din toamnă. Spre cine înclină UNPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii celor mai puternice partide din Parlament, Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea FOTOGRAFII Eduard Enea
Liderii celor mai puternice partide din Parlament, Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea FOTOGRAFII Eduard Enea

PSD şi PNL încearcă să-şi asigure încă de pe acum o majoritate parlamentară pentru toamnă. O alianţă cu UNPR ar înclina decisiv balanţa, însă social-democraţii nu vor să le ofere prea multe  locuri pe liste progresiştilor, în timp ce liberalii pun condiţii de integritate.

Rezultatele de la alegerile locale arată că în toamnă, la parlamentare, vom avea aceleaşi două mari partide – PSD şi PNL – care vor scoate scoruri sensibil egale – peste 30% –, deci nu vor putea să guverneze singure.

Tocmai de aceea, atât liberalii, cât şi social-democraţii tatonează terenul pentru formarea unei majorităţi care să-i ducă la Putere. „Guvernarea nu pe simboluri se obţine, ci pe mandate. Guvernele se pun în funcţie de cine are majoritatea“, a spus Alina Gorghiu, ieri, la Adevărul Live. Planul liberalilor urmăreşte ca UNPR, PSRO şi PND să fuzioneze cu PNL, obiectivul fiind prezentarea unui partid puternic la alegerile parlamentare din toamnă, cu filiale puternice în teritoriu. Primul partid la care s-a oprit PNL a fost UNPR, formaţiune mai mereu apropiată de PSD, dar care, din calcul politic, se aliază cu cel care are o ofertă mai bună. În capul liberalilor, soluţia potrivită pentru colaborarea cu progresiştii este fuziunea prin absorbţie. „Dacă PSD are o alianţă cu UNPR, este de făcut statuie. Dacă PNL are dialog cu orice partid parlamentar, este o dramă naţională. Nu s-a luat nicio decizie. În afară de PSD, cred că poate fi partener de dialog orice partid parlamentar. Miza alegerilor parlamentare este foarte, foarte mare“, a declarat Alina Gorghiu care nu a negat faptul că au loc negocieri intense cu UNPR.

Rezultatele clare ale negocierilor nu se văd, din două motive. În primul rând, UNPR vrea un număr cât mai mare de locuri eligibile pe listele PNL la parlamentare. Potrivit unor surse politice, progresiştii ar revendica cel puţin 18 locuri. „Iniţial, ne-am gândit la 24-25 de locuri pe care să le cerem celor din PNL. După ce au început discuţiile, am putut scoate doar 18 locuri“, au precizat surse politice din UNPR pentru „Adevărul“.  Liberalii nu sunt încântaţi să le cedeze 18 locuri pentru UNPR, pentru că numărul parlamentarilor va fi ceva mai mic din toamnă,
deci PNL are deja prea mulţi oameni pe care trebuie să-i lase în afara listelor. „Unde le face loc pe liste celor din UNPR? Scoate liberali vechi pentru oameni neimportaţi?“, a comentat un vicepreşedinte PNL pentru „Adevărul“.

Liberalii se dezic de Oprea

În plus, liberalii pun condiţii draconice pentru progresişti, în materie de integritate. Surse politice au explicat  pentru „Adevărul“ că Alina Gorghiu şi Vasile Blaga i-au cerut şefului UNPR, Valeriu Steriu, să se delimiteze de Gabriel Oprea şi în acelaşi timp să renunţe la toţi oamenii cu probleme penale sau de integritate din partid. Lucru greu de făcut, în condiţiile în care UNPR înseamnă, de fapt, Gabriel Oprea. „Noi nu avem dialog cu domnul Oprea. Noi avem dialog cu preşedintele UNPR, domnul Valeriu Steriu.  Nu vreau să discut despre Gabriel Oprea. Noi avem nişte criterii foarte clare. Orice eventuală alianţă a PNL cu altcineva trebuie să respecte criteriile de integritate. Aceasta este premisa de la care pornim în orice discuţie“, a spus Alina Gorghiu la Adevărul Live.

Conducerea liberală a început discuţiile pentru atragerea în PNL şi a partidelor PSRO, formaţiunea condusă de Mircea Geoană, şi PND, partid condus de Daniel Fenechiu. Potrivit unor surse politice, PNL le-a promis cinci locuri eligibile pentru parlamentare, respectiv trei locuri elibile, în cazul în care acceptă ca partidele lor să fuzioneze cu gruparea liberală. „Onest, nu am avut nicio negociere cu PNL, copreşedinta lor m-a invitat săptămâna viitoare la o discuţie. Încă nu ştiu clar ce vor, alianţe, fuziuni“, a declarat Daniel Fenechiu, liderul PND. 

Dragnea joacă tare cu Steriu

Partidul condus de Liviu Dragnea nu este dispus să ofere UNPR locuri pe listele de la alegerile parlamentare în schimbul formării de majorităţi în Consiliile Judeţene. Potrivit unor surse din PSD, doar în trei judeţe social-democraţii nu pot asigura majoritatea fără UNPR, iar în două dintre ele negocierile sunt deja compromise. „În Timiş şi Maramureş nu se poate bate palma. Am aşteptat până azi şi e târziu“, a anunţat Liviu Dragnea. Liderul PSD s-a aratat extrem de deranjat de jocul dublu pe care îl face UNPR, partid care negociază în acelaşi timp şi cu liberalii. „Colegii au fost surprinşi şi sunt şi supăraţi. Nu e în regulă să negociezi nişte majorităţi contra locuri pe listă“, a mai spus Dragnea.

După şedinta de ieri a PSD, Liviu Dragnea l-a aşteptat pe liderul UNPR Valeriu Steriu la sediul PSD din Kiseleff, însă acesta nu şi-a făcut apariţia, deşi UNPR are sediul în aceeaşi curte. Mai mult, în timp ce Dragnea îl aştepta pe Steriu, preşedintele UNPR a intrat in direct la Realitatea TV, unde a spus ca va continua discuţiile cu PNL. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite