O nouă lege anti-Justiţie: conflictul de interese, prescris după trei ani

O
nouă lege anti-Justiţie: conflictul de interese, prescris după trei ani

Proiectul iniţiat de „deputatul AKM”, privind prescrierea conflictului de interese după trei ani, trecut de Senat. Foto: Inquam

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă iniţiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate să se prescrie în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiativa a fost semnată de zeci de parlamentari PSD şi a plecat spre Camera Deputaţilor acolo unde va primi votul final.

Potrivit noului proiect, Legea nr. 161/2003 va suferi multiple modificări, la art. 91 fiind introdus un nou alineat care prevede că „starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate”.

Totodată, iniţiativa semnată de zeci de parlamentari PSD îşi doreşte ca „primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti să poată exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice, dar şi să „poată exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimari ai municipiului Bucureşti”.

Proiectul a fost votat luni, în plenul Senatului, cu 71 de voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

În acelaşi timp, pe ordinea de zi în plenul Camerei Deputaţilor, mai aşteaptă votul un alt proiect de lege similar, iniţiat de acelaşi deputat PSD, Cătălin Rădulescu, proiect prin care se doreşte modificarea legii ANI. Astfel, completarea adusă legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor demnităţilor publice, spune că „faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.” În acest caz, Senatul va fi for decizional.

Şi Iordache a şters câteva interdicţii

Pe 10 aprilie, Senatul a adoptat cu 69 de voturi „pentru” şi 33 „împotrivă” iniţiativa social-democratului Florin Iordache, prin care este modificată Legea privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI), astfel încât interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor aflaţi în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 să înceteze.

Printre parlamentarii care ar scăpa de condamnările pentru pentru conflictul de interese şi starea de incompatibilite ar fi numeroşi deputaţi şi senatori care se află în funcţie. Astfel, pe lista scurtă regăsim nume ca Steluţa Cătăniciu (deputat ALDE), Cătălin Rădulescu (deputat PSD), Sorin Roman (deputat PSD), Matei Suciu (PSD), Iulian Iancu (deputat PSD) Daniel Zamfir (senator PNL) sau Adrian Oroş (deputat PNL).

citeste totul despre: