Amnistia: obiectiv prioritar al programului secret de guvernare

Crin Antonescu îl forţează pe Victor Ponta să ia în mână un cartof fierbinte: legea amnistiei

Devine pe zi ce trece tot mai evident că proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, care a fost la un pas de a fi votat în „marţea neagră”, nu a fost un episod trecător, o zgoandă de-a lui Zgonea, o pierdere temporară a raţiunii din partea deputaţilor, datorată condiţiilor grele de muncă (noaptea, pe furiş). Ci e un obiectiv prioritar din programul secret de guvernare. Iar Crin Antonescu, cu sadism şi răbdare, a început desecretizarea.

Dovada cea mai limpede o oferă Crin Antonescu. În plină criză guvernamentală legată de poziţii în Executiv, Crin Antonescu a introdus printre pretenţiile PNL faţă de PSD, aparent inexplicabil,  una desprinsă din alt film: renunţarea la proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. Replica premierului a fost anemică şi imprecisă, ceva de genul „subiectul oricum nu mai e de interes, pentru că nu se bucură de sprijin politic în Parlament”.

Crin Antonescu nu s-a lăsat amorţit de replica moale a premierului şi a plusat: şi-a instruit deputaţii să ceară repunerea pe ordinea de zi a proiectului, cu scopul explicit de a fi respins definitiv. Pesediştii au parat abil lovitura. Sub pretextul că nu au mandat de la partid, ei au obţinut amânarea cu o săptămână a discuţiilor, ceea ce devoalează un fapt interesant: pentru pesedişti, în pofida eşecului vremelnic din „marţea neagră”, legea amnistiei e o carte care încă se joacă, un pod care încă aşteaptă să fie cucerit.

În pofida răgazului obţinut de pesedişti, liderul PNL tot n-a dat drumul prăzii din colţi. În penultimul ultimatum lansat către PSD, laolaltă cu alte pretenţii de natură economică sau administrativă, Antonescu a reiterat ideea renunţării la această lege.

Luni seara, la Antena 3, răspunzând unei întrebări servite, premierul Ponta a spus că nu ştie de ce (încă) partenerul său de alianţă insistă atât de mult pe acest subiect. Să fim serioşi, ştie foarte bine. Crin Antonescu nu face altceva decât să-l lovească în mod repetat pe Victor Ponta la operaţie, acolo unde-l doare mai tare. Ce-i drept, încă nu-l loveşte decisiv, ci doar îi trimite semnale, peste capetele noastre, cu scopul de a-l fezanda, de a-l face mai maleabil la negocierile din interiorul alianţei.

Liderul PNL intuieşte – dacă nu cumva chiar ştie, pentru că a aflat în mod nemijlocit – că Victor Ponta face, de la „marţea neagră” încoace,  o istovitoare echilibristică între ciocan şi nicovală. Între interesul său de a-şi proteja imaginea sau de a păstra relaţii onorabile cu partenerii externi şi interesul cohortelor de foşti, actuali şi viitori penali din propriul partid, pentru care legea amnistiei a devenit singura cale de a scăpa de răcoarea cătuşelor.

De la „marţea neagră” încoace, premierul Ponta a afişat o atitudine mai degrabă indiferentă faţă de subiectul amnistiei. Ba că e treaba Parlamentului, ba că subiectul nu mai prezintă interes, ba că nu se bucură de sprijin politic. Jocul destul de parşiv (adică parşivel, nu?) al lui Crin are darul de a-l forţa pe premier să renunţe la indiferenţa mimată şi îl împinge să-şi asume o anume atitudine, într-un sens sau în altul. Iar jocul pare să-şi atingă scopul: luni seara, Ponta a abandonat mimarea indiferenţei şi s-a declarat explicit în favoarea unei legi de amnistie şi graţiere. A făcut-o însă în stilul propriu: minţind.

Singura justificare oficială a legii, invocată şi de Ponta, e aceea că penitenciarele sunt supraaglomerate, iar România încasează amenzi de la CEDO pentru condiţiile de detenţie. Întrebarea la care nu răspunde nimeni - şi nici Ponta, pentru că nu a fost întrebat - este: de ce e nevoie şi de amnistie, câtă vreme graţierea singură este perfect aptă să descongestioneze închisorile? De ce să curăţăm şi cazierele unor infractori, pe lângă faptul că-i lăsăm în libertate înainte de vreme? Insistenţa pentru amnistie arată că susţinătorii legii au şi alte justificări, neoficiale, pentru care o promovează.

O altă problemă sensibilă a proiectului de lege vizează faptele de corupţie. Premierul a spus în repetate rânduri că sunt exceptaţi de la lege cei condamnaţi pentru faptele de corupţie din Codul Penal: luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite. Minciună prin omisiune. Aceştia sunt exceptaţi doar de la amnistie, dar nu şi de la graţiere. În plus, clemenţa legii s-ar aplica la o serie de infracţiuni care nu sunt menţionate în Codul Penal, ci în legi speciale, care sancţionează fapte mai sofisticate de corupţie, compatibile cu demnitarii sau cu înalţii funcţionari. În rezumat, efectele actualului proiect de lege în materia faptelor de corupţie sună în felul următor: toţi corupţii scapă, prin graţiere, de puşcărie, iar unii dintre ei, prin amnistie, rămân şi cu cazierul curat.

Cum e tot mai limpede că amnistia şi graţierea sunt o carte care încă se joacă, îmi permit să sugerez două principii pe care viitoarea lege ar trebui să se sprijine, astfel încât să fie înlăturată orice suspiciune privind interese oculte în promovarea ei:

1. Fără amnistie. Legea să prevadă doar graţierea colectivă, nu şi amnistia, şi să vizeze fapte mărunte şi frecvente, astfel încât decongestionarea penitenciarelor să-şi atingă scopul.

2. Exceptaţi toţi corupţii. Legea să excepteze de la clemenţă absolut toate faptele de corupţie, atât cele din Codul Penal, cât şi cele din legi speciale, câtă vreme numărul corupţilor aflaţi după gratii nu este atât de mare încât să afecteze capacitatea de cazare a penitenciarelor.

Dacă viitoarea lege nu va respecta aceste principii, vom şti cu siguranţă că, pentru promotorii ei, descongestionarea penitenciarelor a fost nu scopul, ci doar pretextul ei. Iar scopul adevărat este parte din programul secret de guvernare, pe care, iată, Crin Antonescu îl desecretizează încet-încet, cu un sadism feroce şi o răbdare de cartofor versat.