Negocierile din USL: Un ciolan prea mic la o haită prea mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RATEU A doua zi de negocieri dintre PSD şi PNL s-a soldat cu un nou eşec. Ponta îl acceptă pe Iohannis ca vicepremier, dacă şi Daniel Constantin va fi ridicat în aceeaşi funcţie. PNL refuză categoric

Premierul Victor Ponta a anunţat, după o şedinţă care a durat mai bine de trei ore, că tratativele purtate în USL au eşuat din nou, întrucât liberalii nu au acceptat noile condiţii impuse de PSD. În absenţa lui Crin Antonescu, care a preferat să păstreze tăcerea şi să părăsească rapid sediul USL alături de Klaus Iohannis, Ponta a arătat mărul discordiei: o formulă guvernamentală care să includă patru vicepremieri, în loc de trei.

Al patrulea vicepremier ar urma să fie dat de Partidul Conservator, care în acest moment nu deţine o astfel de funcţie în Guvern. „A existat o propunere din partea mea ca Guvernul să meargă luni în Parlament cu o formulă care să-l includă pe Iohannis ca ministru de Interne şi vicepremier. De asemenea, să includă încă trei vicepremieri, reprezentând cele patru partide care formează USL, să prevadă o formă de colaborare în cadrul Guvernului, astfel încât cei patru vicepremieri să aibă o decizie clară privind discuţiile“, a explicat Ponta şi a adăugat că liberalii au respins categoric propunerea.

O altă solicitare a PSD vizează mandatele a patru membri de Cabinet care, deocamdată, nu au prerogative depline, dar pe care Ponta vrea să îi transforme în miniştri plini. Cei patru sunt: ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru IMM-uri, Maria Grapini şi ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga. Dintre cei menţionaţi, doar Varga face parte din PNL, în timp ce Niţă şi Voinea aparţin PSD, iar Grapini reprezintă Partidul Conservator, care, mai nou, face parte din USD alături de PSD. Şi în această privinţă, PSD s-a lovit de refuzul lui Crin Antonescu. „Colegii liberali nu sunt de acord cu această formulă de restructurare“, a informat Ponta, sec.

Miniştri fără număr

În prezent, Cabinetul Ponta numără 27 de membri, dintre care nouă sunt miniştri delegaţi. Practic, Guvernul României este format din 18 miniştri plini, în timp ce miniştrii delegaţi nu au atribuţii depline, ci sunt subordonaţi ministrului plin. Propunerea PSD ar schimba, însă, raportul de forţe în Executiv. De exemplu, în cazul în care ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, dat de PSD,  ar deveni ministru plin, actele sale nu ar mai trebui să treacă, aşa cum s-a întâmplat până acum, de girul ministrului liberal al Finanţelor, care, probabil, va fi Eugen Nicolăescu.

Pe de altă parte, premierul susţine că noua formulă ar evita blocajele de până acum. „A existat o discuţie bazată pe lucruri care nu au funcţionat în Guvern. Nu au fost mereu publice, dar le simt în fiecare zi“, s-a plâns Ponta.

Constantin, propus vicepremier

Un alt punct în care negocierile de la vârful USL s-au blocat a fost cel legat de numele celui de-al patrulea vicepremier. În condiţiile în care, dintre cele patru formaţiuni care compun USL, PC este singurul care nu deţine funcţia de vicepremier, propunerea a venit natural şi a vizat un actual membru al Guvernului: ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Dacă reuşeau să-l impună pe Constantin, atunci noua alianţă PSD-UNPR-PC (USD) ar fi avut trei vicepremieri în Guvern, în timp ce liberalii ar fi rămas cu unul singur, şi acela nesigur în acest moment, după demisia lui Daniel Chiţoiu. PNL l-a respins fără ezitări pe Constantin, pe fondul unor dispute acute între PC şi PNL, care, până vara trecută, au format Alianţa de Centru-Dreapta.

Citeşte şi:

UPDATE Şedinţa USL s-a încheiat. Ponta: Am propus să avem patru vicepremieri. PNL nu este de acord

Liderii USL au încheiat şedinţa pe tema nominalizărilor PNL în echipa guvernamentală, fără niciun rezultat. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a propus liberalilor ca Guvernul să aibă patru vicepremieri, câte unul de la fiecare partid de guvernare. Liberalii au respins, însă, oferta lui Ponta.

Antonescu: M-a speriat ce a spus Constantin şi cred că o să-mi bag minţile în cap

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, ce părere are despre declaraţiile liderului PC Daniel Constantin, potrivit cărora primarul Sorin Oprescu ar putea candida la Preşedinţie din partea USD. „Cred că o să şi îmi bag minţile în cap!“, a răspuns Antonescu, ironic.

Victor Ponta: Domnul Antonescu nu ştie cum funcţionează un Guvern. Nu e ca la hochei - bagi pe unul, scoţi pe altul

Premierul Victor Ponta a vorbit, în această seară, la RTV, alături de Daniel Constantin şi Gabriel Oprea, despre noua alianţă dintre PSD, PC şi UDMR (USD), dar şi despre numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite