Buda: „PDL va ataca la CCR noua Constituţie; USL nu va scăpa de Parlament unicameral“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Buda condamnă noul proiect constituţional
Daniel Buda condamnă noul proiect constituţional

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, a anunţat că democrat-liberalii vor ataca la CCR proiectul de revizuire a Constituţie, el avertizând USL că nu va scăpa niciodată de Parlamentul unicameral, oricât ar fugi.

„Îi spun domnului Antonescu că înţeleg că nu are capacitatea de a aprecia consecinţele unor decizii ale Curţii Constituţionale. Tot ce fac Crin Antonescu şi Comisia de revizuire a Constituţiei se situează în afara prevederilor contituţionale cu privire la modificările aduse Constituţiei. Noi vom ataca la CCR proiectul de revizuire (…). Nu există cale de întors, că vreau sau nu vreau să respect referendumul din 2009. De Parlamentul unicameral nu vor scăpa niciodată cei de la USL, oricât ar fugi“, a spus Buda.

Potrivit acestuia, în cazul în care CCR admite sesizarea PDL la proiectul de modificare a Constituţiei, nu se va mai ajunge la referendum în toamnă.

„După ce se introduce această prevedere, proiectul de revizuire a Constituţiei se retrimite iar CCR, pentru verificare de constituţionalitate, după care, în cazul în care CCR decide că totul este în regulă, se organizează referendumul de revizuire a Constituţiei“, a afirmat Buda.

Totodată, liderul PDL a criticat lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei şi a spus că aceasta dă dovadă de "amatorism ieftin". „În urma modificărilor la Constituţie vom avea un stat extrem de stufos, birocratic, aproape imposibil de gestionat“, a conchis liderul PDL Cluj.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţa, la sfârşitul lunii mai, că partidul său va boicota prezenţa la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, dacă modificările nu vor prevedea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite