Liviu Pop, legislaţie cu dedicaţie pentru o beizadea

Liviu Pop, legislaţie  cu dedicaţie pentru o beizadea

Liviu Pop

Ultima ispravă a lui Liviu Pop în scurtul său interimat la Educaţie a fost un ordin emis „cu dedicaţie“, prin care a dispus, în pofida legii, încheierea situaţiei şcolare a unei eleve a cărei mamă e directoare în minister.

O profesoară de Română de la Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci" din Oneşti este de mai bine de o lună supusă unor presiuni infernale, venite de la Inspectoratul Şcolar Bacău şi de la Ministerul Educaţiei, pentru a încălca legea. I se cere să încheie situaţia şcolară a elevei Bianca Marin, din clasa a XI-a, deşi aceasta nu s-a prezentat la teza de pe semestrul al II-lea.

Profesoarei i se cere să-i treacă, în locul notei din teză, nota 10 întrucât eleva a câştigat o Olimpiadă internaţională, deşi la faza locală a aceleiaşi Olimpiade nici măcar nu s-a prezentat. A fost nevoie ca ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, să emită un ordin „cu dedicaţie", pentru ca profesoara să aibă un aşa-zis cadru legal pentru încheierea mediei. Toată zarva are o explicaţie: mama Biancăi, Corina Marin, este şefa Departamentului de Resurse Umane din Ministerul Educaţiei. Acesta este doar ultimul episod dintr-un lung şir de favoritisme de care s-a bucurat Bianca Marin în ultimii ani.

Oneşteanca Bianca Maria Marin (18 ani), fiica Corinei Marin, director al Departamentului de Management şi Resurse Umane din Ministerul Educaţiei, este principalul favorit al juriilor la diverse concursuri şi olimpiade şcolare. Elevă în clasa a XI-a la Colegiul „Nadia Comăneci", Bianca deţine, încă din clasele primare, tot felul de diplome, medalii, distincţii şi funcţii.

Cu mămica în minister, Bianca Marin este de mulţi ani vedeta învăţământului băcăuan. În municipiul Oneşti, subiectul „Bianca Marin" este unul aproape tabu. Nimeni nu neagă faptul că este un copil mult peste medie, însă mai toate cadrele didactice spun că eleva este mereu ţinută pe palme de mai toţi profesorii. Ba mai mult, conducerea şcolii nu mişcă în front de teama mamei copilei care are „funcţie în minister".

Profa de Română, cuiul lui Pepelea

Ana Maria Dogaru, profesoara sa de Limba şi Literatura Română, a fost singura care a refuzat să încalce legea de dragul copilei. Scandalul de la Colegiul „Nadia Comăneci" din Oneşti a început la sfârşitul lunii mai, când Bianca a absentat la teza de Limba Română. Nu doar că a absentat de la teză, dar nici nu a mai dat deloc pe la şcoală tot anul şcolar.

Din acel moment a început un adevărat calvar pentru profesoara Dogaru. Cu toate presiunile la care a fost supusă profesoara ca să-i încheie media copilei, ea a rămas de neînduplecat. Motivul pentru care Bianca a absentat de la teză este acela că, exact în acea zi, a participat la faza naţională a concursului de Cultură şi Spiritualitate Românească. Ciudat este faptul că Bianca Maria Marin a ajuns în faza naţională, cu toate că nu s-a prezentat la etapa locală - după cum dovedeşte tabelul cu prezenţa la faza locală, aflat pe site-ul Inspectoratului Şcolar Bacău, în care nu se regăseşte numele Biancăi Marin.

De altfel, profesorii colegiului susţin că nu este pentru prima oară când Bianca se califică la faza naţională a unei olimpiade, fără să treacă prin etapa locală sau judeţeană. Totodată, profesorii recunosc faptul că eleva Marin vine rar pe la şcoală, însă nimeni nu are curajul să-i pună absent în catalog. 

„Am decis împreună cu elevii data când vor susţine teza pe semestrul al doilea. S-a stabilit de comun acord că va fi pe 25 mai. Bianca mi-a spus că există posibilitatea ca ea să nu ajungă la teză pentru că va fi la faza naţională de Cultură şi Spiritualitate Românească. I-am zis că va da teza când se întoarce. Nu a mai venit deloc la şcoală de atunci", a povestit Ana Maria Dogaru, profesoara sa de Limba Română.

Presiuni din toate părţile

Zeci de telefoane a primit profesoara, de la directorul şcolii şi de la inspectori, dar şi de la Stelian Fedorca, noul secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Toate erau pentru trecerea unui 10 ca notă de teză şi încheierea cu brio a situaţiei şcolare. A fost de acord, cu condiţia să existe un act oficial în acest sens. „Pentru participările ei la Olimpiade i-am trecut patru de 10 în catalog, ca note curente, dar nu la teză. Eu aş fi trecut un 10 şi la teză dacă mi-ar fi permis legislaţia. Atât am cerut, o metodologie în care să mi se spună cum pot, legal, să trec o notă de la Olimpiadă în locul notei de la teză", a mai adăugat profesoara de limba română.

Singurul argument adus de Bogdan Florin Romandaş, directorul Colegiului „Nadia Comăneci" din Oneşti, care este în acelaşi timp şi diriginte la clasa Biancăi, este acela că eleva este olimpică şi i se poate încheia fără probleme situaţia şcolară.

„OK, am zis! Dar unde scrie asta? Care este acea lege unde îmi permite să fac acest lucru? Seara am fost sunată de Corina Marin, mama fetei, şi mi-a spus că nu înţelege atitudinea mea. Spunea că nu îmi trebuie nicio documentaţie oficială ca să îi trec nota la teză fetei sale deoarece acest lucru se face de când e lumea şi pământul în mod tacit. Avea tonul ridicat şi m-a întrebat, apăsat, cum de îmi permit să am o asemenea atitudine faţă de fiica ei, când ea a adus atâtea premii şcolii. M-a întebat dacă vreau să se procedeze legal şi m-a avertizat că o să văd eu ce înseamnă legal", a mai spus Ana Maria Dogaru.

Directorul colegiului oneştean susţine că Bianca Marin nu a mai dat pe la şcoală deoarece este plecată la studii în America. Nimeni nu poate confirma că plecarea copilei în timpul anului şcolar în SUA este una legală, printr-un program al Ministerului Educaţiei, sau sunt doar nişte cursuri pe banii părinţilor.

Adaptări ale legii în favoarea lui Marin

Pe 22 iunie, ziua când a avut loc festivitatea de premiere la liceu, toată catedra de Limba Română şi Consiliul de Administraţie au fost convocate deoarece „a venit de la Inspectoratul Şcolar Bacău o comisie de cercetare a cazului".

„Atunci s-a propus şi hotărât în Consiliul de Administraţie ca, potrivit metodologiei de Bacalaureat, prin extindere, să se aplice şi echivalarea Olimpiadei drept teză, aşa cum premiul întâi la o Olimpiadă şcolară se echivalează cu proba la aceeaşi materie la Bacalaureat. Numai că în regulament se precizează că i se echivalează nota la solicitarea scrisă a candidatului, prezentând acte doveditoare. De unde solicitarea în scris a elevului, că ea nici măcar nu este în ţară?", a mai afirmat Ana Maria
Dogaru.

Juristul Inspectoratului refuză avizul

Prinsă în corzi, profesoara de Română a cerut spirjinul Sindicatului. „Şeful sindicatului a cerut pe această extindere a metodologiei de Bacalaureat şi avizul juristului din ISJ Bacău, Liliana Băncilă. Juristul a refuzat şi a zis că niciodată un Consiliu de Administraţie nu emite legi şi nu aduce  modificări ale legilor", a mai rememorat profesoara. În schimb, a doua zi, totul s-a schimbat la 180 de grade, deoarece Băncilă s-a lăsat înduplecată şi a avizat decizia de extindere a metodologiei.

„Mi s-a cerut să pun în aplicare ceea ce a decis Consiliul de Administraţie. Adică să pun nota la teză în catalog. Am zis că voi face ceea ce mi se cere, dar cu condiţia să mi se dea şi mie un exemplar al deciziei, ca să îl am în caz de mă va întreba cineva vreodată unde e teza fetei. Practic, teza nu este şi trebuie să mă acopăr cu acea decizie", a mai spus profesoara Dogaru. Două ore a încercat directorul şcolii  să o convingă pe profesoară că trebuie ca situaţia copilei să fie încheiată. „Atâta vreau! Să existe o lege în acest sens, nu la mica înţelegere. Dacă e să facem un bine, îl facem pentru toţi olimpicii, nu doar pentru unul singur", a mai zis profesoara.

Secretarul de stat face presiuni

Marţi, 26 iunie, secretarul de stat Stelian Fedorca a sunat-o pe Dogaru şi a luat-o la întrebări de nu îi încheie situaţia elevei Marin. „M-a asigurat că voi primi şi eu o copie a acelei decizii a Consiliului de Administraţie şi că trebuie să îi trec nota la teză. Într-adevăr, a doua zi m-a sunat directorul Romandaş şi mi-a zis că trebuie să vin la şcoală ca să primesc o copie a deciziei. Numai că sindicatul a contestat, suspendat şi anulat acea decizie pe motiv că este ilegală şi că nu se poate face o extindere a metodologiei de Bacalaureat aşa cum vrea un Consiliu de Administraţie", a spus profesoara.

„Situaţia ei e clară"

În replică, directorul colegiului oneştean, Bogdan Florin Romandaş, susţine că nu s-a realizat niciun fals în actele publice.

„Situaţia ei în acest moment este clară, nu s-a încălcat absolut niciun regulament.  Am impresia că sunteţi dezinformată. Nu este corect ceea ce spuneţi (n.r. - că a promovat-o cu situaţia neîncheiată la limba română),  asta e tot ce pot să vă spun prin telefon, cel mai bine ar fi să veniţi la şcoală", a declarat directorul Romandaş. 

Teodora Craus, inspector şcolar general, spune că, în urmă cu puţin timp, a sosit un ordin al ministrului care reglementează situaţia elevei din Oneşti, însă nu cunoaşte detalii cuprinse în actul oficial. Toate detaliile se găsesc însă în Monitorul Oficial. ; A contribuit Raluca Sofronie

Mămica nu comentează

În pofida insistenţelor noastre, şefa Departamentului de Management şi Resurse Umane din Ministerul Educaţiei, Corina Marin, nu a dorit să discute cu noi despre situaţia creată la Oneşti la liceul la care învaţă fiica sa. Când am sunat-o ieri, ne-a spus că se află într-o zonă cu semnal slab la telefon şi să revenim mai spre seară. După aceea n-a mai răspuns la telefon.

Statuie pentru Bianca Marin

Pe 22 iunie, când s-a încheiat şcoala, Bianca s-a numărat printre premianţi Colegiului „Nadia Comăneci", chiar dacă, ofocial, nu avea situaţia şcolară încheiată.

Cu toate că eleva a absentat la teza de la Română de pe semestul al-II-lea, conducerea şcolii a decis că merită ca la sfârşitul clasei a XI-a să fie răsplătită cu premiul I şi cu un buchet de flori. Director Bogdan Florin Romandaş spune că fata a participat pe parcursul anului la conferinţe şi olimpiade internaţionale, cu rezultate remarcabile.

Nota 8, prea mică

„Acest premiu a fost dat de directorul adjunct, e un premiu de onoare pentru rezultatele deosebite pe care nu i le putem refuza. Chiar i-am făcut şi o statuetă micuţă, dar nu i-am dat-o, tocmai ca să nu se interpeteze. O să i-o dăm când se clarifică situaţia", spune Romandaş.

Profesoara de română, Ana Maria Dogaru, spune însă că fetei i-a fost dat premiul I pentru închiderea anului şcolar. O confirmă şi Georgiana Niculescu, colega de clasă a Biancăi: „Bineînţeles că i-au dat premiul I, media 10, pe plan şcolar, nu pentru olimpiade".  Ţinută pe palme de mai toţi profesorii, Bianca s-a trezit la sfârşitul clasei a XI-a cu toate notele de zece. O singură notă de opt, la Calculatoare, obţinută anul acesta, nu a fost nicicum pe placul directorului Romandaş, care i-a anulat nota sub propria semnătură.

Ba mai mult, a doua zi, profesoara a fost scoasă din şcoală pe motiv că „are pretenţii ridicate de la elevi şi în locul ei a venit un alt cadru didactic". Nu e singurul privilegiu de care se bucură Bianca Marin. Pe vremea când era elevă în clasa a VII-a, Comitetul Olimpic Român i-a acordat o bursă de 680 de lei lunar, drept recompensă că a compus o poezie dedicată Nadiei Comăneci. Bursa este valabilă până la terminarea liceului.

Aceasta în condiţiile în care niciun sportiv care a obţinut medalii la concursuri naţionale şi internaţionale nu a primit vreo recompensă atât de substanţială.

Ministrul loveşte din nou cu Monitorul Oficial

Vineri, 29 iunie, în ultima sa zi de ministru interimar al Educaţiei,  Liviu Pop a semnat un ordin care se pliază perfect pe situaţia neclară a Biancăi Marin. Pop a adăugat la Regulamentul de organzizare a şcolilor un nou paragraf. Potrivit acestuia, elevii care au obţinut premii la Olimpiadele naţionale sau internaţionale pot să-şi echivaleze teza de la disciplina respectivă.

 „Echivalarea se face cu nota maximă", aşa se încheie alineatul adăugat de ministru. Prin urmare, Bianca Marin poate acum să primească nota 10 la teza de la care a absentat.

Despre semnarea acestui ordin, Liviu Pop a declarat: „E valabil penru notele obţinute la olimpiada internaţională. În semestrul respectiv i se poate echivala. De fapt, nu e un ordin, e o chestiune de regulament de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar.  Ideea aţi prins-o, dacă unui olimpic internaţional i se echivalează nota de la olimpiadă cu cea de la Bacalaureat, care e mult mai importantă decât teza, acum i se poate echivala şi cu teza.

Dar schimbarea va avea efect de anul viitor, acum, în general, mediile sunt încheiate. Ordinul nu funcţionează retroactiv. Dacă există vreo situaţie de medie neîncheiată, înseamnă că e o problemă gravă acolo şi trebuie să meargă corpul de control din minister la şcoala respectivă. Eu l-am semnat cu bună-credinţă. Ştiu situaţia de la Oneşti, dar nu are legătură cu ordinul. Acolo trebuie să meargă corpul de control de la minister. Acolo e o problemă între copil şi profesor. Nu mă antepronunţ, o s-o rog pe doamna Andronescu  să trimită corpul de control acolo şi să verifice".

Liviu Pop, pur şi simplu, minte. Ordinul (foto) se referă nu doar la Olimpiadele internaţionale, ci şi la cele naţionale. Şi nu precizează nicăieri că se aplică începând cu anul şcolar 2012-2013. Conform normelor de tehnică legislativă, în lipsa unei precizări exprese privind intrarea în vigoare, ordinul devine operaţional din ziua publicării în Monitorul Oficial.

citeste totul despre: