Iohannis l-a decorat pe ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, cu Ordinul „Steaua României“ în rang de Comandor

Iohannis l-a decorat pe ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, cu Ordinul „Steaua României“ în rang de Comandor

Preşedintele României, Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de decorare cu Ordinul „Steaua României“ în rang de Comandor a lui François Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, aflat la final de mandat. În locul lui diplomatului francez va veni Michele Ramis.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală avută la dezvoltarea şi promovarea relaţiilor bilaterale franco-române pe multiple planuri, preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor Excelenţei Sale domnului François Saint-Paul, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze la Bucureşti”, se arată în decretul de decorare.Decorarea a fost făcută la propunerea Ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.
 
Pe 20 aprilie, preşedintele François Hollande a semnat decretul de numire a noului ambasador al Franţei la Bucureşti. „Doamna Michele Ramis, ministru plenipotenţiar clasa I, în funcţie în administraţia centrală, este numită ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Franceze în România, înlocuindu-l pe domnul Francois Saint-Paul, chemat în alte funcţii”, se arată în decretul de numire.
 
Michele Ramis este diplomat de carieră, cu grad de ministru, care lucrează în Ministerul francez de Externe din 1980. Ea a fost Ambasador însărcinat cu ameninţările infracţionale transnaţionale din ianuarie 2013 şi a participat în această calitate la lupta împotriva diferitelor tipuri de trafic infracţional, precum şi împotriva corupţiei şi spălării de bani, potrivit MAE de la Paris, citat de News.ro. 
citeste totul despre: