Cum îşi fac maghiarii campanie pe spatele Roşiei Montane

Cum îşi fac maghiarii campanie pe spatele Roşiei Montane

Europarlamentarul Laszlo Tokes a sesizat Uniunea Europeană privind proiectul Roşia Montană FOTO Arhiva Adevărul

Politicienii maghiari au găsit în proiectul Roşia Montană un nou motiv de a-şi face imagine. După ce Guvernul maghiar a condamnat decizia Executivului de la Bucureşti de a da undă verde pentru exploatarea aurului, mai mulţi europarlamentari maghiari, împreună cu Laszlo Tokes, au sesizat Comisia Europeană. Ce se ascunde în spatele preocupării arătate de maghiari?


„Ungaria a aflat cu îngrijorare că, pe 27 august, Guvernul român a adoptat un proiect de propunere vizând susţinerea regimului minei de aur şi de argint ca pe un proiect de interes public de importanţă naţională“, a fost mesajul oficial transmis de Guvernul de la Budapeste la începutul săptămânii.

Ministerele de Externe şi al Dezvoltării Rurale din Ungaria consideră că bunurile de mediu şi culturale sunt parte integrantă a patrimoniului Europei Centrale, de aceea Ungaria consideră oportun să intervină în problema naţională a României.

„Guvernul maghiar cere ca autorităţile române să respecte atât regulile europene în domeniul minelor de aur, cât şi bunurile de mediu şi culturale aflate în pericol din cauza proiectului de la Roşia Montană, afirmă luni două ministere de la Budapesta într-un comunicat, citat de MTI.

Lazslo Tokes, semnatarul scrisorii

Printre iniţiatorii apelului se regăseşte şi europarlamentarul Lazslo Tokes, cel care a cerut premierului ungar Viktor Orban protectorat pentru Translivania. Ungurul Erik Banki şi europarlamentarii români de etnie maghiară Laszlo Tokes şi Csaba Sogor i-au trimis miercuri o scrisoare  comisarului european însărcinat cu Mediul Janez Potocnik, în care îi cer socoteală pentru proiectul Roşia Montană şi fac apel să „intervină ferm“  împotriva tehnologiilor pe bază de cianuri în legătură cu planurile de reactivare a unei mine de aur la Roşia Montană în vestul României. În plus, aceştia îi sugerează lui Potocnik să exercite presiuni asupra României, cu scopul de a desfiinţa proiectul Roşia Montană.

„Vin alegerile şi au nevoie de voturi“

Sociologul Alfred Bulai este de părere că politicienii maghiari sunt într-o continuă campanie de imagine şi se pregătesc pentru alegerile de anul viitor.

„Mi se pare o mişcare inteligentă, sunt chiar isteţi. Europarlamentarii care au trimis această scrisoare au avut în vedere un singur scop: imaginea. Chiar dacă ei nu au nimic în comun cu România, la anul vin alegerile europarlamentare şi au nevoie de voturi de la toţi maghiarii. Pentru ei este o miză să arate că sunt implicaţi nu doar pentru populaţia diun Ungaria, ci pentru maghiarii de pretutindeni“, a declarat Bulai. Sociologul crede că maghiari vor fi susţinuţi şi de alţi politicieni din Europa.

Fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein Kovacs nu a condamnat iniţiativa europarlamentarilor maghiari. „Nu este un capăt de ţară faptul că unii eurodeputaţi maghiari au cerut implicarea UE în cazul Roşia Montană. Demersul lor mi se pare firesc, s-a bazat pe o decizie a Parlamentului European, din 2010, care a cerut Comisiei Europene să adopte o legislaţie împotriva mineritului cu cianură“, a spus Kovacs pentru „Adevărul“. Însă, până în acest moment, Comisia Europeană nu a luat o decizie în acest sens.

Materiale pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu: „Şapte cavaleri ai Ordinului «Steaua României» au cerut ridicarea decoraţiei lui Tokes“

Cum poate László Tőkés să rămână fără „Steaua României“

Duşa, despre cererea lui Tokes: „Nu este corect ca oficialii maghiari să vină în România să vorbească aberaţii“

 

citeste totul despre: