O polemică, sper, cordială cu Traian Băsescu, despre abuzul în serviciu

Catalogându-i generic drept „divizia de lichele din presă”, Traian Băsescu lansează o provocare jurnaliştilor care îi critică noile sale abordări legate de Justiţie. Cum nu mă lezează deloc – ba chiar mă amuză – etichetele abrazive pe care le tot inventează fostul preşedinte, ridic din baltă piatra aruncată de domnia sa şi, ca de la inginer la inginer, îl invit să chibiţăm împreună despre abuzul în serviciu.

Domnul Băsescu pune însă, în mesajul de pe Facebook, o pre-condiţie pentru a angaja discuţia: ziariştii care vor să polemizeze cu domnia sa pe tema abuzului în serviciu să fi citit înainte atât Constituţia, cât şi Convenţia Naţiunilor Unite Împotriva Corupţiei, cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Merida, la care România este parte. Cum am sentimentul că le-am citit pe amândouă, să purcedem, aşadar, la treabă.

Traian Băsescu spune că, în Codul Penal românesc, „abuzul în serviciu este greşit şi arbitrar definit”, România încălcând astfel articolul 19 din Convenţia de la Merida – în condiţiile în care Constituţia spune că tratatele internaţionale prevalează asupra legislaţiei interne.

Păi să vedem mai întâi ce spune articolul 19. În cuvinte mai multe, acesta spune că statele semnatare se obligă să atribuie caracter de infracţiune faptei unui agent public, săvârşită cu intenţie, de a abuza de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.

Iar Codul Penal, la articolul 297, defineşte astfel abuzul în serviciu: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Aparent, Traian Băsescu are dreptate. În vreme ce Convenţia de la Merida cere, pentru existenţa infracţiunii, să se demonstreze atât intenţia funcţionarului, cât şi folosul necuvenit pe care îl obţine, Codul Penal vorbeşte doar despre paguba pe care respectivul funţionar o produce altuia - şi nu spune nimic nici despre intenţie, nici despre vreun folos necuvenit.

În fapt, Traian Băsescu nu are dreptate. Pentru că legislaţia penală românească rezolvă în alte părţi lacunele aparente din definiţia abuzului în serviciu. Astfel, în Legea 78/2000 de combatere a corupţiei, la articolul 13.2, se arată că în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut un folos necuvenit pentru sine ori pentru altul, pedeapsa se majorează cu o treime. Deci între 2 şi 7 ani plus o treime.

Iar tot în Codul Penal, articolul 298 reglementează abuzul în serviciu comis din culpă (adică fără intenţie, ci doar din greşeală), atâta doar că îl numeşte altfel, „neglijenţă în serviciu”, şi îl pedepseşte mai blând, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Observăm că dacă infracţiunea ar fi definită exact ca în Convenţia de la Merida, aşa cum cere domnul Băsescu, ar rămâne neacoperită situaţia în care abuzul este dovedit, intenţia e dovedită, paguba e dovedită -  dar nu există, sau nu poate fi dovedit, folosul necuvenit obţinut de funcţionar. Deci dacă nu a existat un folos sau acesta a fost bine ascuns, înseamnă că funcţionarul scapă de acuzaţia de abuz în serviciu. Bine-bine, dar atunci ce facem cu păgubaşul? Îl lăsăm cu paguba?

Să luăm un exemplu concret. Un funcţionar refuză să-ţi restituie hectarul de pădure pe care comuniştii l-au confiscat de la vreun bunic. Nu pentru că n-ai fi îndreptăţit, nu pentru că ar avea el vreun interes sau ar urmări vreun folos, ci pentru că aşa e convins el, că pădurea trebuie să rămână la stat. E acesta mai puţin un abuz? Funcţionarul ar trebui să rămână nepedepsit pentru că nu a fost dovedit folosul necuvenit? Nuanţele din legislaţia românească, ce stabilesc mai multe trepte de vinovăţie, rezolvă această problemă.

E neîndoielnic, aşa cum pare a spune şi domnul Băsescu, că legislaţia românească reglementează mai aspru abuzul în serviciu decât o recomandă Convenţia de la Merida. Înseamnă asta că statul român a încălcat Convenţia internaţională, fapt interzis de Constituţie?

Răspunsul ni-l dă tot Convenţia de la Merida, mai spre final, la articolul 65: ”Fiecare stat parte poate lua măsurile necesare mai stricte sau mai severe decât cele prevăzute prin prezenta convenţie în scopul de a preveni şi de a combate corupţia”. Ceea ce statul roman a şi făcut.

Domnule Băsescu, aşa, ca de la inginer la inginer, care chibiţează asupra unui subiect despre care numai juriştii pot vorbi în deplină cunoştinţă de cauză: aştept cu mare curiozitate răspunsul dumneavoastră, dar numai după ce veţi fi citit până la capăt Convenţia de la Merida.

PS: Iar dacă se supără juriştii pe noi că dezbatem în public astfel de chestiuni, putem să le răspundem, împreună, aşa: câtă vreme nimeni nu poate invoca, în apărarea sa, necunoaşterea legii, atunci se prezumă că toţi cunoaştem legea şi avem tot dreptul să şi vorbim despre ea.