Patru copii dintr-un sat din Bacău au murit într-un incendiu
0Patru copii din satul Măgura, judeţul Bacău, şi-au pierdut viaţa miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor.
UPDATE Cei patru copii au fost găsiţi de către pompieri pe patul din cameră, unde, cel mai probabil, s-au urcat speriaţi de flăcările care începuseră să cuprindă camera în care fuseseră lăsaţi singuri de către tatăl lor, plecat la cumpărături în sat.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, niciunul din cei patru fraţi nu a fost găsit în apropierea uşii de acces în încăpere, astfel că, cel mai probabil, copiii nu au încercat să se salveze de incendiu, fiind găsiţi înghesuiţi unul într-altul pe patul din camera cuprinsă de flăcări unde s-au urcat de frică.
„În momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii s-au speriat, cel mai probabil, şi s-au urcat cu toţii pe patul din cameră. De altfel, acolo au şi fost găsiţi carbonizaţi de către pompieri, fără să fi reieşit din cercetările la faţa locului intenţia vreunuia dintre ei de a părăsi încăperea”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, notează Mediafax.
UPDATE Familia celor patru copii morţi era monitorizată de către Primăria Măgura odată cu plecarea mamei la muncă în Cipru.
De altfel, în urmă cu jumătate de an a fost făcută şi o anchetă socială de către autorităţi pentru a stabili în ce condiţii trăiau copiii şi dacă se impunea scoaterea lor din familie.
„Ancheta a fost făcută în vara anului trecut de către asistentul social al primăriei, la scurt timp după ce mama copiilor a plecat în străinătate. Poate ar fi trebuit să scoatem minorii din familie, dar este foarte greu cu legislaţia asta în domeniul protecţiei copilului. Tatăl şi-a asumat răspunderea creşterii propriilor copii, aşa că au rămas cu el”, a declarat primarul comunei Măgura, Constantin Trăistaru, potrivit Mediafax.
Acesta a adăugat că tatăl copiilor nu era angajat, însă mai lucra cu ziua.
UPDATE Pompierii ajunşi la faţa locului au declarat că incendiul ar fi izbucnit de la un fotoliu vechi, de lemn, pus la gura sobei care s-a aprins din cauza unei scântei. În aceaşi curte locuieşte şi Mihaela Şipoş, mătuşa copiilor, ea fiind cea care a alertat autorităţile când a văzut flăcările.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au precizat că este vorba de copii cu vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni. Copii se aflau singuri în casă, tatăl copiilor era plecat la magazin, iar mama este plecată la muncă în Cipru. Chiar în această dimineaţă, femeia trimisese 50 de euro, pentru a cumpăra cele necesare copiilor.
Adjunctul şefului ISU Bacău, Cătălin Felegeanu,a precizat că întreg acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.
La faţa locului au fost trimise două echipaje ale ISU, iar până la sosirea pompierilor cei de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă au încercat să stingă incendiul, dar nu au reuşit.
Deocamdată nu se ştiu cauzele exacte ale producerii incendiului, se presupune că ar fi din cauza sobei care s-a supraîncălzit.
Petru Şipoş(33 de ani), tatăl copiilor, este în stare de şoc, primeşte îngrijiri medicale şi nu se poate vorbi cu el în acest moment.