Dragnea: „Regionalizarea este cea mai grea luptă care se dă în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, ministrul responsabil cu regionalizarea
Liviu Dragnea, ministrul responsabil cu regionalizarea

Vicepremierul Liviu Dragnea a catalogat proiectul de regionalizare drept „lupta teritoriului cu Bucureştiul“. Dragnea a făcut această afirmaţie în cadrul unei dezbateri despre regionalizare, care a avut loc la Cluj-Napoca.

„ Regionalizarea este cea mai grea luptă care se dă în România, lupta teritoriului cu Bucureştiul, nu cu oamenii din Bucureşti, ci cu Bucureştiul ca simbol al unei puteri centralizate în care o mână de oameni vor să decidă destinul fiecărui român, al fiecărei localităţi, ceea ce nu mai poate continua. Asta este lupta pe care trebuie să avem curajul să o dăm, pentru că nu este în regulă ca cineva de la Bucureşti să decidă ce se întâmplă într-o localitate din Cluj sau Satu Mare. O decizie o ia un consiliu regional, care ştie cel mai bine ce este mai bine pentru oameni“, a spus Dragnea.

El a subliniat că speră ca pachetul legislativ de înfiinţare a regiunilor să fie adoptat după revizuirea Constituţiei, în toamna acestui an.

La Cluj-Napoca se desfăşoară, joi, a patra dezbatere publică organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite