Păcălelile alegerilor locale: episodul listelor de susţinători

Localele din România anului 2016 seamănă tot mai mult cu o mare păcăleală. Dacă după 26 de ani de democraţie am ajuns la acest circ ridicol este deopotrivă trist şi periculos. Să nu ne mire că apar tendinţe extremiste şi tot felul de populişti care sapă la temelia democraţiei româneşti, cu (ne)simţita complicitate a decidenţilor politici de la toate nivelurile. Dar şi cu a noastră complicitate, cea de toate zilele.

UPDATE 1: Mâine (marţi, 26 aprilie) este ultima zi în care se mai pot depune candidaturi. Modelul contestaţiei listelor de susţinători poate fi descărcat de către orice cetăţean interesat de la acest link. Contestaţia trebuie personalizată cu datele candidatului/candidaţilor şi a cetăţeanului care depune acest document la Biroul Electoral de Circumscripţie, specificând cât mai exact care sunt suspiciunile de fraudă care pun sub semnul întrebării veridicitatea listelor de susţinători. Nota bene: contestaţiile trebuie depuse în termen de 48 de ore de la afişarea unei candidaturi la Biroul Electoral de Circumscripţie, aşa că rămâneţi cu ochii pe avizierele cu pricina (aşa e în România secolului XXI).

UPDATE 2: În cursul zilei de joi, Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) a depus o sesizare la Biroul Electoral Central (BEC) prin care solicitam în mod expres comunicarea procedurii prin care listele de susţinători sunt verificate, aşa cum cere legea 115/2015, art. 52, alineatul (1). Răspunsul este halucinant şi disponibil public aici: solicitarea „excedează” atribuţiile Biroului Electoral Central. Reamintim public că art. 39, alin. (1) din legea 115/2015 stipulează că BEC (a) „urmăreşte şi asigură respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri pe întreg teritoriul ţării; asigură interpretarea unitară a prevederilor acestora” şi (c) rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire, componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti.

Scurtă recapitulare. Sau cum să candidezi „cu succes” la alegerile locale din România anului 2016.

Primul pas: începi campania electorală cu vreo 5-6 luni înainte, împânzind localitatea cu corturi goale, broşuri în cutii poştale şi sub ştergătoare, şi bannere cu feţe zâmbitoare.

Nu contează că furi startul. Nu contează că avem o lege care spune negru pe alb că abia pe data de 6 mai începe campania electorală, cu fix 30 de zile înainte de data alegerilor locale. Mergi înainte liniştit pe legea publicităţii, după cum ne explică Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Că faci reclamă la cremă de ghete sau la un candidat este totuna. Am descris aici pe larg fulminanta distincţie între publicitatea politică şi reclama electorală. În cuvinte mai puţine: trăim în ţara în care partidele politice pot să-şi facă reclamă cum şi cât vor înainte de campanie, iar în campanie se supun unei legi mult mai restrictive, care reglementează inclusiv dimensiunea afişelor. Degeaba cer unii nebuni să se clarifice legislaţia şi să se pună capăt acestui circ ridicol care ne aduce în punctul de saturaţie încă dinaintea începerii campaniei.

În paranteză fie spus, toate aceste materiale costă. Mulţi bani. Nejustificaţi. Chiar dacă se vorbeşte enorm despre transparenţă, inclusiv în zona alternativelor, sunt destui care au mari ezitări în a prezenta public de unde au banii pentru toate aceste corturi şi materiale. Atenţie mare la ce spune vs. ce face fiecare candidat.

Pasul doi: strângi semnături de susţinere pe metoda copy-paste.

Este exersată îndelung pe la noi. Se ştie bine prin toată ţara că partidele au baze de date cu zeci de mii de intrări şi cu tot ce trebuie: nume, prenume, adresă, serie şi număr buletin. Lipsesc doar semnăturile în original, pe care le adaugă frumos „din condei”. În localităţile mai mici, e drept, se mai strâng semnături şi pe bune, că sunt puţine. Dar în oraşele mari, la nivel de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, se pare că se practică la greu falsificarea listelor de semnături. Iată aici un exemplu. Cazul Piedone este un altul.

Până una alta, de ce şi-ar pierde timpul partidele şi candidaţii necinstiţi cu strângerea de semnături?

De altfel, la câte dintre corturile care tronează sfidător pe bietele noastre trotuare, şi-aşa sătule de maşini şi construcţii ilegale, aţi văzut să strângă cu adevărat voluntarii semnături? De câte ori trec pe lângă un astfel de cort mă întreb cum îşi permit unii asemenea investiţii şi cum de nu-i ia nimeni de guler.

Dar ei n-au nicio treabă. Se gândesc deja la fotoliile de primari, consilieri locali şi consilieri judeţeni. Sunt prea importanţi să se coboare în stradă. Depun candidaturile cu fast, cu dosare doldora de semnături. Oare câte dintre acestea sunt autentice? Şi cum se pot verifica? Vă spun din experienţa mea şi-a colegilor mei: semnăturile nu se strâng deloc uşor atunci când respecţi legea, ceea ce poate fi confirmat de către toate partidele care adună semnături de susţinere pe bune. Oamenii sunt în general sătui de politică şi cu atât mai puţin dispuşi să-şi dea datele personale reprezentanţilor unui partid politic. Şi-atunci înţelegem de ce unele partide fac compromisuri şi apelează la copy-paste.

Hai să vedem ce spune legea:

Aveţi puţintică răbdare cu jargonul specific pentru că sunt nuanţe importante. Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor publice locale: (i) articolele 49-50 stipulează numărul de susţinători necesari unei candidaturi, în funcţie de numărul cetăţenilor cu drept de vot; (ii) articolul 51 ne spune ce date cu caracter personal conţine o listă de susţinători şi că „persoana care a întocmit lista este obligată (...) să depună o declaraţie pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturii susţinătorilor” (alineatul 1) şi că „lista susţinătorilor constituie act public, cu toate consecinţele prevăzute de lege” (alineatul 2); (iv) articolul 52 dă lovitura de graţie: „biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi, precum şi ale listei susţinătorilor. Candidaturile care îndeplinesc condiţiile legale sunt înregistrate. Candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie”. Mai mult, aceeaşi lege dă posibilitatea oricărui cetăţean să conteste orice candidatură, în termen de 48 de ore de la afişarea acesteia la biroul electoral de circumscripţie (articolul 54). Revenim la asta.

Pe înţelesul tuturor, birourile electorale de circumscripţie au obligaţia să verifice autenticitatea listelor de susţinători pentru toate candidaturile, atât ca formă cât şi ca fond. Dacă se constată abuzuri, aceleaşi instituţii sunt obligate să sesizeze organele penale pentru posibila săvârşire a infracţiunilor de fals şi uz de fals de către cei care întocmesc listele.

Se pune întrebarea: cum pot birourile electorale de circumscripţie să verifice într-un timp foarte scurt datele a milioane de susţinători? Pare imposibil. Ei bine, se poate, dacă se vrea. Şi nu are nimeni de ales pentru că legea o cere în mod explicit. E drept că o soluţie pe termen scurt e ceea ce face Biroul Electoral al Sectorului 1, care a apelat deja la sprijinul Poliţiei pentru verificarea listelor. Măcar prin sondaj se pot verifica semnăturile, iar acolo unde se constată fraude se poate merge până la capăt în instanţă.  Şi o soluţie pe termen lung: introducerea posibilităţii de a semna şi de a verifica listele de susţinători online. Cum? Simplu. Un motor de căutare poate permite oricărui cetăţean să caute după câteva date personale (nume, prenume, serie şi număr buletin) şi să primească lista candidaţilor pentru care (chipurile) a semnat. Dacă va constata că sunt candidaţi şi partide care îi folosesc abuziv datele poate trimite tot online o sesizare către instituţiile abilitate. Pare un scenariu SF în ţara în care sistemele informatice sunt praf, cu toată minunata noastră viteza de internet, care face vâlvă peste ocean. Thanks, Bernie.

Dar să revenim la prezent, pentru că timpul este foarte scurt. Cât de scurt? Reţineţi: 48 de ore. Presupunem că majoritatea birourilor electorale de circumscripţie vor lua de bune listele de susţinători, pe principiul că „merge şi-aşa”. Frumuseţea legii 115/2015 este că permite fiecăruia dintre noi, ca simpli cetăţeni, vorba ceea, să contestăm orice candidatură la biroul electoral de circumscripţie şi să solicităm examinarea autenticităţii listelor de semnături. Totul este să o facem în termen de 48 de ore de la afişarea candidaturilor depuse la biroul electoral.

Dacă nu aţi pornit deja înspre birourile electorale pentru că aşteptaţi de la alţii să intervină, se cheamă că ne merităm soarta. Eu unul intenţionez să-i contest alături de colegii mei pe cât mai mulţi dintre candidaţii la primăriile mari şi la consilii judeţene, mai ales acolo unde există cea mai mică urmă de suspiciune de fraudă. Aici e vorba de demnitatea noastră, oameni buni. E vorba de democraţia românească pentru care s-au jertfit 1.166 de români în decembrie 1989.

E vorba de capătul răbdării în bătaia de joc generală a celor care pretind că ne reprezintă şi candidează – culmea – pe semnătura şi pe barba noastră. Întrebarea nu este de ce o fac ei (acolo răspunsul e clar), ci de ce le mai permitem noi să facă asta.

Pasul trei şi lovitura de graţie: ziua alegerilor.

Şi-apoi dă-i cu suveica, dă-i cu Maradona, dă-i cu metoda „cămaşa albastră”. Dacă n-aţi auzit de toate acestea, nu vă temeţi. Au auzit cei care le tot practică de vreo 26 de ani. Cam aşa şi aşa. Nu-i departe de adevăr: cine fură startul fură apoi o semnătură, apoi un vot, apoi banul public.

Dar până să ajungem din nou la ziua votului şi la dilema cetăţenilor turmentaţi, haideţi să ne asigurăm că doar competitorii corecţi sunt lăsaţi să concureze în arenă. Ce-ar fi să le arătăm că puterea lor e în mâinile cetăţenilor? Ce-ar fi să urmăm minunatul exemplu dat de Liviu Avram în cazul alegerilor într-un singur tur de scrutin? Ce-ar fi să li se respingă frumos candidaturile celor care au falsificat listele de semnături? Ce-ar fi să fie anchetaţi pentru fals şi uz de fals toţi cei care au comis şi comit astfel de abuzuri?

Pe 26 aprilie este data limită pentru depunerea candidaturilor. Pe 4 mai candidaturile rămân definitive. Pe 6 mai începe campania. Pe 5 iunie votăm (deocamdată într-un singur tur). Ne mai întâlnim la urne pentru locale peste patru ani. Dar frumuseţea democraţiei româneşti este că suntem liberi să spunem „ajunge” şi să facem ceva. Dacă ne (mai) pasă. Iar dacă ne (mai) pasă trebuie să ne asigurăm că legile sunt respectate, mai ales când privesc elementul vital al oricărei democraţii: modul în care ne alegem reprezentanţii. Nu (mai) sta pe margine: acţionează!