În Parlament, mai rău ca în mahala. Cum se întrec parlamentarii români în declaraţii jignitoare

În Parlament, mai rău ca în mahala. Cum se
întrec parlamentarii români în declaraţii jignitoare

Nicolae Bacalbaşa şi Corneliu Bichineţ FOTO Adevărul

Dezbateriile în contradictoriu privind anumite proiecte de lege, discuţiile aprinse în comisii sau simple declaraţii de presă i-au determinat pe parlamentari să uite unde să află şi să folosească în Parlament un limbaj demn de colţul străzii. De la „nespălat”, „analfabet” sau „prost” la comparaţii cu porcii, poze în chiloţi sau gesturi obscene, Parlamentul nu a dus lipsă de nimic în ultimele trei luni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul a început cu protestele din Piaţa Victoriei faţă de toxica OUG 13, când mai mulţi parlamentari au folosit un limbaj cel puţin colorat pentru a-i descrie pe manifestanţi. Dacă OUG 13 a fost abrogată, iar protestele au încetat, parlamentarii nu au renunţat la a adresa, ori de câte ori au avut ocazia, jigniri la adresa celor care le contestă poziţionarea. Astfel, în ultimele trei luni, şedintele de plen, şedinţele de lucru din comisii sau din birourile permanente au fost prilejii numai bune pentru schimburi dure de replici şi atacuri la persoană. Implicaţi în acest joc al replicilor acide au fost mai mulţi parlamentari, de la Traian Băsescu şi Liviu Dragnea, la Şerban Nicolae şi Mihai Goţiu.

„Apropo de ferma de porci, domnule Băsescu, nu ştiam că aveţi şi această specializare“ /„Păi v-am crescut, domnule Dragnea!“

Prima dovadă a limbajului de mahala s-a făcut simţită la o şedinţa de plen din martie, când, pe ordinea de zi, figura problema „găurii” de 10 miliarde de euro produsă la buget de guvernul Cioloş. Profitând de acest prilej, fostul preşedinte Traian Băsescu şi şeful Camerei Deputaţilor s-au întrecut într-un schimb de replici dure. Băsescu a declarat atunci că, în locul unei comisii de anchetă privind paguba de la buget, mai bine s-ar înfiinţa o comisie pentru ferma de porci de la Tel-Drum, trimitere la afacerea pe care fiul lui Liviu Dragnea o deţine în Teleorman. „Apropo de ferma de porci, domnule Băsescu, nu ştiam că aveţi şi această specializare“, a spus Dragnea, Băsescu răspunzând printr-un alt atac: „Păi v-am crescut, domnule Dragnea!“.

„Si uite aşa, mi-am luat rămas bun de la Daniel Constantin”



Dumitru Zmău s-a fotografiat în chiloţi şi şoseţe în faţa Parlamentului FOTO:  Facebook Dumitru Zmău

În tot acest timp, în interiorul ALDE între copreşedinţii partidului creştea un conflict în intensitate, aspect ce i-a împărţit pe cei din partid în două tabere, cea care-l susţinea pe Călin Popescu Tăriceanu şi cea de partea lui Daniel Constantin. Pentru a-şi arată nemulţumirea faţă de scandalul din interiorul partidului, fostul lider ALDE Botoşani, Dumitru Zmău, a recurs la un gest aparte. S-a fotografiat în faţa Parlamentului, îmbrăcat doar într-o pereche de chiloţi şi în şosete. Fotografia a urcat-o pe pagina sa de Facebook, unde a însoţit-o de un mesaj dur la adresa lui Daniel Constantin: „Si uite aşa, mi-am luat rămas bun de la Daniel Constantin, atunci cand mi-am dat demisia din copreşedinte ALDE Botoşani. Atunci i-am arătat ce aveam in chiloţi, în partea din spate. Acum când văd că face scandalul acesta, el fiind un nimeni absolut, aş vrea să-i arăt ce am şi în partea din faţă! Cum e de făcut, dragi prieteni?”. Ulterior, fotografia a dispărut de pe pagina de Facebook, iar cei din Departamentul de Comunicare ALDE s-au „spălat de mâini” de gestul său: „Precizăm că domnia sa nu mai este membru al partidului din luna septembrie 2016”.

„Analfabet“, „prost“, „nespălat“, „sare mătreaţa din el“

În aprilie, într-o şedinţă a conducerii Senatului, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, l-a jignit în mod repetat pe senatorul USR Mihai Goţiu. Disputa dintre cei doi nu a plecat de la un proiect de lege aflat pe ordinea de zi, ci de la faptul că liderul senatorilor PSD şi-a amintit că Mihai Goţiu l-a acuzat, într-o conferinţă de presă, că „face legi pentru corupţi“.  În ciuda faptului că a declarat că nu titlul de „avocat al corupţilor” îl deranjează, Şerban Nicolae a lansat o serie de jigniri - „la microfon, ca să rămână întregistrate“- către Mihai Goţiu. Pe rând, Mihai Goţiu a fost numit analfabet şi acuzat că „încurcă semantica cu semiotica”, că „sare mătreaţa din el şi doarme în Parlament”,  că se „comportă ca muncii de pe cămaşa lui Nicuşor Dan”. Nu în ultimul rând, în ton cu declaraţiile făcute de Goţiu, Şerban Nicolae şi-a continuat atacul, spunând că nu poate fi „avocatul nici nespălaţilor şi nici al proştilor, aşa că sunteţi în siguranţă”.

Injuriile la adresa senatorului USR au fost posbile şi datorită lipsei de reacţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care nu a intervenit în niciun fel pentru a stopa  pledoaria jignitoare a lui Şerban Nicolae. Parlamentarii USR au cerut sancţionarea acestuia pentru că a încălcat regulamentul, deoarece nu i-a aplicat nicio sancţiune lui Şerban Nicolae şi pentru că i-a refuzat dreptul la cuvânt lui Mihai Goţiu.

„Faci fractură dacă mai dai cu labele“

Cel mai recent episod de genul îi are în centrul atenţiei pe deputatul PSD Nicole Bacalbaşa şi deputatul PMP Corneliu Bichineţ. Şedinţa de plen de marţi, în care se dezbătea modificarea regulamentului comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor,  a fost condimentată cu un atac dur la adresa liberalei Raluca Turcan, care a declarat că va contesta la CCR decizia majorităţii de a modifica regulamentul camerelor. Declaraţia sa nu a fost primită cu bine de deputatul PSD, care i-a transmis că: „eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan (aluzie la Raluca Turcan - n.r.), îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”. Avertismentul preşedintelui de şedinţă, care-i cerea să-şi încheie discursul, nu a fost luat în seamă, parlamentarul continuând atacul, spunând despre o colegă parlamentar căreia nu i-a rostit numele că va face fractură dacă „mai dă cu labele” şi a arătat o serie de semne obscene.

„Nu v-a stricat nimeni rozeta“

În discursul său, Bacalbaşa a făcut referire şi la oraşul Vaslui, aspect ce a stârnit nemulţumiri din partea deputatului PMP de Vaslui, Corneliu Bichineţ, care i-a oferit o replică la fel de acidă: „Aţi trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin judeţul Vaslui şi nu v-a stricat nimeni rozeta”. Ulterior, într-o intervenţie la Digi24, Bichineţ a spus că el „nu jigneşte, ci ia atitudine“. Atitudine au luat şi parlamentarii USR, care au protestat faţă de „nivelul de suburban la care a ajuns Parlamentul” , părăsind sala de plen. Ironia sorţii, evenimentele de ieri au coincis cu avizarea favorabilă în Comisia Juridică a Senatului a Codului de conduită al senatorilor şi deputaţilor, care stabileşte principiile care trebuie să stea la baza activităţii parlamentarilor.

 

citeste totul despre: