Legea antifumat este modificată în Parlament: Fumatul va fi permis în spaţii special amenajate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Juridică a Senatului a adoptat mai multe amendamente la legea antifumat, printre care eliminarea interdicţiei de a fuma la terase, dar şi permiterea construirii unor spaţii special amenajate pentru fumători, în baruri sau cafenele.

Senatoarea Steliana Miron a fost cea care a dat citire amendamentelor aumate de alţi doi parlamentari: Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase. 

Potrivit iniţiatorilor, „fumatul va fi permis în camere special amenajate, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare“. 

Spaţiul public închis fa vi redefinit, astfel: ”orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu detinaţie locativă”. Actuala lege, care a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie, permite fumatul doar în spaţii care au acoperiş şi doar doi pereţi.

Parlamentarii dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă. „Spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care esgte încadrat de pereţi, de jur împrrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare“, este noua definiţie a spaţiului închis de la loculd e muncă. . 

Totodată, fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători care pot amenaja spaţii speciale destinate fumatului şi activităţilor asociate fumatului. 

„Nu sunt de acord cu această lege tâmpită“

Reacţiile au fost pozitive din partea celorlaţi senatori prezenţi. „Avem un talent românesc: sau să nu avem prevederi deloc, sau dacă le avem să le facem la maximul posibil, prevăzut oriunde în lume. Suntem oamenii extremelor, sau e alb, sau e negru. Să recunoaştem că uneori realitatea mai e şi gri“, a spus Boboc, precizând că legea trebuie amendată astfel încât să ”izvorască din viaţa de zi cu zi”, potrivit news.ro. Boboc a mai spus că i se pare prea mult ca fumatul să nu fie permis nici măcat la terasele de la malul mării.

Şi senatorul PNL Cristian Bodea a spus că actuala lege nu este bună, fiind mult prea restrictivă. „Nu sunt de acord cu această lege tâmpită, nu sunt de acord să interzicem total fumatul. Dacă vrem să ne sinucidem cu ţigările, ne sinucidem. Dacă îmi convine, stau lângă un fumător, dacă nu, plec de lângă el. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi că modificăm legea. După corupţi, acum au apărut fumătorii. E ca o anatemă pusă acestora“, a mai spus Bodea.

PSD, de acord cu modificarea legii antifumat

„Adevărul“ arăta, în urmă cu o săptămână, că mai mulţi aleşi PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, vor ca fumătorii să aibă parte, în instituţiile publice şi în restaurante, de un loc special amenajat unde să poată fuma.

„Ne-am gândit la faptul că şi fumătorilor, deşi eu sunt nefumător, trebuie să li se respecte drepturile. Avem în intenţie să introducem o propunere legislativă de modificare a legii antifumat, prin care unităţile de alimentaţie publică să poată să organizeze, în condiţii pe care le vom conveni, spaţii special amenajate pentru fumători. Este ilogică şi absurdă legea în forma actuală. Trebuie organizate spaţii în toate locurile publice pentru ca fumătorii să aibă dreptul de a fuma“, au declarat pentru „Adevărul“ surse de la vârful PSD.

De fapt, social-democraţii vor să corecteze o greşeală pe care au făcut-o în momentul în care au votat legea. Decizia politică a PSD era să amendeze legea, astfel încât să fie permisă  amenajarea de spaţii speciale pentru fumători, însă, din neglijenţa aleşilor, amendamentul a picat la vot. „A fost un amendament respins în spiritul acesta. Nu au reuşit să-l susţină la plen atunci pentru că trecea“, au mai declarat surse din PSD.

[<a href="//storify.com/Alinavasile/legea-antifumat" target="_blank">View the story "Legea antifumat " on Storify</a>]

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite