Dacian Cioloş: Tudorel Toader a luat o decizie cu sula în coaste şi s-a compromis. Sunt convins că Iohannis va face ce trebuie
0Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, consideră că, prin propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, ministrul Justiţiei dovedeşte încă o dată că "este doar un instrument servil al subordonării politice" şi critică faptul că Toader i-a reproşat lui Kovesi interviurile şi articolele de presă care "au deformat imaginea României", acuzându-l că îşi abandonează responsabilitatea.
UPDATE Fostul premier Dacian Cioloş a intervenit prin telefon la Digi 24: „A luat o decizie cu sula în coaste şi s-a compromis. DNA îşi face treaba ca instituţie de luptă împotriva corupţiei. Preşdintele ştie foarte bine ce are de făcut. Nu e cazul să-i spun ce să facă. Sunt convins că preşedintele va face ceea ce trebuie“
****
“Prin propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, ministrul Justiţiei dovedeşte încă o dată că este doar un instrument servil al subordonării politice a sistemului judiciar. Până la acest moment, nu există documente oficiale care să ateste întrunirea vreuneia din situaţiile de mai sus. Există în schimb, o presiune politică şi mediatică exercitată de părţi direct interesate în slăbirea justiţiei din România. Au existat şedinţe de partid şi declaraţii politice ale şefilor coaliţiei PSD-ALDE care au dat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, comanda politică de a cere revocarea procurorului şef al DNA”, arată Platforma România 100.
Platforma acuză faptul că ministrul Justiţiei i-a reproşat lui Kovesi interviurile şi articolele de presă care "au deformat imaginea României", afirmând că îşi abandonează responsabilitate.
„Printre lucrurile pe care ministrul Justiţiei i le-a reproşat procurorului-şef DNA se află, în mod halucinant, interviuri şi articole de presă care «au deformat imaginea României». În această seară, Tudorel Toader nu a făcut altceva decât să se supună unei comenzi de partid. Ministrul Justiţiei îşi abandonează încă o dată responsabilitatea de ministru pentru a servi interese politice”, se mai arată în mesaj.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA El a declarat, după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA, că DNA trebuie să continue să funcţioneze legal şi că instituţia nu se identifică cu cel care o conduce. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia. Ca reacţie la acest anunţ, Preşedinţia a precizat că, din cauza lipsei de claritate în prezentarea Raportului privind activitatea managerială a DNA şi având în vedere că evaluarea activităţii DNA şi a conducerii acestei instituţii de către Preşedintele României diferă de cea a Ministrului Justiţiei, se impune o analiză aprofundată a acestui document. Totodată, preşedintele Iohannis îşi menţine în continuare punctul de vedere privind DNA şi conducerea sa.