Dragnea se crede „Erdogan-ul” României. Doar că România nu este Turcia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragnea Erdogan

Halucinante ultimele declaraţii ale lui Liviu Dragnea. Omul nu înţelege mai nimic din funcţionarea statului de drept, din principiile democraţiei. Nu mai contează că este şeful celui mai mare partid aflat la putere. A contat în alegeri, şi va conta la viitoarele alegeri, dacă scapă de puşcărie.

Nu un şef de partid decide politicile unui stat, că nu mai suntem în comunism, ci instituţiile statului: parlamentul, guvernul, preşedinţia. Liviu Dragnea este DOAR preşedintele Camerei Deputaţilor şi ar trebui să citească temeinic, din scoarţă în scoarţă, regulamentul de funcţionare şi atribuţiile pe care le are în această calitate. Nu suntem în Turcia lui Erdogan, suntem în România, stat al UE. E greu de înţeles, d-le Dragnea?

Iată o parte din ultimele declaraţii ale lui Liviu Dragnea.

Schimbarea unor miniştri

„Dacă va fi cazul, voi cere remaniere în Guvern. Din păcate, mai mult de doi miniştri (sub lupă n.r.). Nu sunt miniştri răi, dar eu am spus după alegeri, şi înainte de formarea Guvernului, şi când s-a format şi imediat după, că acest program de guvernare este unul foarte riguros, care are obiective foarte importante şi cu care nu poţi să te joci. Eu nu sugerez (remanierea), eu cer”.

Primii vizaţi sunt Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, şi Viorel Ştefan, ministrul de Finanţe.

În ce calitate cere public Liviu Dragnea remanierea, nu e clar. Poate discuta în particular cu premierul, dacă acesta nu acceptă cerinţa lui Liviu Dragnea poate discuta cu grupurile parlamentare ale puterii să dărâme guvernul prin moţiune de cenzură şi, cam atât. Dacă parlamentarii nu doresc căderea guvernului, Liviu Dragnea îşi înghite vorbele. Parlamentarii sunt stabili pe post 4 ani, poate nu doresc instabilitate politică şi economică, iar de Liviu Dragnea n-au de ce să se teamă. Nu-i poate da afară din parlament, mai ales că nici nu se ştie cum, şi dacă, va scăpa de justiţie.

Tudorel Toader i-a şi răspuns lui Liviu Dragnea, apropos de întârzierea trimiterii în parlament a pachetului de legi pe justiţie:

„Proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal şi de procedură penală în acord cu deciziile CCR a fost redactat la Ministerul Justiţiei şi a fost trimis către CSM, DNA, DIICOT, PÎCCJ. Am primit sugestiile, pe unele le-am luat în considerare, apoi l-am pus pe site-ul ministerului. Avem două dezbateri publice, una cu societatea civilă, una cu specialiştii dreptului.

Nu am pus prag la abuzul în serviciu pentru că am respectat programul de guvernare al PSD, care spune că trebuie să punem în acord codurile cu deciziile CCR.”

Liderul PSD Liviu Dragnea l-a criticat, joi, pe şeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, pentru că ar fi anunţat deja că vor fi achiziţionate rachete Patriot, el arătând că e bine să se aştepte derularea şi finalizarea procedurilor şi că aşteaptă foarte multă rigoare de la acesta.

Exact aşa făcea şi Ceauşescu. Dădea indicaţii peste tot şi în orice problemă.

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009

Liviu Dragnea n-a învăţat nimic din eşecul Comisiei privind anchetarea „găurii” bugetare, lăsată de guvernul Cioloş. De care nu se mai ştie nimic, pentru că nu avea obiectul cercetării. Aşa şi acum. Parlamentul va înfiinţa miercuri o Comisie, condusă de Liviu Dragnea, ca să se afle „adevărul” despre alegerile din 2009.

Nu are ce adevăr să afle o astfel de Comisie. Dacă s-au produs fraude, ele s-au produs în secţiile de votare şi este foarte greu să se mai descopere adevărul. Mai ales că o Comisie nu face anchete penale, doar audiază.

După plecarea proceselor verbale din secţiile de votare nu se mai poate produce nici o fraudă, o dovedesc numărătorile paralele ale partidelor. Aşa că, ce să facă o astfel de Comisie? Circ, să uite lumea că nu sunt bani pentru promisele măriri de salarii şi pensii.

Mărul discordiei la viitoare Comisie parlamentară va fi venirea, sau nu, a procurorilor şefi la audieri.

Liviu Dragnea: „O comisie de anchetă este necesară pe acest subiect. Eu şi alţi colegi mergeam prin studiouri cu documente, fotocopii prin care arătam că alegerile nu au fost în regulă. Acele documente le-am pus în contestaţie, care a fost respinsă. (...) Românii au dreptul să spere la adevăr. Nu este o comisie penală. Este dreptul Parlamentului pe care nu poate să-l ia nimeni. Cred că o să fie greu să refuze.”

Preşedintele Camerei Deputaţilor îl avertizează pe Lazăr că a devenit din ce în ce mai arogant şi sfidător”, şi a ameninţat-o pe Kovesi că dacă nu se va prezenta la audierile comisiei, ar putea fi acuzată de favorizarea făptuitorului”. Asta ar însemna ca noua comisie să sesizeze organele de anchete şi să o acuze pe Kovesi de ceea ce a declarat, a spus duminică seara Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea uită că nici domnia sa, nici altă persoană, cu exceptia CSM, nu are vreun drept în a urechea şi certa procurorii şefi, conform separaţiei puterilor în stat, de care n-a prea auzit. Dragnea trăieşte încă în „atmosfera” statului comunist şi i-a luat locul lui Ceauşescu.

O Comisie parlamentară nu face încadrări juridice. Poate sesiza justiţia, cum o poate face orice altă persoană fizică sau juridică. Şi atât. Nu înseamnă că dacă vine de la o Comisie parlamentară, sesizarea are un efect mai mare.

În ce fel, un Procuror General ar fi vinovat de vicierea unui scrutin electoral? Basme, să mai uite lumea de promisiunile din campanie şi care nu pot fi onorate.

Dar Comisii parlamentare pentru a afla unde se duc banii din sănătate, de ce sunt 4000 de scoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, de ce nu se construiesc autostrăzi, de ce corupţia este la un astfel de nivel, de ce jumătate din populaţia ţării are WC-ul în curte, de ce nu construim infrastructura pentru irigaţii, pe acestea când le constituim? N-ar fi mai importante pentru viaţa românilor?

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că magistraţii pot fi audiaţi doar de către alţi magistraţi şi că, în opinia sa, aceştia nu au ce căuta în comisii de genul celei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009.

„După părerea mea, magistraţii nu au ce căuta în astfel de comisii. Magistraţii pot fi verificaţi şi audiaţi doar în cadrul legal al audierii de către un alt magistrat”.

Având în vedere că nu au avut vreun rol direct în procesul electoral din 2009, nu e clar ce ar putea declara la Comisie, de aceea nici nu cred că vor veni, punându-l din nou pe Dragnea într-o situaţie ridicolă.

Situaţia din justiţia română a fost comentată şi de Procurorul general, Augustin Lazăr: „se poate afirma fără ezitare că sistemul juridic românesc este unul din cele mai moderne la nivel european, aşa cum a opinat recent, la Bucureşti, şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor din justiţie.”

În concluzie

Pot înţelege că Liviu Dragnea este nefericit şi frustrat că nu recapătă controlul asupra justiţiei, cum era în timpul lui Ceauşescu.

Aşa cum s-a văzut şi în cadrul OUG 13, este prea târziu. Corpul magistraţilor nu mai permite ingerinţa politicului în treburile sale, oricât ar dori aceştia să şi-o recapete. Spre disperarea unora ca Dragnea şi Tăriceanu.

În plus, susţinerea populaţiei, inclusiv în stradă şi susţinerea de care se bucură justiţia română în rândul partenerilor externi, rolul şi poziţia preşedintelui Iohannis în această zonă, face imposibilă revenirea la vremea premierului Năstase şi a ministrului Rodica Stănoiu.

Liviu Dragnea provoacă circul comisiilor parlamentare şi remanierea miniştrilor ca să schimbe agenda publică de la promisiunile neonorate din Programul de guvernare, Program ce se dovedeşte tot mai departe de realitate.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite