Guşă, despre cele două „înfrângeri“ ale lui Liviu Dragnea: Duce PSD pe drumul pierzaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultantul politic Cozmin Guşă a analizat decizia luată joi de CCR, dar şi o declaraţie a premierului Tudose, care a mărturisit că „nu înţelege conceptul de stat paralel“, considerând că a perceput două mari înfrângeri pentru Liviu Dragnea.

„Am avut o revelaţie, nemărturisită până acum: Dragnea a părut inteligent doar atât timp cât a fost asistat de acei oameni din acel "stat paralel" aşa cum îl denumeşte el şi a celor care l-au asigurat, în ciuda lipsei de pregătire politică, şcolară chiar, că ar putea să câştige. Atunci a părut Dragnea inteligent şi sofisticat. Atunci când a fost încolţit şi a făcut greşeli majore în faţa colegilor de partid şi în faţa românilor, a apărut în fundul gol: «Regele e gol»“, a declarat consultantul politic, pentru Realitatea TV.  

Cozmin Guşă a detaliat, vorbind despre cele două mari înfrângeri pe care le-ar fi suferit Liviu Dragnea joi: „Cele două înfrângeri simbolice suferite joi îl arată ca pe un jucător politic slab, deloc sofisticat, disperat chiar.Concret: faptul că premierul Tudose a spus că nu înţelege conceptul de stat paralel, pentru că nu a fost definit în şedinţa PSD, e o înfrângere simbolică majoră pentru Dragnea, care a făcut declaraţii legate de statul paralel la Herculane fără să discute cu alţii, fără o dezbatere la nivelul partidului. Atunci când ai o declaraţie de război, prezinţi combatanţilor cine este adversarul. Astăzi, practic, Tudose l-a dezgolit pe Dragnea, ceea ce înseamnă că nu a fost prezentat conceptul de stat paralel, ci a fost, aşa, o mişcare a preşedintelui PSD care nu a putut scoate o rezoluţie în sprijinul său la Herculane şi a venit cu această găselniţă. Aceasta este prima înfrângere simbolică". 

A doua înfrângere simbolică, spune Cozmin Guşă, ar veni pentru Liviu Dragnea din partea CCR: „A doua înfrângere simbolică este cea legată de aşteptările lui Dragnea şi Tăriceanu. Evident că decizia CCR este una corectă, cum să nu anchetezi hotărâri de guvern care pot să afecteze bugetul de stat, adică ce se întâmplă cu banii românilor. Banii sunt ai românilor şi pe baza încrederii exprimate la vot guvernul primeşte dreptul de a decide cum se cheltuiesc banii românilor, într-un fel profitabil, care să genereze investiţii şi o viaţa mai bună. E în totală contradicţie cu negocierile subterane făcute -poate- de Dragnea cu oameni din CCR, mai mulţi oameni de acolo fiind foşti oameni din PSD. România nu e la un etaj superior din punct de vedere al respectului internaţional sau performanţei, dar ar fi coborât la un etaj inferior“, a completat Guşă. 

De asemenea, consultantul politic a explicat faptul că Dragnea nu se mai poate baza pe foarte mulţi oameni din PSD şi că e greu de crezut că se va ajunge la o suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite