UPDATE Cum dezbat parlamentarii bugetul pe 2014. „Aoleu, ce prost eşti” vs. „Eşti penibilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile reunite de buget au început miercuri dezbaterea privind proiectul de buget pe anul 2014. Prima şedinţă a parlamentarilor a început într-o atmosferă încordată. Miniştrii care au elaborat bugetul, Daniel Chiţoiu şi Liviu Voinea, au plecat de la dezbateri motivând că trebuie să ia cina cu premierul Chinei. Apoi, la reluarea discuţiilor, parlamnetarii PDL şi cei ai USL au avut mai multe replici suburbane.

UPDATE Şedinţa s-a încheiat la ora 1.30. Parlamentarii din comisiile de buget ale celor două camere au votat favorabil, cu majoritate clară, bugetul pe 2014. Aleşii nu au votat sumele trecute în buget, ci doar destinaţia banilor.

UPADTE Andreea Paul şi-a cerut scuze pentru ieşirea necontrolată.

UPDATE La şedinţă şi-a făcut apariţia, după miezul nopţii, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a susţinut un amendament la Legea bugetului.

UPADTE Parlamentarii Pueterii şi cei ai Opoziţiei au avut un schimb de replici de nivelul stadionului. Liberalul Iulian Dumitrache a acuzat că PDL a tăiat pensiile cu 25%, iar Andreea Paul, deputat PDL,  a îngânat: "Aoleu, ce prost eşti". Ulterior, Un alt parlamentar USL, Octavian Petric, i-a transmis, pe un ton vehement deputatei PDL: "Eşti penibilă!""A înviat colegul nostru Petric de la Satu Mare. Pentru prima dată vorbeşte la Comisia de Buget-Finanţe", a spus Andreea Paul. "Decât să vorbesc prostii ca şi tine, mai bine tac!", i-a replicat Petric Andreei Paul. "Păi cum ai deschis gura ai şi spus prima prostie", i s-a adresat, la rândul ei, Andreea Paul.

În disputa dintre cei doi a intervenit şi deputatul PSD Vasile Popeangă. "Nu cred că o doamnă poate să-şi bată joc de o comisie la această oră. De ce să fiu calm? Să asist la toate prostiile dumneata? Ai minţit cât ai fost consilieră, vrei să-ţi arăt acum? Ai minţit de-au rupt", i-a spus Popeangă Andreei Paul.

De tirul Andreei Paul nu a scăpat nici ministrul Liviu Voinea. "Dumneavostră vă bateţi cu deflaţia ca şi cum aţi vrea să vă bărbieriţi cu lingura de lemn. Nu-mi ţineţi mie lecţii de economie, că sunteţi praf", i-a transmis Paul lui Voinea.

UPDATE: Şedinţa a fost reluată la ora 21.00. Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a făcut o prezentare generală a proiectului de buget al Guvernului Ponta, fiind însoţit de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

"Am stabilit bugetul pe baza datelor statistice indicatorii macroeconomici. Am stabilit venitul total consolidat la suma de 258 de mld. de lei, iar cheltuielile totale ale bugetului consolidat de 231,3 mld. de lei, cu un deficit bugetar de 14,49 mld. de lei, reprezentând 2,2% ca pondere din PIB", a informat Chiţoiu.

Ministrul de Finanţe a invocat problema absorbţiei fondurilor europene şi a evaluării investiţiilor. "Am înfiinţat o structură privind evaluarea calităţii investiţiilor şi am elaborat un mecanism în a deveni eligibile proiectele din cauza calităţii. Am văzut că am avut probleme legate de absorbţia fondurilor europene."

Deputatul PDL Andreea Paul a intervenit de mai multe ori în prezentarea celor doi miniştri. "Domnilor miniştri, de ce stagnează investiţiile străine dacă totul este aşa frmos cum prezentaţi dvs.", a întrebat Andreea Paul. Ministrul Voinea a replicat şi i-a cerut să fie politicoasă. Când au prezentat cifrele pe anul 2012, Andreea Paul a intervenit din nou: "Ia uitaţi-vă cum se vede referendumul!" Deputatul PDL a avut o dispută şi cu ministrul Chiţoiu. " Nici PSD-iştii n-au visat să aibă un ministru atât de stânga cum este liberalulu Chiţoiu", a clamat Paul.

Preşedintele Comisiei de buget de la Senat, Cosmin Nicula, a deschis şedinţa cu un anunţ: cei doi reprezentanţi ai Guvernului Ponta, ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu şi ministrul de Buget Liviu Voinea nu vor putea lua parte până la sfârşit pentru că sunt aşteptaţi la dineul dat în cinstea premierului chinez Li Keqiang.

”Domnul ministru Voinea şi domnul ministru Chiţoiu vor fi prezenţi până la ora 18.40, de aceea propun să încep cu o prezentare generală a bugetului pe 2014, apoi noi să rămânem la dezbatere”, a spus Marian Ovidiu.

Anunţul preşedintelui Comisiei a stârnit valuri de nemulţumiri în rândul membrilor PDL. Fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, s-a opus vehement propunerii preşedintelui Comisiei.

”Niciodată nu s-a întâmplat ca bugetul să nu fie dezbătut în faţa ministrului Finanţe. Este un buget politic. Trebuie să fie cel puţin prezent ministrul de Finanţe. Haideţi să votăm direct, fără dezbatere, şi să plecăm la dineu. Propun să discutăm rectificările bugetului şi să lăsăm bugetul pentru mâine”, a afirmat Ialomiţianu.

Alţi colegi ai săi  au sărit să susţină cauza fostului ministru de Finanţe. „Numai expunerea bugetului trebuie să dureze o jumătate de oră-ră. Bugetul este un angajament politic. Cum este posibil să discutăm în 10-20 de minute? Miniştrii sunt puşi politic şi trebuie să răspundă politic, de aceea trebuie să fie de faţă”, a completat şi deputatul PDL Constantin Dascălu.

Deputatul PDL Andrea Paul a tras şi o conluzie la rugămintea miniştrilor Liviu Voinea şi Chiţoiu. „Înţeleg că vă ascundeţi să prezentaţi bugetul pe 2014”, a spus Andreea Paul.

Preşedintele Comisiei de la Senat, Marian Ovidiu, a refuzat propunerea venită din partea Opoziţiei de a amâna dezbaterea până mâine. “Nu putem încîlca o decizie a biroului politic permanent care a hotărât că dezbaterile încep astăzi”, a spus Nicula.

Chiţoiu Bugetul de stat pe 2014 este un act politic de guvernare. Nu ne ascundem să prezentăm bugetul pe 2014, suntem dispuşi să vă dăm toate informaţiile care au stat la fundamentarea cifrelor.

În final, membrii celor două comisii reunite au stabilit să facă o pauză de mai mai mult de două ore, timp în care cei doi miniştri, Daniel Chiţoiu şi Liviu Voinea, să participe la dineul dat în cinstea premierului chinez, Li Keqiang. Şedinţa urmează să se reia de la ora 21.00.

Materiale pe aceeaşi temă:

Să spargem misterul noii taxe pe combustibili: denumirea corectă, destinaţia exactă

Bugetul pe 2014, făcut pentru baronii locali. Cum ar putea fi acoperit din bani europeni

Crin Antonescu: „Parlamentarii vor veni să voteze Bugetul şi în seara de Revelion, dacă e nevoie“

Băsescu, despre majorarea accizei la carburanţi: Preţul combustibilului creşte cu 8%. Îl regăsim şi în laptele copiilor

Traian Băsescu: „Dacă nu vor renunţa la creşterea cu 7 eurocenţi a accizei la benzină, le trimit bugetul înapoi”


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite