Şerban Nicolae, despre avizul negativ al CSM în cazul lui Kovesi: Arată dezinteres total faţă de problemele serioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şerban Nicolae, senator PSD. FOTO Inquam Photos
Şerban Nicolae, senator PSD. FOTO Inquam Photos

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat,marţi,pentru Mediafax,că avizul negativ dat de Secţia pentru Procurori a CSM pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA se înscrie în linia unui dezinteres total faţă de problemele serioase privind relaţia dintre puterea judecătorească şi cetăţeni.

„Votul din Secţia pentru Procurori a CSM, din păcate, se înscrie pe linia unui dezinteres total faţă de probleme cu adevărat serioase care privesc relaţia dintre autoritatea judecătorească şi cetăţeni, cel puţin în partea de procurori”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae, pentru Mediafax.

Liderul senatorilor PSD a mai spus că este „şocant” faptul că niciun membru al CSM nu pare interesat disfuncţionalităţile privind activitatea DNA care au fost semnalate în spaţiul public. „Ce mă surprinde pe mine este că nimeni din CSM, din Secţia pentru Procurori, nu pare interesat de tot ceea ce s-a semnalat în spaţiul public legat de disfuncţionalităţile din cadrul DNA“, a completat social-democratul care a dat mai multe exemple de dosare problematice. 

O reacţie dură pe tema revocării şefei DNA a venit dinspre un alt ales al PSD. Liviu Pleşoianu a avut o serie de jigniri la adresa Laurei Codruţa Kovesi: „Nu, Kovesi, tu nu eşti om.  Tu eşti dincoace de om, o specie nouă, bizară, derivată. Şi susţinere nu mai ai decât din partea celor aidoma ţie sau din partea superficialilor malnutriţi informaţional!“, a scris deputatul PSD pe Facebook. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite