Grindeanu întoarce armele: Am avut o discuţie cu Dragnea. Mi-a vorbit părinteşte. PSD nu are nevoie de disensiuni interne, de rupturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Sorin Grindeanu a recunoscut, într-un interviu acordat unui site de ştiri, faptul că s-a întâlnit cu Liviu Dragnea, fostul lider de la Palatul Victoria precizând că rămâne pesedist până la capăt şi dând de înţeles că a făcut pace cu preşedintele PSD.

Sorin Grindeanu a precizat într-un interviu acordat stiripesurse.ro că s-a văzut cu Liviu Dragnea de curând. „Da, am avut o discuţie constructivă şi, deopotrivă, amicală“, a declarat fostul premier. 

„S-au spus foarte multe lucruri. Nu cred că a trecut cu totul peste ceea ce s-a petrecut, dar a arătat multă înţelegere. Mi-a vorbit despre tinereţe şi despre tentaţii, despre loialitatea faţă de partid şi despre datoria faţă de ţară. Aş zice că mi-a vorbit părinteşte. Sper că ceea ce s-a întâmplat îmi va aduce un plus experienţei politice, un plus pe care îmi doresc să-l folosesc in continuare în interiorul partidului.

Când doi oameni maturi care îşi doresc stabilitate pentru această ţară stau din nou la aceeaşi masă, este clar că îşi doresc amandoi un partid puternic şi nedivizat care să guverneze spre binele cetăţenilor“, a mai afirmat fostul lider de la Palatul Victoria. 

Nu în ultimul rând,, Sorin Grindeanu a punctat faptul că el continuă să susţină interesele şi obiectivele PSD. „Înţeleg care sunt interesele şi obiectivele PSD, ca partid aflat la guvernare. Le-am susţinut şi le susţin în continuare, chiar dacă nu mai sunt eu prim-ministru. Am încredere în guvernarea PSD, care continuă la un nivel bun. PSD nu are nevoie de disensiuni interne, de rupturi la nivel central sau local. Au existat nemulţumiri în trecut, dar cred că, până la urmă, am reuşit să le rezolvăm“, a completat fostul premier.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite