Câtă frică îi este lui Traian Băsescu de musulmani

În logica democraţiei electorale, politicienii cu fler au văzut în criza refugiaţilor şi în învolburarea de pe internet oportunităţi de relansare. Printre ei, cel mai discutat la noi este cazul Traian Băsescu.

Atunci când dictatorii cădeau în nordul Africii (Mubarak în Egipt, Ben Ali în Tunisia), numeroşi jurnalişti şi comentatori occidentali se întreceau în a lăuda efectele pozitive ale internetului asupra Primăverii Arabe.

În volumul Comunicarea 2.0, New media, participare şi populism (Ed. Adenium, 2014) atrăgeam atenţia asupra acestui optimism exacerbat şi evidentiam faptul că mişcarea secularistă din Egipt, Tunisia, Siria sau Libia este insuficient reprezentată politic. Inaptă să se organizeze politic, societatea civilă fragilă şi incipientă din Nordul Africii şi din Orientul Mijlociu s-a văzut dominată şi învinsă de forţele islamiste radicale, fie în alegeri, fie în războaie civile. Din acest motiv partidele religioase, în special Frăţia Musulmană, au câştigat alegerile libere acolo unde au fost organizate democratic. Iar apoi, ajunşi la putere – ca în cazul Egiptului – islamiştii au guvernat de o manieră mult mai autoritară, mai nedemocratică şi mai faraonică decât dictorii militari daţi jos prin twitter, facebook, social media şi proteste de stradă.

Republica.com 2.0 = Extremistan?

Criza refugiaţilor din Siria a transformat valul de optimism cu privire la efectele internetului într-unul de pesimism şi negativism. Extremistanul pare a se fi instaurat pe reţelele sociale şi pe forumurile online. Reacţia dură a românilor obişnuiţi sau a unor intelectuali publici împotriva primirii de refugiaţi, dialogul surzilor între cei care susţin imigraţia şi drepturile omului versus cei care se simt ameninţaţi de terorism sau de jihadism, revirimentul xenofobiei pe facebook, pe bloguri, mediocritatea argumentelor din social media reduse adeseori la fotografii trucate sau montaje video care alimentează prejudecăţi religioase, jignirile gratuite dinspre ambele tabere, extremismul postărilor pline de venin ale concetăţenilor care apără creştinismul i-au determinat pe mulţi observatori să vadă absenţa culturii civice şi eşecul integrării noastre în valorile europene ale societăţilor deschise.

Paradoxal, cei care au susţinut intervenţia militară americană în Irak în 2003 (mulţi sperând atunci în participarea noastră la „reconstrucţia” Irakului postbelic) pretind acum că România nu are nicio vină faţă de Orientul Mijlociu; iar multi dintre cei care încurajau boicotul la ultimele alegerile europarlamentare sunt acum mari apărători ai valorilor şi insituţiilor UE.

În lucrarea Republica.com 2.0, Cass Sunstein, profesor la Harvard Law School, explică fenomenul izolării şi al enclavizarii noastre în comunitati online exclusiviste şi intolerante unele cu altele, inapte la dialog între ele şi alcatuite din indivizi cu valori şi opinii omogene care exclud şi blochează pe cei diferiti. Mai simplu spus, userul online exclude si blocheaza accesul la lista lui de prieteni de pe facebook pe cei care posteaza opinii contrare convingerilor sale. Pe blog afişează la blogroll doar pe cei cu care aduc argumente care convin parerilor sale. Infruntarea taberelor antagoniste şi radicalizate are loc în subsolul articolelor publicate pe platformele ziarelor online. Fragmentarea şi polarizarea din mediul online se reflectă apoi în societate şi afectează democraţia contemporană. Republica online este una a excluderii, a intoleranţei şi a lipsei de dialog raţional. Dar Republica, ca şi viaţa, există şi dincolo de online.

Presă mainstream ar trebui să fie cea care să asigure coeziune Republicii, afirma Cass Sunstein, oferind un cadru neutru în care să medieze dialogul raţional şi să amendeze derapajele. În acest sens, presa din Occident a amendat intoxicările de pe internet despre refugiaţi. Câteva televiziuni de la noi au deconstruit falsuri (ex. povestea cu refugiaţii care ar refuza ajutoare de la Crucea Roşie pentru că ar avea crucea pe pacheţele de ajutoare sau fotografiile cu sirieni prezentaţi ca fiind luptători ISIS), Digi24 fiind cel mai elocvent exemplu. În schimb, în goana după rating, mass-media tradiţională din România a cam fost luată de valul de ură online şi a augmentat temerile consumatorilor de ştiri.

Refugiaţii ca oportunitate

În logica electorală, politicienii cu fler au vazut şi ei în criza refugiaţilor şi în învolburarea de pe internet oportunităţi de relansare. Printre ei, cel mai discutat la noi este cazul Traian Basescu:

„Ăştia vorbesc prin bombe. Îşi pun bombe în jurul brâului şi se detonează în staţii de metrou (...) Noi nu am reuşit să integrăm romii. Cum o să-i integrăm pe musulmani despre care nici nu ştii care sunt suniţi, care sunt şiiţi. Noi cu ungurii ne mai certăm, dar ăştia îşi pun bombe. Noi nu facem asta. S-ar putea să apară şi conflicte între musulmani. Cel mai tare musulmanii urăsc creştinii. Şi şiiţii şi suniţii dacă vor să moară cineva se referă la creştini'”, a declarat Băsescu la B1 TV.

Opunadu-se vehement primirii refugiaţilor în România, Traian Băsescu asumă astăzi discursul xenofob şi îşi face culoar pentru alegerile din 2016.  Brusc, Traian Băsescu descoperă pericolul musulman, după ce ani la rând a susţinut şi a lăudat toleranţa comunităţii musulmane din România şi a Islamului, în general.
 
Într-o scrisoare din 2006 adresată săptămânalului de limbă turcă Zaman şi publicată pe prima pagină cu ocazia Ramadanului, Traian Băsescu afirma că: „Datorita tradiţiei şi contribuţiei sale remarcabile la patrimoniul spiritual al umanităţii, Islamul este chemat să aducă în spaţiul coexistentei fraterne cu ceilalţi valorile comunităţii şi solidarităţii, ale filantropiei şi ale sensului înalt al vieţii, pe care le găsim în cartea sa sfântă. [...] Prin experienţa sa de-a lungul istoriei, comunitatea musulmană din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic.[...] Mulţumesc minorităţii turco-tătare şi comunităţii musulmane din România pentru arta exemplară a convieturii pe care o pune în practică zi de zi şi pentru felul în care a ştiut să contribuie la binele comun al societăţii.”

Scrisoarea lui Traian Băsescu către săptămânalul Zaman

Cu ocazia comemorării victimelor atentatelor din 11 septembrie din SUA, Traian Băsescu observa în anul 2006: „Foarte mulţi încearcă să justifice actele teroriste ca având izvorul în Islam. Este una din marile erori pentru cei care încearcă să explice aşa terorismul şi este una dintre marile abilităţi ale celor care vor să justifice prin Islam actele teroriste. Ca şi Biblia, nici Coranul nu îndeamnă la violenţă şi la crimă.” Găsiţi comunicatul de presă pe site-ul Presedinţiei.

În vizita în Qatar, în încercarea de a-i atrage pe investitorii arabi în România, Preşedintele Băsescu declara la Doha că românii au învăţat respectul de la musulmani şi împreună cu aceştia: „Teritoriul nostru a fost ocupat de musulmani, dar nu au distrus niciodată o biserică. Spre deosebire de alte ţări europene, România are o tradiţie în a trăi alături de musulmani. Avem o importantă comunitate de musulmani în România şi am fost educaţi să trăim împreună, să muncim împreună, să ne respectăm religia şi obiceiurile [... ] Şi nu e ceva ce a apărut în ultimii 15 ani sau după evenimentele recente din ţările arabe. E ceva ce vine din istoria noastră [...] Am fost 500 de ani într-o zonă de interes pentru fostul Imperiu Otoman. De câteva ori teritoriul nostru a fost ocupat de musulmani, dar nu au distrus niciodată o biserică.“

În 2009, Preşedintele României de atunci, Traian Băsescu, a participat la tradiţionala Cină Musulmană, Iftar, organizată de comunitatea musulmană din România. Cu acel prilej, iarăşi fostul Preşedinte a lăudat toleranţa musulmană şi relaţiile sale personale cu membrii comunităţii musulmane din România. „Sunt convins că marile dispute din lumea arabă sau marile dispute cu lumea arabă vor putea fi rezolvate atunci când credinţa fiecăruia va fi respectată. [...] Sunt mulţumit că în România musulmanii trăiesc în pace cu majoritatea populaţiei, cu românii ortodocşi, sunt mulţumit că există respectul românilor pentru minoritatea musulmană, o minoritate concentrată în primul rând în Dobrogea, de acolo de unde eu vin, şi aş putea spune că în familia mea există exemplul înţelegerii între oameni cu credinţe diferite. Suntem naşi unei perechi de musulmani, avem cumătru un armân şi când eram primar am botezat un ţigan. Deci, în România asemenea exemple sunt frecvente şi ele nu arată nimic altceva decât capacitatea românilor de a trăi în bună înţelegere şi respect pentru valorile celorlalţi. Mă bucură faptul că în România sunt astăzi reprezentanţii musulmanilor din toate ţările balcanice şi nu numai.”

Întrebările rămân fără răspuns: cum ajunge un om care declară că nu Islamul este responsabil de  atentatele teroriste şi că nu trebuie confundat cu islamismul, cum ajunge un politician care lăuda Islamul pentru toleranţa sa, un Preşedinte care încurajează convieţuirea ortodocşilor cu musulmanii în România să afirme astăzi că „musulmanii vorbesc prin bombe”? De ce îi este lui Traian Băsescu, el însuşi un apropiat al minorităţii musulamane după propria-i mărturisire, să îi fie atât de frică astăzi de musulmani?