Cartea lui Năstase: un ceaslov de justificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Adrian Năstase şi-a lansat ieri cartea scrisă în puşcărie, intitulată „Cele două Românii“, ce se vrea a fi o radiografie a ultimilor 13 ani, presărată cu explicaţii, poveşti şi, pe alocuri, detalii savuroase. Însă fostul premier „a uitat“ să explice şi alte episoade controversate din istoria sa politică.

Adrian Năstase a anunţat, pe blog, că îşi va lansa cartea „Cele două Românii“, tipărită la Editura „Niculescu“ şi scrisă în perioada petrecută la Jilava, lucrare ştiinţifică ce i-a redus pedeapsa fostului premier. Am încercat să cumpărăm cartea înainte de lansare şi am sunat la editură. „Cartea nu poate fi cumpărată, pentru că a fost o comandă fermă şi ridicată în totalitate. Nu am avut niciun exemplar la vânzare“, ne-a răspuns un domn, care a continuat, amabil: „Marţi are loc lansarea şi puteţi merge. E liber“.

Aşa că, ieri-dimineaţă, la ora 11.00 fix, pe o ploaie caldă de toamnă, reporterii „Adevărul“ au ajuns la un hotel luxos din nordul Capitalei. Limuzine negre căutau un loc de parcare, iar din ele ţâşneau politicieni de marcă ai  PSD ca Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu, Robert Negoiţă, Dan Matei Agathon, dar şi oameni din afara partidului ca Stelian Tănase, George Pădure şi Iosif Boda.  La intrare, pe dreapta, era organizat ad-hoc un stand plin de cărţi, mai vechi şi mai noi, cu semnătura lui Adrian Năstase. Am achitat 120 de lei pentru „Cele două Românii“  şi am aşteptat bonul fiscal. „Astăzi nu avem condiţiile necesare să vă dăm bon, dar puteţi să lasaţi datele şi vă trimitem mâine bonul“, ni se răspunde. Renunţăm.

Apucăm bine „Cele două Românii“, de 850 de pagini în format mare, şi intrăm în sală. În mijloc, Adrian Năstase, cu barba albă – forma sa de protest faţă de întregul sistem - se întreţinea amical cu Ion Iliescu şi cu cocheta sa soţie, doamna Nina. Discuţia a fost întreruptă brusc de apariţia actriţei Florina Cercel, care l-a „răpit“ pe fostul preşedinte pentru minute bune. Între timp, pe un ecran au început să curgă imagini cu Năstase din timpuri apuse. I-am văzut pe Mircea Geoană şi pe Victor Ponta mai tineri cu 10 ani, dar şi pe uitaţii Octav Cozmâncă şi Dan Ioan Popescu.

Într-o sală neîncăpătoare, fostul premier şi-a început discursul povestind amintiri recente. „Sâmbăta, la Jilava, ne strângeam să vorbim dspre lucruri la care ne pricepem. Unii vorbeau despre apicultură, mă rog. Alţii vorbeau despre cum se bagă ţevile pe sub pământ fără să sapi. Eu le vorbeam despre politică“, a povestit Năstase, pe un ton care amintea foarte bine de cel care pe vremuri era alintat „Însuşi“. Uşor-uşor, Adrian Năstase a dat-o pe politică.  A propus schimbarea sistemul electoral, prin care partidul care câştigă alegerile să primească, la fel ca în perioada interbelică, o primă electorală, prin care să formeze singur o majoritate, „fără a avea nevoie să facă alianţe cu partidele minore sau cu juniorii“. În acel moment, lui Daniel Constantin, preşedintele partidului-breloc PC, i-a căzut puţin zâmbetul.

Borna Traian Băsescu

Discuţia a alunecat, inevitabil, către Traian Băsescu, marele său rival. Dar, pentru exactitate, vom prezenta, în cele ce urmează, amintirile premierului aşa cum au fost scrise ele în carte. La pagina 180, Adrian Năstase aminteşte un episod puţin cunoscut, din anul 2003, când i-a propus lui Traian Băsescu fuziunea dintre PSD şi PD, pe atunci ambele partide de stânga.

„Întâlnirea mea cu Traian Băsescu avusese loc în 26 martie, când îl primisem la Palatul Victoria în urma rugăminţii domnului Iliescu. I-am propus, într-adevăr, fuziunea dintre PSD şi PD. Eram în biroul meu de la Palatul Victoria. I-am spus: «Traiane, hai să mergem, acum, la sala de presă şi să anunţăm începerea negocierilor». Mi-a spus că trebuie să se mai gândească şi să vorbească cu colegii lui. Practic, a refuzat“, arată Năstase. Ulterior, în luna mai, preşedintele Ion Iliescu a cerut începerea urmăririi penale pentru Traian Băsescu în dosarul «Flota», iar Băsescu a ripostat spunând că „premierul l-ar fi şantajat cu «dosarul Flotei» în schimbul fuziunii dintre PD şi PSD“. „Credeţi că dacă în 26 martie, eu l-aş fi «şantajat» cu «fuziunea contra dosar», Băsescu nu ar fi comentat public, imediat? “, se întreabă, retoric, Năstase, în carte.

De altfel, amintirile despre Băsescu, mai ales din preajma alegerilor prezidenţiale din 2004, abundă. Spre exemplu, fostul şef al Guvernului tratează pe larg momentul retragerii lui Teodor Stolojan din cursa prezidenţială. Însă rezumatul, scris chiar de Năstase, sună astfel: „Recunosc că am fost naiv. Regizorul Băsescu ne-a păcălit pe toţi. Cu complicitatea lui Stolojan“.

Gravitând în jurul personajului Traian Băsescu, fostul premier a rememorat cum a fost trădat, în 2004, şi de Corneliu Vadim Tudor. „După primul tur de scrutin, eram în campanie la Botoşani sau la Suceava. Aveam o viroză rebelă şi eram încă în camera de hotel. M-a sunat Corneliu Vadim Tudor să-mi spună că votul la parlamentare şi la prezidenţiale (turul I) fusese fraudat. Era disperat. Am convenit că imediat după revenirea mea în Bucureşti să mergem să-i descoperim pe cei care s-ar fi ocupat de povestea asta. Nu a mai aşteptat însă şi a publicat în revista lui câteva mizerii ce făceau parte din campania negativă organizată de Traian Băsescu. În final, Vadim a anunţat că el votează cu Băsescu“, a scris Năstase.

Revoluţia portocalie

V-aţi întrebat vreodată de ce nu a cerut Adrian Năsatse renumărarea voturilor? Răspunsul: pentru interesul naţional. „În noaptea celui de-al doilea tur de scrutin, foarte mulţi simpatizanţi ai lui Traian Băsescu, în staţia de metrou de la Universitate, înarmaţi cu tot felul de cărămizi, erau pregătiţi să declanşeze o operaţiune de genul celei de la Kiev. Era moda revoluţiilor portocalii. (...) Am considerat că e mai puţin importantă poziţia mea politică decât interesele ţării“, spune, azi, Năstase. Pe lângă pledoaria sa, mai există şi un adevăr matematic, ce arată că Traian Băsescu a obţinut în turul doi 51, 23%, iar Adrian Năstase a obţinut numai 48, 77%. Deşi strâns, scorul arată  că diferenţa nu mai putea fi surmontată, deci o altă numărătoare ar fi fost inutilă.

„Poate că unii cititori vor deschide cartea direct la capitolul «Relaţia cu Ion Iliescu»“, a mai spus ieri fostul premier, zâmbind. Însă relaţia dintre cei doi politicieni care se confundă, practic, cu PSD, este tratată cu mănuşi. Iată o mostră: „Ce m-a uimit pe mine la omul politic Ion Iliescu a fost capacitatea sa de a sta de vorbă cu oricine, indiferent cât de diferite sunt punctele de vedere. A fost una dintre primele lecţii de politică pe care le-am învăţat...“, scrie, cu bold, Năstase. În carte, este redat un dialog între fostul premier şi fostul său consilier, Alin Teodorescu, care îl întreabă: „Conflictul Iliescu-Năstase e un mit generat de presă?“. „Nu aş merge atât de deprate, încât să-l numesc un «mit». E, mai degrabă, o reprezentare, distorsionată“, răspunde Năstase.

Alicele lui Ilie Sârbu

Micul capitol „La vânătoare, cu Ilie Sârbu“, care pe atunci nu era socrul lui Victor Ponta, nu rezolvă un mister ce a împlinit 10 ani. S-a împuşcat singur sau a fost împuşcat Ilie Sârbu de altcineva într-o zonă sensibilă? Năstase ocoleşte, elegant, răspunsul: „Au fost multe speculaţii pe tema asta. Nu vreau să le comentez. Oricum, pentru orice vânător, faptul că tot snopul de alice a lovit grupat, într-un cerc de 10 cm, dovedeşte că «focul de armă» s-a declanşat, prin accident, de la o distanţă de cel mult un metru“. Năstase nu spune cine a apăsat pe trăgaci.

„AN“

Postfaţa cărţii este semnată, într-un pompos limbaj de lemn, de prospătul comisar european pentru Politici Regionale, Corina Creţu. „I se spune îndeobşte AN. Cui nu ştie despre cine este vorba, i se poate părea o referinţă la un avion vechi şi zgomotos (...) “, spune, în primele rânduri Creţu. Urmează un sterp laudatio.

Ce lipseşte

În paginile stufoasei cărţi nu şi-au făcut loc, totuşi, două evenimente exponenţiale pentru începutul anilor 2000. Primul: scandalul stenogramelor şedinţelor PSD, care au transpirat în presă în vara lui 2004 şi arătau modul în care liderii social-democraţi negociau dosarele din Justiţie. Al doilea episod: graţierea lui Miron Cozma de către Ion Iliescu în 2004, între cele două tururi de scrutin, care i-a afectat serios campania lui Adrian Năstase.

Citeşte şi:

Ponta şi-a lansat candidatura de ziua sa: Sunt Victor Viorel Ponta şi vreau să reuşim Marea Unire!

Premierul Victor Ponta şi-a lansat astăzi, chiar de ziua sa de naştere, candidatura la Preşedinţie. Evenimentul gigant, la care au participat 50.000 de oameni şi care a blocat circulaţia în jurul stadionului Naţional, a durat mai bine de o oră. De la festivitate au lipsit, surprinzător, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, oamenii care se confundă cu PSD, dar, în schimb, a fost prezent premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă.

INFOGRAFIE Cine poate să-l bată pe Victor Ponta în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale

Doar doi lideri politici, Klaus Iohannis şi Mihai Răzvan Ungureanu, au în acest moment şanse reale de a-l învinge pe liderul PSD într-un eventual tur II al alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul”. Au şanse – dar nu certitidini, pentru că Ponta oricum e acum pe primul loc. Însă cei doi pot recupera diferenţa care îi separă acum de liderul PSD.

Prima postare a lui Adrian Năstase pe blog, după eliberare: „Mă reobişnuiesc să nu mai aud dimineaţa sunetele celor doua uşi de metal“

Fostul premier a scris sâmbătă, pe blogul său personal, primul mesaj după eliberarea din închisoare. Cu titlul „Acasă“, Adrian Năstase a vorbit despre prima zi petrecută cu familia, dar a ţinut să explice asemănarea pe care acesta a făcut-o între dosarele sale şi cele ale deţinuţilor politici din anii comunismului.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite