MAE: Cei 40 de români aflaţi pe insula Gokceada din Turcia, unde au fost inundaţii, sunt în afara pericolului
0Aproximativ 40 de turişi români se află pe insula Gokceada din Turcia, unde au avut loc inundaţii în noaptea de joi spre vineri, dar ei sunt în afara oricărui pericol, a precizat MAE, adăugând că maşinile unora dintre ei au fost avariate.
"Consulatul General al României la Izmir s-a autosesizat cu privire la situaţia în care se află cetăţenii români în urma viiturii produse în insula Gokceada din Turcia", iar reprezentantul oficiului consular a contactat "doi dintre cetăţenii români aflaţi în Turcia, pe insula Gokceada, unde, în cursul nopţii de 1 spre 2 mai 2014, au avut loc inundaţii provocate de o ploaie torenţială şi s-a interesat de situaţia acestora", se arată într-un comunicat MAE.
Potrivit sursei citate, din informaţiile obţinute de la faţa locului, "cetăţenii români s-ar afla în afara oricărui pericol, însă unele dintre autoturismele acestora sunt avariate".
Ministerul de Externe precizează că, la momentul producerii inundaţiilor, mai mulţi cetăţeni români erau cazaţi la un hotel de pe insulă, iar restul se aflau în corturi sau rulote, în locuri special amenajate.
"Din informaţiile obţinute până la acest moment, pe insula Gokceada se află aproximativ 40 de cetăţeni români sosiţi individual, la date diferite, unii cu circa o săptămână înainte, alţii în urmă cu 2-3 zile", precizează MAE.
Consulatul General al României la Izmir se află în legătură permanentă cu cetăţenii români şi întreprinde toate demersurile necesare pe lângă autorităţile locale pentru sprijinirea acestora, fiind pregatit să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limitele competentelor legale, conform sursei citate.
În urma averselor din noapte de 1 spre 2 mai, pe insula Gokceada a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Autorităţile locale se aflau în curs de evaluare a daunelor provocate de fenomenul meteorologic şi au demarat intervenţiile pentru acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în situaţii dificile.
MAE: Consulatul din Izmir încearcă să-i repatrieze pe românii afectaţi de inundaţii în Turcia
Reprezentanţii Consulatului General din Izmir au identificat posibilităţi pentru repatrierea românilor aflaţi pe insula Gokceada din Turcia, afectată de inundaţii în noaptea de joi spre vineri, a precizat Ministerul de Externe.
Conform informaţiilor transmise de Consulatul General al României la Izmir referitoare la ultimele evoluţii în cazul cetăţenilor români aflaţi "în situaţie deosebită" în Turcia, pe insula Gokceada, unde, în cursul nopţii de 1 spre 2 mai, au avut loc inundaţii provocate de o ploaie torenţială, o echipă a oficiului consular, împreună cu un traducător care să faciliteze comunicarea cu autorităţile turce, se află în drum spre insula Gokceada pentru acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români ale căror documente de călătorie au fost deteriorate şi pentru aprovizionarea cu alimente, apă şi medicamente, dacă situaţia o va impune, precizează sursa citată.
În urma averselor, pe insula Gokceada este întreruptă alimentarea cu energie electrică, iar în prezent au loc intervenţii ale unor echipe din cadrul Departamentului turc pentru Managementul Dezastrelor şi Situaţiilor de Urgenţă.
MAE informează că Oficiul consular se află în contact cu primarul localităţii şi cu prefectul regiunii Canakkale, care se află la faţa locului pentru evaluarea pagubelor şi stabilirea necesarului şi posibilităţilor de evacuare a turiştilor de pe insulă.
Reprezentanţii oficiului consular au notificat autorităţile locale în vederea întocmirii proceselor verbale şi a notelor de constatare a avarierii autoturismelor româneşti.
Totodată, Ministerul de Externe precizează că "au fost identificate posibilităţi, atât pentru repatrierea cetăţenilor romani de pe insulă, cât şi pentru transportul pe platforme a maşinilor avariate".