Solidarizarea așteptată a mediului academic cu protestele profesorilor din mediul preuniversitar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vreme ce cadrele didactice din mediul preuniversitar protestau în stradă împotriva guvernului PNL-PSD-UDMR, pentru salarii și pentru condiții decente de lucru, în ultimele zile au avut loc dezbateri și consultări în mediul academic între profesori, colaboratori, decani, prodecani, directori de departamente, membri de sindicat. Așteptarea unei reacții de sprijin din partea universitarilor a lăsat cumva impresia unei falii între mediul universitar și cel preuniversitar în condițiile în care un debutant în mediul academic nu câștigă financiar mult mai mult decât un debutant în mediu preuniversitar.

La Universitatea din București colegii de la Facultatea de Litere au fost primii care au exprimat o poziție fermă de solidarizare cu greva din învățământul preuniversitar. Textul de susținere lipsit de orice echivoc a fost postat pe pagina de Facebook a Facultății de Litere cu titlul SOLIDARITATE CU COLEGII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR. PUNCT DE VEDERE AL COMUNITĂȚII ACADEMICE DIN FACULTATEA DE LITERE, așa cum a anunțat doamna Cristina Bogdan, conferențiar dr., decan la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

La scurtă vreme Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității a anunțat pe același canal prin decanul Cristian Preda: „Consiliul Facultății de Științe politice a UB a hotărât în această dimineață să se alăture poziției exprimate de colegii de la Litere. Dacă Iohannis-Ciolacu-Ciucă-Deca nu cedează, vom merge și mai departe.” În acest context membrii Consiliului Facultății de Jurnalism au argumentat că un vot cu privire la poziția comunității noastre academice se impune.

Am supus imediat la vot în Consiliul Facultății de Jurnalism punctul de vedere prin care FJSC se solidarizează cu poziția publică exprimată de comunitatea academică a Facultății de Litere. Membrii Consiliului Facultății de Jurnalism au aprobat în unanimitate propunerea. În același timp s-au alăturat demersului Consiliile Facultăților de Filosofie, Limbi și Literaturi Străine, Matematică și Informatică, Istorie, Teologie Baptistă, Chimie, Teologia Romano-Catolică.

Consiliul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, se solidarizează public cu protestele, legitime, ale profesorilor care lucrează în învățământul preuniversitar și susține poziția exprimată de colegii de la Facultatea de Litere. Cadrele didactice care protestează pentru drepturile lor salariale și condiții decente de învățare pentru elevii lor au ieșit în stradă în litera și spiritul Legii Educației 1/2011 și în baza Legii 367/2022 privind dialogul social.

Suntem cu toții conștienți de faptul că în mediul preuniversitar se formează viitorii studenți ai instituțiilor de învățământ superior și că de îmbunătățirea situației dramatice în care se găsește învățământul preuniversitar depinde, în foarte mare măsură, dezvoltarea societății românești în ansamblul ei.

Poziția publică asumată de Consiliul FJSC are ca punct de pornire opinia argumentată de membrii comunității academice ai Facultății de Litere:

Constatăm cu toții dificultățile prin care trece învățământul românesc, mai ales cel preuniversitar: salariile mici la toate nivelurile, de la cele ale profesorilor debutanți, cu totul insuficiente pentru a-și începe o existență profesională și personală decentă, până la cele ale profesorilor aflați la sfârșit de carieră, care se diminuează considerabil în momentul pensionării, după o întreagă viață de muncă. Înțelegem, de asemenea, dificultățile prin care trece personalul didactic auxiliar, format, la rândul lui, în cea mai mare parte, din absolvenți de învățământ superior, a căror activitate, de mare densitate și responsabilitate, este invers proporțională cu mărimea salariilor.

Profesorilor li se cere performanță didactică și științifică, dar guvernul pare să nu înțeleagă un lucru simplu: la România educată și performantă nu se poate ajunge dacă învățământul este subfinanțat, cu profesori al căror salariu lunar este mult mai mic decât suma alocată lunar, de același stat, pentru întreținerea unui deținut. România performantă și educată nu se poate obține cu profesori care nu-și pot permite să ducă un trai decent, să-și întrețină copiii și, cu atât mai puțin, să-și cumpere cărțile necesare.

Art. 8 din Legea Educației 1/2011 prevede acordarea unui procent de cel puțin 6% din PIB pentru Educație. De doisprezece ani, guvernele României au încălcat sistematic legea, pretinzând că nu au fonduri suficiente pentru a respecta Legea Educației. S-au găsit însă fonduri pentru a finanța pensiile speciale ale unor categorii privilegiate de bugetari. Este inadmisibil ca profesorii să fie obligați să recurgă la grevă generală pentru a obliga Guvernul să respecte Legea!

Dacă azi sunteți voi în stradă, e foarte posibil ca mâine cadrele didactice din toate universitățile țării să vi se alăture. Disprețul pentru personalul didactic și nedidactic din preuniversitar se răsfrânge și asupra noastră, a celor care predăm în ciclul universitar. E falsă impresia că ar exista o falie între cele două cicluri de învățământ, căci ele sunt interdependente. Mulți dintre cei care protestează astăzi sunt foști colegi și absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior și cu toții suntem responsabili de prezentul și de viitorul învățământului românesc.

Ne solidarizăm cu protestele îndreptățite ale tuturor celor care lucrează în ciclul preuniversitar (chiar dacă nu intrăm și noi, deocamdată, în grevă) și îi avertizăm pe cei care ne conduc că nu putem fi de acord cu încălcarea continuă a Legii de către cei a căror misiune este tocmai aplicarea Legii. Protestatarii de astăzi au de partea lor Legea Educației 1/2011 și nu înțelegem de ce se caută mereu pretexte pentru a amâna aplicarea Art. 8, în timp ce se găsesc fonduri pentru a plăti retroactiv salariile mărite ale magistraților și pensiile speciale ale categoriilor privilegiate.

Pentru ca România performantă și educată să devină realitate și să nu rămână doar o promisiune electorală și o retorică goală, cerem Guvernului să repună Educația pe lista priorităților sale și să demonstreze că îi prețuiește cu adevărat pe toți cei care, prin efortul lor constant și semnificativ, contribuie la viitorul acestei țări.

Pe fondul solidarizării comunității academice cu mediul preuniversitar și sub presiunea altor proteste de stradă anunțate de angajați ai sectorului bugetar, Guvernul PNL-PSD-UDMR a anunțat că va adopta prin OUG o creștere a salariilor cadrelor didactice din preuniversitar cu 1000 lei brut lunar, iar pentru personalul nedidactic o creșterea de 400 de lei brut lunar. Alte majorări salariale ar urma să se efectueze în mai multe etape în cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. O promisiune în context electoral pe care profesorii au mai auzit-o în trecutul recent și căreia nu par a fi dispuși să îi mai dea crezare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite