Liderii europeni au luat distanţă de Tudose. Analişti: „E clar că la nivel simbolic s-a dat un mesaj din partea Comisiei faţă de noul Guvern“

Liderii europeni au luat distanţă de Tudose. Analişti: „E clar că la nivel simbolic s-a dat un mesaj din partea Comisiei faţă de noul Guvern“

Mihai Tudose

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit la Bruxelles cu mai mulţi lideri ai instituţiilor europene, printre care Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, pentru a le explica situaţia din România, însă la conferinţa de presă a fost lăsat singur, semn interpretat de specialişti drept o reticenţă a oficialilor occidentali faţă de noul Guvern de la Bucureşti

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderul de la Palatul Victoria, Mihai Tudose, a mers în prima vizită oficială la Bruxelles pentru a le spune unor lideri ca Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, adică preşedintele Comisiei Europene, respectiv al Consiliului European, că România e un partener serios, care-şi va onora angajamentele, fie că e vorba de cele fiscal-bugetare, fie cele în materie de justiţie. În timp ce ultimii doi premieri au avut alături de ei lideri europeni la conferinţele de presă ulterioare întâlnirilor, Tudose a apărut singur, nefiind însoţit de Jean-Claude Juncker, aşa cum se întâmpla în cazul lui Dacian Cioloş, fie de Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, cum era cazul lui Sorin Grindeanu, premier al PSD dat jos tot de PSD.

Astfel, Tudose a venit singur în faţa jurnaliştilor singuri într-o conferinţă care părea improvizată. „Ceea ce se doreşte de la România practic este acest tip de comunicare publică, de comunicare în timp real cu Comisia şi ca tot ceea ce facem să se bazeze pe o îndelungă şi profundă consultare cu toţi factorii implicaţi, de la societate civilă la organismele de control intern ale justiţiei. În niciun caz nu vor mai fi derapaje, ştiu eu, de genul surprizelor în cadrul Guvernului“, a declarat Mihai Tudose, referindu-se la faptul că nu va mai vrea ofensivă pe zona Justiţiei a coaliţiei PSD-ALDE.

Tudose anunţă ridicarea MCV
Pentru un plus de credibilitate, noul premier a subliniat că România ar putea scăpa de Mecanismul de Cooperare şi Verificare până în 2019, când va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. „Avem promisiuni că până la preluarea preşedinţiei (Consiliului UE — n.r.) în 2019 lucrurile se vor închide, dacă evident noi ne vom urmări în continuare parcursul, care este apreciat“, a fost anunţul şefului Guvernului.

Cu toate că premierul a lansat mesajul că România e stabilă, credibilă şi că nuva depăşi ţinta de deficit de 3% asumată, mai mulţi analişti politici şi cercetători au declarat pentru „Adevărul“ că s-a putut observa că Tudose, deşi a fost primit de oficialii europeni, nu se bucură de încrederea acestora. „Apariţia singur în conferinţa de presă anunţă că UE, la nivel diplomatic, atrage atenţia asupra unor chestiuni: frământările politice atent urmărite şi care nu sunt cele mai agreate la nivel instituţional. Liderii cu care s-a întâlnit au tras un semnal de alarmă prin acest gest“, a declarat pentru „Adevărul“ analistul politic Radu Delicote.

Mesaj simbolic
Un mesaj similar are George Jiglău, cercetător la Centrul pentru Studiul Democraţiei, care consideră că momentul vizitei e unul neinspirat din moment ce a venit la scurt timp după ce Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au început atacurile la adresa lui George Soros, unul dintre oamenii de afaceri care au băgat fonduri considerabile în sprijinirea ONG-urilor care promovează democraţia şi libertatea de exprimare. „E clar că la nivel simbolic s-a dat un mesaj din partea Comisiei faţă de noul Guvern, din moment ce nu a fost nimeni în conferinţă cu premierul Tudose. A fost destul de neclară această vizită. Grindeanu s-a dus după calmarea spiritelor în urma protestelor faţă de Ordonanţa de urgenţă 13, pentru a explica lucrurile întâmplate. În schimb, vizita de acum a fost mai mult de recunoaştere“, a declarat Jiglău.

Pe de altă parte, analistul politic Radu Magdin crede că prima întâlnire dintre Mihai Tudose şi liderii europeni e doar una de tatonare, aşa că de acum încolo e foarte important că Guvernul de la Bucureşti trebuie să vină cu o agendă concretă.  „Nu a fost o vizită în care să se avanseze o agendă pe fond, ci una de curtoazie şi asigurare cu privire la intenţii. În consecinţă, conferinţa de presă nu avea o valoare adaugată. La a doua vizită însa e cazul să existe un entuziasm mai mare, dat şi de agenda superioară a părţii române“, a spus Radu Magdin pentru „Adevărul“.

Nu în ultimul rând, Delicote punctează faptul că liderii români ar trebui să fie cei care să meară cu o listă de obiective pentru Bruxelles, nu invers. Concret, noul Guvern să arate că urmăreşte nişte ţinte clare în care respectă atât statul de drept, cât şi disciplină bugetară. „E nevoie de o asumare concretă a ceea ce se vrea de cei de la Bucureşti. Noi ar trebui să mergem cu o listă de doleanţe şi măsuri pe care suntem gata să le acceptăm. Aici ar fi miza guvernamentală pentru următoarea perioadă să avem proiecte care să ne definească ca ţară şi pe care să ştim că le punem duce până la capăt“, a conchis analistul politic.

Guvernul renunţă la taxa de solidaritate
Mihai Tudose a declarat la Bruxelles că Guvernul va renunţa deocamdată la taxa de solidaritate, acesta precizând că au fost făcute simulări care „nu au ieşit foarte fericite“. „Facem ca pe vechiul principiu: decât să omor un nevinovat, mai bine mă abţin“, a fost filosofia exprimată de Tudose.

citeste totul despre: