Misteriosul Domn Pacepa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să "schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.

Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.

A lucrat Pacepa pentru KGB?

Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului - deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.

Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea“ şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice. În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004). Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.

Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „œoperaţii ilegale în România”  (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate - privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.

Securitatea era controlată de către KGB?

Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „€œdovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.

Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna  raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967.

De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României. Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.

În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă. În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing - primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică - Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea. A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „œultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
 
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „€˜şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 €œ „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002). Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „œmea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.

Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „€œoperaţiuni ilegale în România” în 1972? Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „€œun partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea.

În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `€™70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia. În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.

De ce a dezertat Pacepa?

Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret.

Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.  În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca -€“ Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.

Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false.

Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană. Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania. Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă.

Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite.

Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.  La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă.

Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.  După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003).

CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate. În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).

Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.

Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă). Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.

Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite