Ce le-a transmis Crin Antonescu liberalilor în „probabil, ultimul discurs în faţa PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider PNL Crin Antonescu a participat miercuri la ceremonia de decorare a preşedintelui Klaus Iohannis şi, cu acest prilej, a susţinut un discurs în faţa partidului. „Probabil, este ultimul discurs în faţa partidului“, a spus Antonescu.

Fostul lider PNL Crin Antonescu a susţinut discursul de început la evenimentul organizat în cinstea PNL, deşi, iniţial, cuvântarea de început era anunţată ca aparţinându-i lui Vasile Blaga.

“140 de ani înseamnă mult. E o vârstă extraordinară, un moment extraordinar şi, ca întotdeauna când am celebrat astfel de momente, sunt stăpânit de o emoţie de la an la an mai puternică. Foarte probabil, e ultima oară când mă adresez unei adunări liberale şi, de aceea, o fac cu tot sufletul. În spatele acestor cuvinte nu stau nici interese, nici aşteptări, nici reţineri.

Vă spun, în ceas aniversar: pesemne că partidele, ca şi indivizii, nu pot hotărî cât trăiesc, dar hotărăsc cum trăiesc. Viaţa aceasta, experienţa aceasta istorică a PNL este şi acum, şi va fi şi în anii următori determinată de identitatea sa, de cine este şi de cum trăieşte pentru România acest partid. Fondatorii PNL, cei care apoi, şi prin intermediul acestui partid, au întemeiat România, care au construit democraţia românească interbelică, au fost cu certitudine o elită. Pretenţia noastră, cred, a tuturor liberalilor de după 1990, este de a fi la rândul nostru o elită”, a spus Crin Antonescu, care le-a urat "La mulţi ani!" liberalilor. 

Crin Antonescu a luat parte la Concertul Aniversar “PNL – 140 de ani de viziune, onoare şi patriotism”, care a avut loc la Opera Română. În cadrul acestui eveniment, preşedintele Klaus Iohannis a primit distincţia "I.C. Brătianu". La eveniment au mai luat parte copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, dar şi preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite