Dragnea, prins cu minciuna de „Adevărul de Seară“: acesta a încheiat contracte cu foştii colegi de facultate, pe care spunea că nu-i cunoaşte

Dragnea, prins cu minciuna de „Adevărul de Seară“: acesta a încheiat contracte cu foştii colegi de facultate, pe care spunea că nu-i cunoaşte

Dragnea este hotărât să renunţe la Consiliul Judeţean Teleorman pentru un post de deputat

Liviu Dragnea, şeful CJ Teleorman, susţine că nu ştia cine sunt acţionarii Tel Drum, firmă abonată la contracte cu instituţia pe care o conduce. „Adevărul“ a descoperit că aceştia sunt foştii lui colegi de facultate. Baronul de Teleorman Liviu Dragnea cânta în urmă cu 25 de ani în aceeaşi formaţie rock cu acţionarii firmei Tel Drum căreia „îi oferă“ în prezent contracte pe bandă rulantă.

MAI CITIŢI ŞI:

Blat cu fonduri UE pe moşia lui Dragnea

Vezi aici averea PSD-istului Dragnea, luat în vizor de UE: în 2009 avea 10 terenuri, 7 clădiri şi un hotel

PROIECTE ÎN IMPAS Vezi câte milioane de euro de la UE poate pierde Bucureştiul din cauza blatului PSD-istului Dragnea

Ziarul „Adevărul de Seară" a dezvăluit săptămâna trecută ingineriile financiare cu bani publici, marca Liviu Dragnea, care ar putea să ne coste 743 de milioane de euro, reprezentând fonduri europene. Mai exact, secretarul general al PSD a semnat, în 2009, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, contracte de 40 de milioane de euro cu o firmă de asfaltări din Teleorman, pe care el ar controla-o din umbră. Un audit al Comisiei Europene, ale cărui rezultate nu au fost date încă publicităţii, ar fi scos la iveală faptul că două contracte semnate de Dragnea cu Tel Drum fac obiectul unui conflict de interese. Printre acţionarii acestei firme se numără, printre alţii, şi Lucian Liviu Dobrescu şi Sorin Mugurel Gheorghiaş.

Dragnea: „nu-i ştiu pe acţionarii de acum"

În replică, Liviu Dragnea a declarat că nu are nicio legătură cu această firmă, ba mai mult, a spus că nici nu-i cunoaşte pe actualii acţionari. „Îl ştiu pe Marian Fişcuci, care a deţinut Tel Drum, pentru că este tot din Teleorman. Nu‑i ştiu pe acţionarii de acum. Să ştiţi că foarte multe alte firme au contracte cu Consiliul Judeţean Teleorman, nu doar Tel Drum", a declarat Liviu Dragnea. El a mai spus că această asociere este doar o armă folosită de duşmanii politici: „Legenda aceasta legată de mine şi de Tel Drum a apărut în 2004, în perioadă electorală. Toate instituţiile au verificat: nu sunt acţionar şi nu am legătură cu această firmă". Declaraţia lui Dragnea a fost contrazisă, imediat, de un cititor al site-ului bucuresti.adevarul.ro. 

„Domnul Dragnea îi cunoaşte foarte bine pe acţionari. Dobrescu Liviu (nu Lucian) zis «Şobolanul» şi Gheorghiaş Mugurel au fost colegi de facultate. Dragnea a intrat în 1981 la facultate şi a rămas repetent în anul patru. Ceilalţi doi au intrat în 1983, dar erau prieteni şi colegi de trupă, cântau în trupa EGO. «Şobolanul» şi «Mugurel» erau chitarişti, iar «Livache» Dragnea toboşar.  Îsi ţineau sculele la oficiul de la et. 4 din căminul P14. De ce minţi că nu-i cunoşti? Mai interesaţi-vă, băieţi, că aveţi multe de aflat despre el", ne-a scris un cititor care s-a semnat Blue.

Reporterii „Adevărul de Seară" au intrat imediat pe fir şi au verificat, la Politehnica Bucureşti, dacă într-adevăr Dragnea, Dobrescu şi Gheorghiaş au fost colegi. Un cadru didactic a confirmat informaţia, răsfoind arhivele Politehnicii, şi ne-a precizat că Dobrescu şi Gheorghiaş au fost colegi de grupă la Facultatea de Transporturi - secţia autovehicule rutiere a Institutului Politehnic Bucureşti, între 1982 şi 1987, iar Dragnea a urmat aceleaşi cursuri, dar în generaţia cu un an mai mare.

Mugurel a recunoscut relaţia

Pus în faţa acestor mărturii, Mugurel Gheorghiaş, unul dintre cei care deţin acţiuni la Tel Drum, a povestit pentru „Adevărul de Seară" că a avut o relaţie specială pe timpul facultăţii cu Dragnea. „Da, am fost colegi la Facultatea de Transporturi, am cântat cu el într-o trupă. Ce-i rău în asta? Nu aveam prea multe opţiuni pentru a ne distra. Nu pot spune că am ţinut legătura cu el. Acum îl ştiu aşa, na, cum îl ştiu şi pe preşedintele Băsescu, de la televizor", a spus omul de afaceri, care deşi are acţiuni la Tel Drum, locuieşte şi are afaceri în judeţul Buzău. Acesta susţine că, „din lipsă de timp", nu este la curent cu acuzaţiile care i se aduc prietenului său şi firmei pe care el o controlează, şi refuză să fie informat despre ele.

„Trupă" cu tradiţie 

  Lui Gheorghiaş şi lui Dragnea nu le-a rămas la inimă acea perioadă boemă, şi s-au concentrat  pe afaceri, însă pe Dobrescu îl pasionează în continuare amintirile rock. Drept dovadă că îşi spune acum „Dj Liviu", cântă la chitară şi face schimb de instrumente pe internet cu iubitorii de muzică rock.  Compania "suveică"  Tel Drum a fost în portofoliul Consiliului Judeţean Teleorman până în 2001, atunci când Liviu Dragnea a ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean, iar firma a fost privatizată la un preţ mult subevaluat. Însă, printr-un simulacru de proces de vânzare, a ajuns în proprietatea lui Marian Fişcuci, un alt prieten din copilărie de-ai lui Dragnea, şi cei doi colegi de facultate despre care susţine că nu ştia că sunt acţionari ai firmei Tel Drum. 

Liviu Dragnea nu este străin de accesarea fondurilor europene. În 2008 a fost pus sub învinuire de procurorii DNA într-un dosar privind accesarea ilegală de fonduri. Ancheta a vizat modul în care Consiliul Judeţean Teleorman, la cârma căruia se afla, a întocmit documentaţia în vederea accesării unui proiect în valoare de 4,5 milioane de euro pentru realizarea unui punct de trecere a frontierei peste Dunăre. Procurorii au decis atunci însă neînceperea urmăririi penale, pentru ca la scurt timp să fie numit ministru de Interne. 
 
Dragnea nu mai comentează

Nici Liviu Dobrescu, celălalt acţionar al Tel Drum, nu a negat că a fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea: „ Aşa, şi?! Dacă aş fi fost, care ar fi problema?!".  Vădit deranjat de întrebarea reporterului „Adevărul de Seară", Liviu Dobrescu a refuzat să facă vreun comentariu despre Tel Drum  sau despre  legătura din studenţie cu actualul preşedinte al CJ Teleorman: „Deci, nu vreau să discut pe tema asta! Prea multă bălăcăreală pe subiectul asta. Nu vreau să discut sub nicio formă" , a declarat Dobrescu. Dincolo de acţiunile deţinute la  Tel Drum, Dobrescu are şi o firmă în Brăila specializată în servicii IT. Contactat telefonic de reporterii „Adevărul de Seară", Liviu Dragnea a declarat că nu vrea să mai comenteze în niciun fel informaţiile care apar în ziarul nostru. 

''Da, am fost colegi la Facultatea de Transporturi, am cântat cu el într-o trupă. Ce-i rău în asta?''
Mugurel Gheorghiaş acţionar Tel Drum

Formaţia rock EGO

Liviu Dobrescu şi Sorin Gheorghiaş, asociaţi ai Tel Drum, au fost colegi de grupă la Facultatea de Transporturi de la Politehnică între 1982 şi 1987. Liviu Dragnea a urmat aceleaşi cursuri, dar în generaţia cu un an mai mare. Cei trei au pus şi bazele unei formaţii, în studenţie. Liviu Dobrescu (foto) nu a negat faptul că a fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea.


citeste totul despre: