George Friedman: Ruşii nu sunt suficient de puternici pentru a lua România, dar pot să manipuleze

George Friedman: Ruşii nu sunt suficient de puternici pentru a lua România, dar pot să manipuleze

George Friedman a vizitat de mai multe ori România. Aici, susţinând un discurs la BNR, în 2013

Ruşii continuă să influenţeze România printr-o strategie numită „imperialism comercial”, eficientă în special datorită investiţiilor companiilor ruse în sectorul energetic românesc, crede George Friedman, specialist în geopolitică şi fondator al agenţiei de analize militare Stratfor.

Redăm integral analiza publicată de George Friedman pe stratfor.com
 
Am ajuns la Bucureşti cu o zi înaintea lui Joe Biden, vicepreşedintele american. Chuck Hagel, secretarul american pentru Apărare, va veni aici peste câteva săptămâni. Îngrijorarea este palpabilă în România, şi nu doar în ceea ce-i priveşte pe ruşi. Îngrijorările sunt legate de NATO, de Uniunea Europeană, de Statele Unite şi de decizia lor de a sprijini România dacă aceasta se va opune Rusiei. Cealaltă parte a ecuaţiei este, bineînţeles, dacă România va face lucrurile pe care trebuie să le facă pentru ca spijinul extern să fie eficient. Joe Biden a lăsat România cu sentimentul că Statele Unite sunt în joc. Dar aceasta nu este o regiune care acordă uşor încredere. Primul pas a fost uşor. Ceea ce urmează este greu. 
 
Dacă acest mic Război Rece devine semnificativ, atunci două ţări esteuropene vor conta cel mai mult: Polonia şi România. Polonia stă între Germania şi Rusia în vastele câmpii nordeuropene. Are o populaţie de aproximativ 38 de milioane de persoane. România, la sud, stă în spatele Râului Prut, este brăzdată de Munţii Carpaţi şi are o populaţie de aproximativ 20 de milioane. Dintre cele 82 de milioane de persoane care locuiesc la frontiera estică (Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria), aproximativ 58 de milioane trăiesc în Polonia şi România. Vizita lui Biden în România şi vizita planificată de Barack Obama, preşedintele SUA, în Polonia arată cum vede Washingtonul regiunea şi, cel puţin pentru moment, lumea. Cum se vor derula toate acestea depinde, bineînţeles, de ruşi şi de felul în care va evolua criza din Ucraina. 
 
Toate statele satelit sovietice au rămas avariate după colapsul vechii ordini, în 1989. Puţine au fost însă atât de avariate precum România. Din multe puncte de vedere, avariile au fost autoprovocate. Personajul negativ a fost un român, Nicolae Ceauşescu. Ceauşescu a adoptat o poziţie antisovietică, alegând să rămână în Pactul de la Varşovia, dar arătând o ostilitate unică faţă de Uniunea Sovietică. Îmi amintesc cum americanii erau entuziaşti faţă de România lui Ceauşescu pentru că, fiind antisovietic, se presupunea că el este prin definiţie şi pro-american. Spre uimirea Americii, nu era. Nu era nici măcar pro-român, având în vedere că a elaborat o schemă prin care să achite toată datoria externă a ţării prin distrugerea unei întregi generaţii de români, trimiţând cea mai mare parte a producţiei industriale şi agricole a ţării la export, primind în schimb valută-forte. Mai mult, a creat un sistem securist de coşmar, care era şi corupt, şi plin de vicii. Lumea întreagă abia dacă a observat. Atunci când a venit sfârşitul, el a venit şi pentru Ceauşescu şi soţia sa, singurii lideri est-europeni executaţi în timpul luptelor intense dintre facţiuni. 
 
Având în vedere toate acestea, România s-a descurcat remarcabil. Rata şomajului este de numai 7%, extrem de scăzută după mediile europene. Rata anuală de creştere economică este de peste 3%, una foarte ridicată. Atunci când vorbeşti cu românii, este greu să vezi ce simt cu adevărat. Par oameni politicoşi şi prietenoşi, cu o doză de neîncredere şi un apetit pentru conspiraţie, însă nu mai ridicat decât este normal în regiune. Ceea ce este remarcabil la români este că sunt neremarcabili. Au ieşit dintr-un coşmar adus de unul de-ai lor şi şi-au regăsit echilibrul. 
 
Lăsându-l la o parte pe Ceauşescu, coşmarul a izbucnit de la sovietici, care au fost atraşi de nemţi. Asta a cauzat o trăsătură naţională persistentă: atunci când acţionează ruşii, asta loveşte adânc în inimile românilor. Atunci când acţionează ruşii şi germanii sunt implicaţi în această acţiune, cel mai crunt coşmar al românilor devine realitate. Reacţia lor nu se manifestă aşa cum se întâmplă la polonezi, care sunt mereu în favoarea confruntărilor decisive. În schimb, scenariul de coşmar stârneşte un răspuns mult mai precaut şi mai sinuos, care înseamnă căutarea unei soluţii atât pentru a rezista, cât şi pentru a se adapta, dacă de asta este nevoie. Mai mult decât orice, asta implică o căutare de aliaţi, preferabil unii care se află suficient de departe pentru a nu-i ocupa şi suficient de puternici pentru a oferi sprijin semnificativ. Evident, americanii sunt croiţi pentru acest rol, cu condiţia să nu-şi depăşească atribuţiile şi să genereze temeri de dominaţie. 
 
Factorul ucrainean
 
Evenimentele din Ucraina au declanşat, evident, acest mecanism. Remarcabil, SUA, care au rămas spectatori uneori, s-au implicat rapid şi semnificativ de data aceasta. Nu există niciun dubiu în România cu privire la importanţa Ucrainei pentru Rusia, nici vreo părere că Rusia va renunţa la ea. Părerea mea este că Rusia nu va renunţa, dar va lăsa lucruril să se calmeze puţin. Pariul rus este că, indiferent de rezultatul alegerilor din Ucraina, ucrainenii nu vor putea să formeze un guvern coerent. Dacă este adevărat, atunci ruşii pot diviza ucrainenii de-a lungul timpului, revenind la status-quo-ul anterior. Astfel, Rusia va aştepta. Timpul, dacă este aşa, este de partea ruşilor, 
 
Ruşii nu vor să fie deosebit de agresivi şi din alt motiv: în primul rând, Germania. Germanii nu vor să depăşească retorica ocazională atunci când vine vorba despre a confrunta Rusiei. Vor să facă afaceri cu Rusia. Am auzit de mai multe ori că germanii au ales deja să se poziţioneze alături de Rusia din motive comerciale. Părerea mea este că politicile Germaniei se îndreaptă în această direcţie, dar afacerea nu este deja încheiată. În acelaşi mod, preşedintele rus Vladimir Putin s-a grăbit să meargă în China pentru a câştiga măcar aparenţa unei alternative strategice. Aşa că şi Putin vrea o relaţie strânsă cu Germania, cât de strânsă poate obţine. Nu va fi excesiv sau deosebit de agrresiv până când nu va trebui sau nu va fi forţat să o facă. Germanii nu pot să dea impresia că-şi abandonează pur şi simplu aliaţii europeni, iar Putin nu-i poate pune în această poziţie. 
 
Ruşii vor să calmeze situaţia în Ucraina şi din alte motive. Crizele îi determină pe americani să acţioneze rapid şi, frecvent, eficient. Crizele care se sting îi determină pe americani să se oprească şi să analizeze eventualele scenarii în care poate evolua un eveniment. Aşa cum a indicat vizita lui Biden în România, Washingtonul se mişcă rapid în modulul de criză. Ruşii pot controla ritmul americanilor atunci când liniştesc lucrurile în Ucraina - sau cel puţin aşa cred. Iar asta este exact ceea ce-i îngrijorează pe români. Consideră că ei înşişi au o problemă pe termen lung cu Rusia. Pe moment, fac un pariu uriaş că americanii îşi vor respecta angajamentele şi interesele chiar şi dacă ruşii temperează criza imediată. 
 
Corect sau nu, românii văd Administraţia Obama drept insuficient angajată şi nepăsătoare la pericolele aduse de ruşi. Ei văd totodată Administraţia drept extrem de critică la adresa culturii pentru corupţie din România - românii recunosc că există o problemă cu asta - dar extrem de interesată de coordonarea politică şi militară. Ei înţeleg Statele Unite, iar asta îi îngrijorează. Vor fi curtaţi asiduu de vicepreşedintele american doar pentru a fi criticaţi aspru de Departamentul de Stat, dar se aşteaptă de la ei să se expună represalliilor Rusiei. Am încercat să explic complexităţile de a fi american. Înţelegerea românilor a fost însă restrânsă. Ei cred că au auzit un angajament reaal din partea americanilor, dar pur şi simplu nu ştiu cât de sincer este acest angajament. 
 
SUA au un tipar de angajament în Europa. Ele amână o intervenţie până în ultimul moment, construiesc structuri de alianţă, sprijină aliaţii cu ajutor economic şi militar, apoi aşteaptă până în fazele finale ale jocului pentru a interveni, sperând mereu că nu vor fi nevoite să facă asta. Vizitele lui Biden şi Hagel fac parte din procesul de creare a unui bloc regional care să limiteze Rusia şi să stabilească un cadru pentru ajutor militar. Intervenţia vine mai târziu - dacă vine. 
 
Românii se simt mult mai confortabil cu asta decât polonezii, care au cerut 10.000 de trupe NATO pe teritoriul lor. Românii nu au astfel de aşteptări. Sunt, de asemenea, pregătiţi să-şi majoreze bugetul pentru Apărare la 2% din PIB, ceea ce este semnificativ pentru Europa zilele astea. Însă se aşteaptă ca SUA să ajute la finanţarea achiziţionării de armament de care au nevoie. A aştepta credite atunci când te confrunţi cu ruşii este, în schimb, cu nimic mai raţional decât a expune o ţară la criticile Departamentului de Stat în timp ce Departamentul pentru Apărare îndeamnă la asumarea de riscuri. Românii simt în final că intenţiile SUA nu sunt clare. 
 
Obiectivele SUA
 
Americannii intenţionează în acest punct să menţină o Ucraină independentă, pro-vestică. Asta ar putea să fie pur şi simplu imposibil. Dar problema este că, atunci când au acest obiectiv şi încearcă să-l atingă până într-un anumit punct, SUA au convins Moscova că intenţionează să divizeze Federaţia Rusă prin împiedicarea ei de a-şi menţine o sferă esenţială de influenţă. Ruşii au tras acum concluzia că, indiferent ce se întâmplă în Ucraina, acest proces nu se va încheia. 
 
Indiferent ce au gândit iniţial americanii, ei realizează că ameninţarea rusă asupra Ucrainei este permanentă, iar orice se va întâmpla în Ucraina se va extinde în ţări precum România. Iar România contează în mod special pentru ruşi din două motive. Primul este că are deschidere la Marea Neagră, iar Marea Neagră oferă accesul sudic al Rusiei către întreaga lume. De aceea, ruşii au fost nevoiţi să păstreze Sevastopolul şi de aceea Odessa contează atât de tare. Ruşii sunt conştienţi că au nevoie de acces la Bosforul controlat de turci. Cu toate acestea, avioanele americane din România şi navele româneşti din Marea Neagră ar putea complica substanţial vieţile ruşilor, inclusiv puterea lor în Caucaz, din moment ce şi Georgia are deschidere la Marea Neagră. Ar trebui notat că o consolidare a puterii maritime se află pe agenda româno-americană, iar ambele ţări înţeleg provocările pe care aceasta le-ar crea pentru Rusia. 
 
A doua provocare este că România este potenţial capabilă să producă cantităţi însemnate de hidrocarburi, inclusiv petrol. Singura carte a ruşilor în acest joc este vânzarea de produse energetice către Europa. Dacă le sistează, presiunea este enormă şi acea presiune economică poate fi convertită în putere politică. Atitudinea Germaniei este influenţată de mai mulţi factori, dar dependenţa energetică este cu siguranţă unul dintre cele principale. 
 
Nu există nicio alternativă energetică simplă în locul Rusiei, dar una ar putea fi elaborată din mai multe surse, dacă nu pentru a înlocui energia din Rusia atunci măcar pentru a diminua puterea acesteia. România are energie şi alte resurse pentru a contribui la asta, iar declaraţia publică emisă de SUA şi România include un angajament din partea României de a se concentra pe producţia de energie ca element critic al parteneriatului. Asta nu este atât de simplu pe cât sună. România este cunoscută peste hotare pentru procesul complex şi nesigur de acordare a permiselor. 
 
Acesta este un alt punct în care noua strategie a României se intersectează cu interesele Rusiei. Românii consideră că ruşii îşi extind influenţa în regiune, dar în mod special în România. O fac prin mijloacele tradiţionale de a-şi folosi serviciile de informaţii pentru a încerca să manipuleze procesul politic din România. La fel de important, pot încerca să folosească relaţiile comerciale pentru a ţese reţele de influenţă care sunt menite să transforme rezistenţa României în faţa Rusiei în una costisitoare. Ruşii sunt în mod special înclinaţi să se folosească de Gazprom, subsidiarele acesteia şi alte companii energetice ruse pentru a cumpăra şi a investi în România şi în companii din regiune. Afacerile nu sunt niciodată neatractive pentru ambele părţi în termeni comerciali, dar ele îi ajută totodată pe ruşi să ajungă într-o poziţie din care să influenţeze politica energetică şi dinamica politică. Asta este ceea ce eu numesc imperialism comercial: folosirea afacerilor, în special a celor din domeniul energiei, pentru a crea puncte de barieră în sistemul politic (al altei ţări - n.r.) atunci când interesele Rusiei sunt ameninţate. Aceastră strategie nu este aplicată doar în România. Ruşii folosesc această unealtă pentru a influenţa comportamentul altor ţări. Deşi cu siguranţă mult mai puţin neplăcută decât ocupaţia sovietică, această strategie ridică o provocare pentru influenţa SUA. 
 
Moldova, energia şi subtilitatea rusă
 
Toate acestea au şi o altă dimensiune şi anume Moldova. Moldova este din punct de vedere etnic românească, dar a fost dominată de Uniunea Sovietică şi, înainte de asta, de Imperiul Rus. Este un loc care supravieţuieşte datorită inteligenţei sale şi prin acomodarea influenţei ruse. Este un loc important în sensul că, dacă ar fi ocupată de ruşi, Moscova ar avea acces la Prut, iar apoi doar o câmpie ar mai separa-o de Bucureşti. Dacă Moldova s-ar uni cu România, atunci NATO ar ajunge pe Râul Nistru, adică la 150 de kilometri de Odessa. 
 
Dar astfel de calcule contează doar în vreme de război, iar ruşii sunt slabi în timp de pace. Singurul lor avantaj este exportul de energie, iar acest avantaj depinde de preţul mondial al petrolului, de unde le vine adevăratul profit. Ei nu controlează acest preţ şi, pe viitor, este posibil ca SUA, devenite dintr-o dată un producător masiv de petrol, să împingă preţul în jos. Dacă se întâmplă asta, ruşii rămân cu foarte puţine. 
 
Dar asta se va întâmpla doar peste câţiva ani, dacă se va întâmpla. Iar întreaga putere a SUA nu va putea fi mobilizată în ajutorul României, dacă va deveni disponibilă. Iar angajamentul României de a produce energie nu se va manifesta decât peste câţiva ani. Aşa că aici, în sud-estul Europei, ruşii au o fereastră de oportunitate pentru a crea un cadru care să reziste în iarna care vine. 
 
Ruşii nu pot trăi fără Ucraina. Nu pot lua România. Cu sau fără americani, ruşii nu sunt suficient de puternici pentru asta. Ceea ce pot face este să manipuleze, să corupă, să creeze confuzie şi să devieze. Au nevoie să submineze antanta României cu SUA şi sunt iscusiţi la manevrele politice necesare pentru a duce asta la bun sfârşit. Pentru mulţi români, Rusia este aproape şi este puternică, America - departe şi indecisă. Asta mi s-a subliniat la o întâlnire. Am răspuns: „În secolul XX, SUA au câştigat trei războaie în Europa. Câte au câştigat românii?”
 
Aspectul cel mai remarcabil la România şi chiar la Europa ca întreg este că, deşi realitatea istorică arată că SUA câştigă războaiele europene, există o viziune că SUA sunt naive, neconcentrate şi arogante. Asta depăşeşte nivelul Administraţiei Obama şi se aplică oricărei administraţii pe care mi-o amintesc. Şi, cu toate acestea, SUA sunt cele care decid soarta Europei în mod constant. 
 
Românii ştiu asta, dar încă simt că ruşii sunt mai inteligenţi şi mai capabili decât SUA. Cred că motivul este că ruşii se mişcă cu o subtilitate şi complexitate enorme. Fac asta pentru a-şi compensa slăbiciunea. SUA operează mai simplu. Îşi pot permite să o facă, joacă de pe o poziţie de forţă. Pentru moment, românii acceptă asta, dar acceptarea lor este fragilă. Depinde de consistenţa politică din partea SUA, dar cu o distanţă considerabilă vin la pachet şi opţiuni şi abilitatea de a te răzgândi. România este aici şi nu se poate muta. Poate doar să schimbe alianţele şi să spere, iar la asta trebuie să se gândească ambele părţi. 
 
citeste totul despre: