Dragnea o scoate ţap ispăşitor pe Viorica Dăncilă în problema OUG-urilor pe justiţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum a făcut mereu, Dragnea s-a spălat pe mâini în problema OUG-urilor pe justiţie. De vină sunt Viorica Dăncilă şi ministrul Tudorel Toader. Aşa că penalii din PSD să ştie cui să ceară capul. Nu lui Dragnea. Şi în privinţa remanierii lui Tudorel Toader,  Dragnea arată cu degetul spre premierul Dăncilă. Deşi remanierile se decid în CEx-ul PSD. De data aceasta Dragnea zice că doar premierul poate decide remanierea, sau nu, a lui Tudorel Toader.

 

Una peste alta, de toate câte se întâmplă în justiţie vinovată este Viorica Dăncilă. Asta trebuie să înţeleagă activul PSD după declaraţiile lui Dragnea de vineri.

Declaraţiile lui Dragnea

„Intenţia lui Tudorel Toader?  A tot anunţat de trei luni de zile că dă nişte OUG pe care nu avea intenţia să le dea vreodată. A fost o greşeală a PSD că i-a crezut pe unii că vor da OUG pentru Coduri. Parlamentul trebuie să-şi urmeze cursul pe care îl începuse cu Codul Penal“.  

„Doamna premier trebuie să ia o decizie: vrea să-l menţină pe Toader? Nu vrea?“

  Dragnea ştie că dacă decide remanierea lui Toader în CEx, se face iarăşi de râs, cum s-a făcut în cazul Olguţei Vasilescu. Preşedintele amână semnarea decretelor de revocare şi numire mult şi bine. Toată clasa politică ştie că Iohannis nu va accepta în veci să numească ministru la justiţie un Nicolicea sau Florin Iordache. Eventual amână cu lunile semnarea decretelor, că tot nu există termene precise pentru emiterea unor astfel de decrete. Aşa că i-a pasat premierului să rezolve problema. Nu m-ar mira ca la prima şedinţă a conducerii PSD, Dragnea  să arate cu degetul spre Viorica Dăncilă, declarând că e singura vinovată că nu se dau OUG-uri pe justiţie. Iar dacă aceasta aruncă pisica la ministrul Toader, Dragnea va reacţiona: de ce nu i-aţi cerut remanierea?

Se adânceşte prăpastia dintre Dragnea şi Dăncilă

Dăncilă şi Toader nu au procese penale în spate, de care trebuie să scape, iar pentru Dăncilă este important să-şi păstreze o faţă cât de cât onorabilă, pentru viitorul carierei sale politice. La fel nici Toader nu se omoară să dea ordonanţe, după ce s-a făcut de râs cu OUG 7, de care s-au amuzat până şi studenţii săi, şi pe care a fost nevoit s-o modifice prin altă OUG.

Toader a şi spus, şi aşa gândeşte şi Viorica Dăncilă şi judecătorii CCR: există viaţă şi după ce actuala coaliţie îşi va fi terminat creditul. Ce să facă, să se lase îngropaţi odată cu Dragnea şi Tăriceanu?

După războiul declanşat cu magistraţii, lui Dragnea îi  este destul de clar că nu poate scăpa în dosarul „Bombonica”. Decizia în cazul Koveşi, inculparea lui Mircea Drăghici, ministrul Cuc chemat la DNA, protestele magistraţilor i-au lămurit pe Dragnea, dar şi pe Dăncilă, că magistraţii nu s-au speriat de asaltul declanşat împotriva lor. Îşi văd de treabă în continuare. Să amintim şi poziţia tranşantă a preşedintelui Iohannis care nu scapă nicio ocazie pentru a terfeli prestaţia şi activitatea actualei puteri.

Cum va reacţiona Dăncilă la acuzele lui Dragnea? Îşi va pune cenuşă în cap, sau va continua să-l sfideze, având în vedere că schimbarea guvernului înaintea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale este aproape imposibilă? Este într-adevăr o situaţie greu de tranşat, de o parte sau de alta.

Posibila derută în rândurile activului PSD

Să-i vezi certându-se şi acuzându-se reciproc, pe principalii doi lideri ai PSD, acum,   în buza alegerilor pentru PE, nu este deloc confortabil. Cine va mobiliza infrastructura partidului, campania electorală, dacă Dragnea şi Dăncilă îşi aruncă pietre unul în capul celuilalt? Precipitarea deciziei în dosarul „Bombonica” (pe 15 aprilie are termen), poziţia tranşantă a liderilor europeni care ameninţă cu excluderea PSD din familia socialiştilor europeni, fac cu atât mai dificilă perioada prin care trece PSD.

Sondajele de opinie, în majoritatea lor, dau PSD sub 30%, cel mai recent cu 21,5%, încă un motiv de derută în rândurile activului PSD.

Se va găsi o soluţie pentru dezamorsarea acestei crize? Mi-e teamă că nu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite